Justine Triet, Aki Kaurismäki, Pedro Costa, Victor Erice, Radu Jude și alți cineaști din întreaga lume schițează, pentru Films in Frame, o listă cu filmele – și alte experiențe cinematografice – preferate ale anului 2023.

Crăciunul: vremea dăruirii, vremea iubirii. Și a listelor. Liste peste liste. Liste peste tot. Ce ne lipsea? O altă listă. Aceasta se naște dintr-o preocupare personală. Există deja multe inițiative importante care se străduiesc să alcătuiască topuri la final de an. Unele dintre ele încearcă să ia atitudine în favoarea perspectivei editoriale a unei publicații, cum este cea care ajunge mereu să fie prima anunțată (Cahiers du Cinéma). Altele, ale căror ambiții sunt mai ample, încearcă să realizeze o hartă specializată a lumii cinematografice, precum deja-renumita Internacional Cinefila, realizată de Roger Koza – listă care, într-un anumit sens, a servit drept inspirație a celei de față, și a cărei idee este de-a crea un soi diferit de documentare, care se-apropie de captarea unui oarecare Zeitgeist.

Care este ideea din spatele celei de mai jos? Să fie un soi de privire colectivă „de autor” a anului 2023. Să înregistreze, prin ochii și experiențele actorilor activi ai acestui an, ceea ce se poate considera drept o evidență a acestuia. Am invitat să contribuie la acest top doar regizori/regizoare ale căror filme noi au fost lansate internațional în anul 2023, iar criteriul a fost unul simplu. Pornește de la ceea ce, grație muncii cinefile și filmelor văzute pe toată durata anului, am considerat cu umilitate că reprezintă cele mai curajoase, valoroase și interesante lucrări cinematografice ale anului care urmează să se încheie. 

Lăsând la o parte egoul și limitările presupuse de gusturile mele, am invitat aici un adevărat compendiu de artiști care, prin lucrările lor diverse – fie lung- sau scurt-metraje, filme experimentale ori narative –, reprezintă importante contribuții lingvistice audiovizuale, care prin poveștile lor propun noi căi ori exemplifică stadiul contemporan al cinemaului. Invitația mea către ei a fost aceea de a-și alege filmele preferate (ori experiențele cinematografice) ale anului. Aș putea, și probabil că ar trebui, să sap mai adânc în diversele conexiuni estetice și tematice ce există între filmele numite de invitați, să acord spațiu fiecărui film reprezentat în răspunsurile celor 35 de cineaști, dar asta poate într-un articol viitor.

Pentru moment, o să las aceste mențiuni și contribuțiile regizorilor să delimiteze imaginarul filmic al lui 2023, pe care vă invit să-l descoperiți. Scopul final al acestui efort editorial poate fi bine descris prin răspunsul regizorului argentinian Lisandro Alonso: „În final, filmele nu sunt făcute să existe în liste, ci în cinematografe, unde își găsesc publicul”. 

Mulțumiri către Films in Frame pentru găzduirea acestui demers. Lui David Thion, Rafael Guihem, Dorian Magagnin și Egle Cepaite pentru ajutor și tuturor celor care au dorit să contribuie alături de noi la realizarea acestui tablou a ceea ce a fost 2023 din punct de vedere cinematografic, dar și celor care, din motive profesionale sau personale – ori chiar din convingerile lor în ceea ce privește listele de sfârșit de an (Todd Haynes, Hong Sang-soo, Philippe Garrel, Catherine Breillat, Burak Cevik, Alice Rohrwacher, Maryam Tafakory și Eduardo Williams) – au refuzat politicos invitația, însă contribuția lor la acest an este indubitabilă și merită să fie menționată. Celorlalți cineaști care nu au putut răspunde, sper doar că sunteți bine și în siguranță.

