Bergman pentru millennials

15 Octombrie 2021

Oare câte persoane care văd pe Netflix al treilea sezon din Master of None realizează că Aziz Ansari a intenționat să-i aducă un omagiu queer lui Ingmar Bergman, cu ale sale Scene dintr-o căsnicie (și, cu ocazia asta, să mai câștige câteva premii)? Probabil foarte puține: cei mai mulți admiratori ai lui Bergman nu-și pierd timpul cu populara platformă de streaming, iar majoritatea fanilor Netflix nu sunt familiarizați cu filmografia importantului cineast suedez (pentru aceștia din urmă, cum ar fi observat Alex. Leo Șerban, cinematograful începe cu Tarantino și nu cu Tarkovski, cel care afirma răspicat că-l interesează opiniile a doar doi oameni: Bresson și Bergman). În aceste condiții, ce rost mai are să readuci la viață – prin referință și/sau reverență, dacă nu chiar remake – opera unui autor ca Bergman (sau a altor cineaști și/sau artiști esențiali)? Ei bine, are! Recurgând la un exemplu dintr-o altă sferă, aș spune că, dacă măcar un gamer subjugat de Dante’s Inferno a ajuns să deschidă Divina Comedie, eforturile realizatorilor jocului nu au fost zadarnice.

În timp ce producția Netflix nu-l creditează, noua miniserie HBO Scene dintr-o căsnicie/Scenes from a Marriage (regizată de Hagai Levi) își etalează cu mândrie inspirația din Bergman. Când acesta și-a scris și regizat Scenele, în Occident, revoluția sexuală (la care cineastul și-a adus contribuția prin filmele sale) era în floare. Miniseria lui Bergman, cuprinzând șase episoade cu durata totală de aproape cinci ore (inclusiv genericele), a fost difuzată de televiziunea suedeză în primăvara anului 1973. Regizorul a lansat apoi o versiune pentru cinematografe, mai scurtă cu vreo două ore, în care titlurile episoadelor inițiale denumesc capitole. Scenele izvorăsc din experiențe personale ale lui Bergman: relația sa cu Liv Ullman (care a fost mult timp muza cineastului, fără ca legătura lor să fie oficializată, și care o interpretează în film pe protagonista Marianne, avându-l partener pe Erland Josephson – Johan pe ecran), mariajele sale eșuate cu Gun Hagberg și Käbi Laretei, dar și căsnicia părinților săi, pe care în copilărie îi surprinsese schimbând între ei nu doar jigniri, ci și palme sau îmbrânceli.

Producția HBO mută story-ul în suburbiile Bostonului zilelor noastre (filmate însă în New York) și, firește, o adaptează la contextul și agenda politică de azi. Dificila sarcină i-a revenit lui Hagai Levi, mastermind-ul serialului israelian BeTipul (două sezoane, 2005-2008), care, preluat de HBO, a fost transpus în SUA (In Treatment, patru sezoane, 2008-2021), România (În derivă, primul serial produs de HBO la noi, cu două sezoane între 2010-2012), și numeroase alte teritorii. Levi a semnat nu doar scenariile, ci și regia celor cinci episoade, a căror durată se apropie de cinci ore. Miniseria acoperă, cu inevitabilele elipse, șapte ani din viața celor doi parteneri, Mira și Jonathan, interpretați de Jessica Chastain și Oscar Isaac (la Bergman era vorba de un deceniu de căsnicie). Protagoniștii din urmă cu jumătate de veac erau o avocată specializată în divorțuri și un conferențiar universitar la un institut politehnic. Acum, Mira ocupă un post de conducere într-o mare companie de tehnologie, iar Jonathan (sau Yonathan, cum i se adresează mama sa, fiindcă provine dintr-o familie de evrei tradiționaliști) este tot universitar, câștigând așadar mult mai puțin decât soția sa. O corporatistă progresistă, care se consideră membră a satului global, și un conservator cu un dezvoltat simț al comunității.

