Trebuie să admit că am intrat fără niciun soi de așteptări la proiecția celui mai nou film al cineastului vietnamez Trần Anh Hùng, în primăvara aceasta, la Cannes – în ciuda unui început meteoric, cariera lui îmi părea că fusese prinsă în meandrele unei traiectorii deja comune în primele decenii ale secolului XXI: se rătăcise în proiecte „ambițioase”, țintind spre un public și-un stil de-a face cinema „internațional” (staruri, directețe narativă, etc.). În particular, mă dezamăgise adaptarea sa după Norwegian Wood al lui Haruki Murakami, pe care o văzusem în studenție după ce devorasem romanul: puțin peste nivelul unei drame de televiziune, prinzând mult prea puțin din complexitățile emoționale ale protagoniștilor săi cât și din atmosfera Tokyo-ului ‘68-ist în fuga sa de-a adapta romanul în mod „corect”. Așadar, cu atât mai mare surpriza (și plăcerea!) pe care am găsit-o în La Passion de Dodin Bouffant, un soi de anti-dramă istorică, o explorare tacticoasă atât a protagonistului său epicurean (Benoît Magimel) și-a bucătăresei sale de-o pricepere incredibilă (Juliette Binoche), ori a iubirii mai mult sau mai puțin secrete pe care și-o poartă unui altuia, cât și a noțiunii, în sine, de gastronomie – o narațiune înspre minimală, coaptă la foc mic, cât să capete toate aromele nebănuite și îmbătătoare ale unui cinema de mare putere.

Flavia Dima

+ posts

Critic și curator de film. O interesează cinemaul hibrid și experimental, filmul de montaj, patrimoniul cinematografic și confluența dintre cinema și politic. Vede câteva sute de scurtmetraje pe an pentru BIEFF. Uneori scrie poeme. La Films in Frame, scrie reportaje de festival, editoriale și este și traducătoare.

This author does not have any more posts.