P.S.: Mai jos, o parte dintre regizorii care au dat curs invitației (lista întreagă se regăsește în versiunea articolului în limba engleză). Deși scopul ultim al acestei liste nu este de-a cuantifica, ca să vă salvez din timp, am numărat filmele numite de către regizori pentru a crea, la final, un top 3 al celor mai bune filme din 2023, conform acestora:

1. Fallen Leaves –  Aki Kaurismäki
2. Last Things – Deborah Stratman
3. El Auge del Humano 3 – Eduardo Williams / La Chimera – Alice Rohrwacher

Christian Petzold  •  Justine Triet  •  Bas Devos  •  João Canijo  •  Pham Thien An  •  Deborah Stratman  •  Joanna Arnow  •  Radu Jude  •  Pedro Costa  •  Rodrigo Moreno  •  Victor Erice  •  Aki Kaurismäki  •  Martin Rejtman  •  Nour Ouayda  •  Guilhem Causse  •  Blake Williams  •  Philip Sotnychenko  •  Nadia Parfan  •  Melisa Liebenthal  •  Riar Rizaldi  •  Manuel Muñoz Rivas  •  Lisandro Alonso

***

Christian Petzold

Roter Himmel, Berlinale
Ursul de Argint
(Germania)

Până acum, am fost lipit tot anul de propriul meu film: călătorii, festivaluri, promovare, interviuri. Acum, înapoi în Berlin, e decembrie, urât, zăpadă mudară. Trebuie să spun că n-am văzut filmele pe care mi-ar fi plăcut să le văd: Monster, de Hirokazu Kore-Eda, Poor Things, de Yorgos Lanthimos, Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii, de Radu Jude, Showing Up, de Kelly Reichardt, The Zone of Interest, de Jonathan Glazer, Falling Leaves, de Aki Kaurismäki, Pacifiction, de Albert Serra… și așa mai departe.

Ce-am văzut și ce-am iubit:

The Quiet Girl – Colm Bairead
Anatomy of a Fall – Justine Triet
Chun Xing – Tsu Hui Peng and Ping Wen-Wang
Plane – Brodie Torrance
Totem – Lila Alviles

Cam atât. Un an sărac pentru mine, în calitate de membru al publicului. La anul va fi mai bine.

Justine Triet

Anatomie d’une Chute, Cannes
Palme d’Or
(Franța)

Voyages en Italie de Sophie Letourneur.

Este prima parte a unei trilogii despre cuplu.

Bas Devos

Here, Berlinale 2023
Cel mai bun film, Encounters
(Belgia)

Pentru mine, cele mai incitante momente din cinema de anul acesta au fost:

The Human Surge 3 – Eduardo Williams; și
If You Don’t Watch The Way You Move – Kevin Jerome Everson

Ambele sunt atât de libere și de profund conectate cu lumea în care trăim, în același timp. Primul este o explorare lungă de două ore a unui spațiu poetic și oniric care este mereu la limita intangibilului. Este amuzant și straniu dar, cumva, în mod miraculos, foarte lumesc. Al doilea are doisprezece minute și, la fel ca toate lucrările lui KJE, este emoționant și impresionant cu privire la propunerile sale formale. Lumea lui este una pe (și cu) care aș dori să o tratez, cu care aș dori să mă împac și în care-aș dori să trăiesc.

+ Citește și un interviu cu regizorul Bas Devos pentru Films in Frame aici.

João Canijo 

Vivir Mal, Mal Viver, Berlinale 2023
(Portugalia)

Baan de Leonor Teles. Ce cred că este grozav la acest film de debut al Lenorei Teles este felul în care aceasta îndrăznește să schimbe deodată platoul între Lisabona și Bagkok, fără niciun avertisment. Asta permite imaginației spectatorului să hoinărească între cele două orașe și dispoziția personajului principal. Totodată, filmul este o foarte frumoasă și curajoasă dezvăluire a sufletului regizoarei sale.

