Fosse/Verdon – Cea din urmă este cea dintâi

6 Aprilie 2020

Nu știu cum sunteți voi pe timp de carantină, dar eu mă găsesc consumând încontinuu seriale și filme și spectacole filmate,  și, de altfel, cam toate lucrurile despre care am zis: „Mai târziu, când o să am timp!”. Și, deși nu sunt mare fan biopic-uri, miniseria Fosse/Verdon (2019) era pe lista mea de când a ieșit. Îmi plac musical-urile, îmi plac Cabaret și Chicago, dar cumva am reușit mereu să evit (inconștient) să mă familiarizez cu Bob Fosse. Mi s-a părut că e ceva  neplăcut în genul de imagini pe care le construiește sexualizând femei și, în general, în ciuda faptului că majoritatea operelor lui au în centru figuri feminine, nu mă convingea deloc. Ei bine, nu putea să fie o potriveală mai bună pentru mine decât această miniserie.

Fosse/Verdon, bazată pe cartea biografică mamut (750 de pagini) a lui Sam Wasson, și creată de Steven Levenson și Thomas Kail, spune povestea lui Bob Fosse, un autor tulburat și plin de dependențe, în punctul său cel mai prolific: firul începe după eșecul colosal al filmului Sweet Charity (1969) și îl urmează în succesele Cabaret (1972), Liza with a Z (1972!), Pippin (tot 1972!!), Lenny (1974), Chicago (1975) și All That Jazz (1979), dar amestecat în mod constant, dinamitat de flashback-uri și flashforward-uri cu intertitluri care aduc indici temporali (x ore până la moartea sa, y ani de la ultimul premiu, z luni de la ultimul eșec). Twist-ul pe care creatorii îl adaugă poveștii lui Bob Fosse, care, de altfel, a făcut destule opere autobiografice (ex. este All That Jazz, povestea unui regizor tulburat și plin de dependențe care lucrează la un film și un serial în același timp, stres la care se adaugă efortul de a întreține relații cu o soție, o iubită și toată partea feminină a distribuției), este potențarea influenței lui Gwen Verdon în opera lui Fosse.

Gwen Verdon este cineva despre care probabil se știe mai puțin. La noi, cel puțin. În special pentru că faima ei a fost datorată și conținută în bula scenei americane de musical. A avut un număr de roluri principale în mai multe musical-uri (Damn Yankees în 1957, New Girl in Town în 1958, Redhead în 1960, Sweet Charity în 1967) și foarte puține filme. În principal, singurul loc în care poate fi văzută la capacitate maximă este în adaptarea cinematografică a Damn Yankees (1958, r: George Abbott, Stanley Donen), executând coregrafia lui Fosse în iconicul număr Whatever Lola Wants și, împreună cu Fosse, Who’s Got the Pain?.

Verdon (Michelle Williams) & Fosse (Sam Rockwell)
Verdon (Michelle Williams) & Fosse (Sam Rockwell)

Când cei doi s-au cunoscut (el a făcut coregrafia pentru musical-ul Damn Yankees), ea era deja un star cu un public fidel, iar el era un dansator devenit coregraf la început de drum. Raportul de putere era clar în favoarea lui Verdon, iar miniseria urmărește cum acest lucru se schimbă de-a lungul anilor, împreună cu căsnicia lor tumultoasă și carierele lor sinusoidale. Deși s-au despărțit, cei doi nu au divorțat niciodată și sunt unul dintre acele cupluri iconice, acele perechi de artiști care și-au construit carierele împreună, fiind intim legați în viața profesională.

Acestea fiind zise, Fosse este un nume (un stil, un adjectiv, deja) care a rămas cunoscut, în vreme ce numele lui Verdon a rămas în urmă, o poziție în care, de altfel, ea s-a pus activ de-a lungul vieții ei. Actrița, în interviuri și declarații, se poziționează de cele mai multe ori ca martoră a geniului, ca promotoare a legendei (în special după moartea lui), dar niciodată ca un co-creator. Fosse/Verdon, cu ajutorul lui Nicole Fosse, fiica celor doi, (consultant creativ și co-producător executiv) o conturează pe actriță ca sprijinul de care regizorul-coregraf, un suflet eminamente tulburat și zdruncinat (ni se tot repetă), avea absolută nevoie pentru a crea. Și, mai mult decât atât, un agent important în munca lui, nu doar ca „muză”, ci ca persoană cu input creativ, ca persoană care oferă feedback constant și, deseori, ca un colaborator, un co-creator în munca lor împreună.  Verdon nu mai e „muza” sau doar „una dintre soțiile lui Fosse”, devine partenerul lui cel mai important în perioada cea mai fecundă a vieții lui. De altfel, majoritatea muncii regizorului care rămâne astăzi iconică (Pippin, Cabaret etc.) este făcută în timpul căsniciei celor doi.

Printre picături, liniile unui alt portret se conturează și anume fiica celor doi, Nicole crescută în mediul toxic al celor doi workaholics și expusă în mod constant la comportamentul auto-distructiv al tatălui său, pe care ajunge să-l și emuleze. O subtemă pe care o găsim enunțată similar și în All That Jazz, film pe care, de altfel, miniseria îl emulează în ceea ce privește registrul vizual și temele la care se raportează.

În acest moment al televiziunii din ce în ce mai ambițioase din punct de vedere stilistic și narativ, Fosse/Verdon nu iese cu extrem de mult în evidență ca un produs artistic de mare rafinament. Asta nu înseamnă că nu are calități: structura narativă atipică este foarte bine gândită, multe dintre pastișele la momentele iconice din filmele lui Fosse sunt bine făcute, interpretările lui Sam Rockwell și Michelle Williams sunt puternice (deși poate un pic prea apăsat pe zona emulării). Însă ce face miniseria cel mai bine este că iese din narațiunea învechită a artistului-geniu măcinat în mod constant de demonii lui, și o nuanțează prin portrete feminine complexe (în special Gwen care oscilează între o figură pozitivă și fermecătoare, și a fi rănită, manipulativă și, pur și simplu, histrionică), prin discursul despre abuz sexual masculin (punctul germinativ al comportamentului auto-distructiv al lui Fosse, conform narațiunii), plus, evident, deschizând numerele faimoase din opera lui Fosse în poveștile creării lor și infuzându-le cu date din viața personală a artiștilor.

Într-un fel, m-a făcut să-l recuperez pe Bob Fosse (o figură care, datorită aventurilor sale nenumărate cu actrițele cu care lucra, e greu de digerat într-o epocă post-#MeToo) prin femeile din jurul lui, prin Charity (interpretat de Shirley Maclain), prin Gwen Verdon, prin Liza (atât cea din Cabaret, dar și cea din Liza with a Z), și m-am găsit scormonind prin filmografia sa după toate aceste femei incredibile și întrebându-mă ce e un coregraf/regizor fără dansatori/interpreți cel puțin la fel de buni.

Fosse/Verdon și All That Jazz sunt disponibile pe HBO GO.

Nume film

Regizor/ Scenarist

Actori

Țară de producție

An

Distribuit de

Avatar Alex Mircioi
Critic de film și teatru, cu niște experiență în zona producție de teatru. A scris și editat texte pentru Film Menu și Acoperișul de Sticlă, a colaborat cu mai multe publicații culturale precum AperiTIFF, Scena9, All About Romanian Cinema și Film. Iremediabil îndrăgostit de scriitoare și cineaste, întotdeauna are chef de un coming-of-age queer.