Pham Thien An

Inside the Yellow Cocoon Shell, Quinzaine
Camera d’Or
(Vietnam)

Anul acesta n-am avut, de fapt, prea mult timp liber ca să pot vedea filme, însă, până acum, acestea sunt câteva pe care le-am văzut și le-am iubit:

Killers of the Flower Moon – Martin Scorsese
Return to Seoul – Davy Chou
Anatomy of a Fall – Justine Triet
The Killer – David Fincher
La Chimera – Alice Rohrwacher

Deborah Stratman

Last Things, Sundance
(SUA)

Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii – Radu Jude. O meta-critică aventuroasă despre planificare urbană căcăcioasă, țapii ispășitori ai corporațiilor și manipularea mediei.

Dancing Boy, Summer Grass and Achala – Tenzin Phuntsog. Scrisori din stepa tibetană: trei miniaturi ce se potrivesc ca niște spițe încrustate cu bijuterii.

Orlando – Paul B. Preciado. O adaptare exuberantă, delicios de sfidătoare a cărții de referință a Virginiei Woolf. 

Our Bodies – Claire Simon. Personalul încă este și va fi mereu politic; aici, un respect deplin față de corpuri feminine și trans.

The Voyage Out – Ana Vaz. Un arhipelag de observații interconectate, țesute din pământuri radioactive.

Trenque Lauquen – Laura Citarella. Un mister ce arde încet despre Las Pampas.

Joanna Arnow

The Feeling that the Time for Doing Something Has Passed, Quinzaine
(USA )

Filmul meu preferat de anul acesta a fost Serial Mom.

Radu Jude

Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii, Locarno
Premiul Juriului
(România)

„Celelalte arte sunt cele care m-au învățat arta scrisului”, îl citează Bresson pe Stendhal într-un interviu. E-adevărat, există mult cinema îl alte lucruri, precum:

1. Expoziția Nicolas de Staël din Paris. A trăi în România înseamnă și, cu foarte puține excepții, că nu ai expoziții importante de văzut. Cum s-a întâmplat să fiu în Paris pentru lansarea noului meu film, am văzut această expoziție și am fost extrem de emoționat – nu-i de mirare că Godard i-a iubit atât de mult picturile, a împrumutat toate ideile despre culoare de la Staël. L-aș adăuga aici pe Fautriei, am reușit să fac rost de un album cu picturile și sculpturile lui. La fel de bun.

2. Sarx, de George State. Faptul că cea mai impresionantă carte de poezie a ultimilor ani a trecut aproape neobservată nu este o surpriză. Într-o cultură în care aproape toți scriitorii și artiștii mediocri se felicită unii pe ceilalți pentru căcaturile pe care le fac, o lucrare ca cea a lui George State nu are trecere prea mare pentru a nu-i face pe aceștia să se simtă prost. De aceea, din umilul meu punct de vedere, dincolo de 2-3 critici, cartea aceasta i-a făcut pe ceilalți să tacă într-un mod atât de zgomotos. Un semn bun, cu siguranță. Aș adăuga aici antologiile de haiku (în 4 volume) și senryu ale lui Reginald Horace Blyth – toate ușor de găsit ca pdf-uri gratuite pe internet.

3. John Cage. Nu doar muzica lui, ci și scrierile sale. John Cage îmi dă energia care-mi trebuie pentru a merge mai departe, chiar și cu calitățile mele modeste. „Nu am nimic de zis și o și zic” ar putea fi mottoul meu.

Pedro Costa

As Filhas Do Fogo, Cannes
(Portugalia)

Nimic nu m-a emoționat mai puternic decât cele patru filme de patru minute pe care Chantal Akerman le-a realizat în 1967 – cu un an înainte de Saute ma ville – pentru înscrierea ei la INSAS, în Bruxelles.

Rodrigo Moreno

Los Delincuentes, Un Certain Regard
(Argentina)

Filmele care mi-au plăcut cel mai mult – două la număr:

Inside the Yellow Cocoon Shell, un debut vietnamez care mi-a redat misterul pe care cinemaul îl poate oferi în relație cu magia: Cum s-a făcut asta? Cum au făcut asta? Cum i-a venit acest cadru? Cum i-a venit această idee? Când toate acestea mi se petrec ca spectator, devin complet devotat față de tot ceea ce îmi propune regizorul și pornesc într-o călătorie de conexiune foarte intensă cu un film. Toate acestea mi s-au întâmplat cu acest film de Pham Thien An.

Celălalt film este Fallen Leaves de Aki Kaurismäki. Cel mai important lucru la gestul lui Aki de-a reface același film din nou și din nou este că acesta scapă nealterat de degradarea lumii; vreau să zic, lumea se descompune, cinemaul dispare, iar noi îl găsim pe Aki filmând femei care mănâncă singure, sau care ascultă radiouri din anii ‘50, ori merg cu tramvaie improbabile, sau în baruri scenografice. Lumea nu se învârte pentru Aki ci, mai degrabă, lumea se învârte doar pentru el.

Victor Erice

Cerrar los Ojos, Cannes
(Spania)

Nu am reușit să văd multe filme recente din motive legate de muncă. De departe, cele mai bune două filme pe care le-am văzut, care le-au întrecut pe toate celelalte, au fost: Fallen Leaves de Aki Kaurismäki și As Filhas do Fogo, de Pedro Costa.

Aki și Pedro, ca-ntotdeauna, își sunt fideli lor înșine: rămân rezistenți.

Aki Kaurismäki

Fallen Leaves, Cannes
Premiul Juriului
(Finlanda)

Nu prea am văzut multe filme de anul acesta, dar, dintre cele pe care le-am văzut, preferatul meu absolut este La Chimera de Alice Rohrwacher.

Motivul: a fost bun.

Martin Rejtman

La Práctica, San Sebastián
(Argentina)

A fost un an bun pentru filmul argentinian. Mi-au plăcut mult Arturo a los 30 de Martin Shanly, Los Delincuentes de Rodrigo Moreno și Mix Tape La Pampa de Andrés Di Tella. Luna trecută am fost în juriul festivalului de film de la Torino și filmul care chiar a ieșit în evidență a fost La Palisiada de Philip Sotnychenko, alături de Le ravissement de Iris Kaltenbäck.

Nour Ouayda 

The Secret Garden, Cinema du Reel
(Liban)

Lista mea de filme, fără să fie aranjate într-o ordine anume. Aș dori să precizez că acestea nu sunt preferatele mele, ori un top 3, ci 3 filme din ultimul an care au lăsat o urmă asupra mea. De-asemenea, n-am văzut prea multe filme. 

An Asian Ghost Story (2023), Bo Wang
Last Things (2023), Deborah Stratman
Archive of the Future (2023), Giorgio Bassil

Guilhem Causse

Knit’s Island, Visions du Reel
Grand Prize
(Franța)

Iată filmele mele preferate din acest an, care au avut un impact asupra mea într-o multitudine de feluri.

The Lost Boys Of Mercury – Clémence Davigo
What Should We Have Done – Fujino Tomoaki
Stars At Noon – Claire Denis
A Night of Knowing Nothing – Payal Kapadia
Hideous – Yann Gonzales
On the Edge – Nicolas Peduzzi
Fauna – Carlota Serarols
Poor Things – Yorgos Lanthimos

Blake Williams

Labyrinth Sequences, Cinema du Reel
(Canada)

Time Tunnel — Takahiko Iimura, 1971

Anul meu de imagini în mișcare a avut un apogeu timpuriu atunci când, în timpul Berlinalei, am fost la expoziția Forum Expanded, „An Atypical Orbit”. Ascunsă între cele aproape treizeci de lucrări expuse în galeria subterană a silent green Kulturquartier, a existat o repunere în scenă a unei expoziții montate acum cincizeci de ani la sediul din Schöneberg al Kino Arsenal de către Takahiko Iimura.  „Time Tunnel: Takahiko Iimura at Kino Arsenal, 18. April 1973” era compusă din cinci televizoare mici tip CRT, fiecare plasat în fața propriului său scaun, arătând bucle simultane cu patru lucrări realizate pe-atunci de Iimura, fiind numită după cea mai bună dintre acestea: Time Tunnel (1971). 

Prezentată într-o rară versiune completă de 31 de minute, Time Tunnel, la fel ca multe alte lucrări de-ale lui Iimura cu feedback-ul, este structurat într-o manieră elegantă și are drept coloană sonoră doar un sunet ambiental bâzâit, alături de vocea artistului. Imaginea pare să fie cea a unei numărători inverse de la începutul unei pelicule, în buclă – mergând de la 10 la 1 și-apoi reîncepând la 10 – în timp ce Iimura numără odată cu numerele ce apar pe ecran. Ritmul numărătorii se schimbă ocazional, astfel încât acompaniamentul său vocal este uneori desincronizat. Unori, Iimura încurcă ordinea anumitor numere, făcându-l să se oprească și să se corecteze. La un moment dat, numărătoarea se oprește și își schimbă direcția, acum în ordine crescătoare, astfel creând și mai multă confuzie jucăușă. Cel mai îmbătător lucru este faptul că numărătoarea inversă pare să fi fost re-filmată de pe un monitor conectat cu un live feed al camerei ce înregistrează. Acest dispozitiv, în combinație cu tehnologia analogică a camerei, transformă fiecare dintre cifrele de pe ecran în vapori spectrali care par să se ridice de pe ecran la diferite intensități, trecând pe lângă ochii mei și părând să treacă prin mine. 

În anumite momente, murdăria și gunoaiele se transformau într-un soi de poartă stelară, ceea ce făcea munca contemporană a unor Kubrick sau Trumbull să pară nesemnificativă. Am vizitat expoziția pentru a revedea această lucrare de trei ori pe durata celor două săptămâni ale festivalului, de fiecare dată simțindu-mă pierdut în vortexul său hipnotic, întrebându-mă când a trecut acea jumătate de oră de îndată ce apărea tăietura sa finală, abruptă, către un ecran negru. Este o sinteză perfectă între material, structură și spontaneitate, care a devenit o raritate în cinemaul și arta video contemporane.

Philip Sotnychenko

La Palisiada, IFFR
Premiul FIPRESCI
(Ucraina)

Filmul meu preferat de anul acesta este About Dry Grasses, de Nuri Bilge Ceylan.

Nadia Parfan

It’s a Date, Berlinale
(Ucraina)

20 Days in Mariupol – Mstyslav Chernov

Melisa Liebenthal 

El Rostro de la Medusa, Berlinale
(Argentina)

Geographies of Solitude, Jacqueline Mills
Ramona, Victoria Linares Villegas
Roter Himmel, Christian Petzold
Blackbird Blackbird Blackberry, Elene Naveriani
Showing Up, Kelly Reichardt
How To Have Sex, Molly Manning Walker

Riar Rizaldi

Monisme, FIDMarseille
Marele premiu BIEFF 2023
(Indonezia)

Atunci când am fost abordat pentru a scrie topul meu de filme de anul acesta, am ezitat puternic. În primul rând, n-am văzut atât de multe filme de anul acesta (din care știu că am ratat multe), fie la cinema sau acasă, fiindcă am călătorit constant cu filmul meu, Monisme, dar și cu alte proiecte. În al doilea rând, în loc de film în sens strict, întâlnirile mele preferate sau descoperirile mele cele mai importante în mediul imaginii în mișcare de anul acesta s-au întâmplat de cele mai multe ori în afara cubului negru al cinemaului. Cu toate acestea, sunt încântat să vă împart experiențele și descoperirile mele cinematografice preferate de anul acesta.

Horse Riding Horse (after Edward Muybridge) (2008) – Kim Beom
Tiger Stripes (2023) – Amanda Nell Eu
Operator (2017–ongoing) – Patricia L. Boyd
Latah: A Culture-Specific Elaboration of the Startle Reflex (1983) – Ronald C. Simons
Srigala (1981) – Sisworo Gautama Putra (new restoration)
The Cloud of Unknowing (2011) – Ho Tzu Nyen
A Bitter Message of Hopeless Grief (1988) – Jon Reiss
Future Shock – The End of Eternity (2023) – Su Hui-yu
La Taranta (1962) – Gianfranco Mingozzi

Manuel Muñoz Rivas 

Aqueronte, IFFR 2023
(Spania)

Nu am fost un spectator vorace anul acesta, în principal datorită faptului că am fost foarte prins cu munca la un nou film. Așadar, am fost locuit de cinema, în calitate de practică și reflexie zilnică, însă nu am fost capabil să mă bucur prea mult de descoperirea altor priviri și sensibilități. Fiindcă memoria mea nu este prea sprintenă în acest moment și nu-mi amintesc prea bine ce am văzut anul acesta, mă voi referi la cele mai imediate sau apropiate.

Fairytale – Aleksandr Sokurov
The Invention of the Other – Bruno Jorge
De Humani Corporis Fabrica – Lucien Castaing-Taylor, Verena Paravel
Goodbye Dragon Inn – Tsai Ming-liang

<h4id=”Lisandro Alonso”>Lisandro Alonso

Eureka, Cannes
(Argentina)

Îmi pare că 2023 a fost un an bun pentru cinema. Mi-am putut da seama de acest lucru la Cannes, unde mă aflam pentru premiera Eureka. Că cinemaul care îmi place, pe care mă bucur să îl văd și să îl fac, cu noroc, va continua să fie realizat. Eu și colegii mei am găsit armele la îndemâna noastră pentru a-l duce mai departe. Și, de ceva timp încoace, am prioritizat vizionare filmelor acelor cineaști față de care simt afinitate, dar și alături de care am construit un soi de prietenie. Pentru Timo [n.r.: Salminen, director de imagine], afinitatea este cea față de Aki, iar mie mi-a plăcut Fallen Leaves. Tododată, La Chimera de Alice Rohrwacher, Los Delincuentes de Rodrigo Moreno, Perdidos en la Noche de Amat Escalante, documentarul lui Kleber Mendonça Filho, Retratos Fantasmas și The Zone of Interest, un film care mă interesează din punct de vedere conceptual. Toate aceste filme mă interesează grație valorii lor cinematografice, grație surprizei pe care au generat-o în mine.

Sunt două filme grozave pe care le-am văzut anul acesta, dar care au fost lansate anul trecut, Pacifiction de Albert Serra și Mato Seco En Chamas de Adirley Queirós și Joana Pimienta. Și mor să văd noul film al lui Miguel Gomes, pe care îl pregătește acum și sper că va fi lansat curând. Mi-ar fi plăcut să văd și Arturo a los 30, La Práctica, El Auge del Humano 3. A fost un an grozav pentru cinemaul argentinian, chiar a ieșit in evidență. A fost pe peste tot și sper că lucrurile o vor ține tot așa pentru mult timp de-acum încolo.

Un lucru care iese în evidență din punct de vedere comercial în 2023 este faptul că filmele care mi-au plăcut, chiar dacă la final au ajuns pe MUBI, continuă să fie arătate în cinematografe. Mă bucură acest lucru și vreau să-l subliniez. Nu-mi place să fac liste. Uit de filme, de oameni și în final filmele nu sunt făcute să existe în liste, ci în cinematografe, unde își găsesc publicul. Sper că acest lucru va continua să se întâmple sau că publicul va continua să le găsească.

Articolul a fost tradus din limba engleză de Flavia Dima.

Pedro Emilio Segura Bernal

Selecționer, critic și distribuitor de film din Mexic. Este co-fondator și co-director al La Ola Cine, o companie de distribuție de film din Mexico City. În prezent, face parte din echipele artistice ale festivalurilor Black Canvas, Reykjavik FF, Ambulante și Woche der Kritik. Textele sale despre cinema au fost publicate în reviste precum Cinema Scope, Film Comment, MUBI Notebook, cât și în proiectele editoriale ale festivalurilor de la Locarno, Viennale, Mar del Plata și altele.