films_in_frames_scenes_from_marriage_3

Al doilea episod al lui Bergman, intitulat „Arta de a ascunde gunoiul sub covor”, a fost eliminat de israelian, aparent grăbit să ajungă la momentul care scoate la lumină criza cuplului, înscriindu-l pe un drum fără întoarcere (suedezul recurgea pentru asta și la un raisonneur, în persoana unei cliente a avocatei). De altfel, Levi a redus substanțial numărul personajelor secundare și al locațiilor de filmare, concentrându-se asupra celor doi protagoniști și, mai mult, a unei singure case (la fel ca și în BeTipul și derivații săi), căreia, de-a lungul celor cinci episoade, spectatorii ajung să-i cunoască toate cotloanele. O modificare fundamentală și oportună, în spiritul vremurilor actuale, este inversarea rolurilor între protagoniști: după avort, care adâncește tensiunile din cuplu, femeia este acum cea care-și părăsește soțul pentru un alt bărbat (Poli – corespondentul Paulei din miniseria clasică –, un om de afaceri israelian). Levi nu doar a eliminat un întreg episod din teleplay-ul lui Bergman, ci i-a atenuat mult cinismul și cruzimea, edulcorându-și astfel creația. Nu-și mai aveau locul în film o replică precum „Nu mi-am iubit niciodată copiii”, pusă în gura personajului cu funcție de raisonneur, sau remarcile misogine ale protagonistului, cum ar fi „femeile nu sunt zdravene la cap” sau „femeile și-au șterpelit de la început cel mai bun rol” (am ales doar două exemple, în traducerea lui Carmen Vioreanu, din volumul publicat de Editura Polirom în 2018, cu prilejul centenarului Bergman). E de înțeles de ce Ullman, filmând Scene dintr-o căsnicie, a simțit nevoia să se implice în mișcarea feministă a epocii. Accentuând filonul melodramatic și explicitând motivațiile protagoniștilor, Levi a țintit un public mai larg decât cel al unui film de autor. Dacă, în 1973, difuzarea miniseriei lui Bergman a provocat un val semnificativ de divorțuri în Suedia și Danemarca, versiunea up-to-date a Scenelor dintr-o căsnicie ar putea avea un efect contrar, încurajând reconcilierile și revenirile la căminul conjugal.

Spre deosebire de Ansari, care a optat pentru lungi planuri-secvență în cele cinci noi episoade/capitole din Master of None, reunite sub titlul Moments in Love, Levi și-a însușit lecția bergmaniană și folosește inteligent decupajul analitic, reușind să evidențieze talentul și versatilitatea celor doi actori principali. Iar pe Chastain și Isaac, în roluri bine scrise și potrivite cu aptitudinile lor, eu unul i-aș urmări nu doar cinci, ci și cincizeci de ore. 

films_in_frame_scenes_from_marriage

În miniseria sa, Bergman obținea efectul de distanțare brechtiană prin vocea rece, imperturbabilă, a naratorului din off, care la începutul unui episod nou oferea rezumatul celui precedent, iar la final citea numele actorilor și ai realizatorilor, pe fundalul unor imagini cu Insula Fårö, unde Bergman a trăit și și-a produs majoritatea filmelor de după 1960. În serialul HBO, Levi subliniază artificialitatea convenției prin debutul episoadelor, în care cei doi interpreți principali intră rapid în rol, înconjurați de membrii echipei (inclusiv regizorul), toți purtând măști de protecție (s-a filmat în pandemie), și prin final, cu ieșirea din rol și părăsirea platoului.

Noul Scene dintr-o căsnicie îl adaptează pe Bergman la gustul și sensibilitatea publicului contemporan, ajungând chiar la excese (de pildă, scena cu sugestii erotice, nejustificate narativ și caracterologic, dintre Mira și prietena ei, Kate). Însă realizatorii au avut grijă să-și asigure girul urmașilor și/sau reprezentanților legali ai cineastului dispărut: Daniel, fiul acestuia, se numără printre producătorii executivi, iar Fundația Ingmar Bergman a fost implicată și ea în producție. Scene dintr-o căsnicie dovedește că Levi nu este doar un scriitor inspirat, ci și un regizor înzestrat. Sunt memorabile, de exemplu, secvențele din al doilea episod (cel mai intens) în care Mira și Jonathan se trezesc împreună, după noaptea în care zarurile fuseseră aruncate, iar un simplu spălat pe dinți împreună devine, dintr-o rutină familiară, o excentricitate stânjenitoare. O miniserie care va aduna cu siguranță multe nominalizări și distincții la Globurile de Aur și Premiile Emmy de anul viitor.



Nume film

Regizor/ Scenarist

Actori

Țară de producție

An

Distribuit de

Critic de film de vreo două decenii, membru în Uniunea Cineaștilor din România (Asociația Criticilor și Filmologilor), Federația Internațională a Criticilor de Film (FIPRESCI), Federația Criticilor de Film din Europa și Zona Mediteranei (FEDEORA) și Academia Europeană de Film (EFA). Redactor al revistei trimestriale Film încă de la primul său număr, din 2013, și colaborator al săptămânalului Observator cultural din 2005. Colaborator al mai multor festivaluri de film din România. După opt ani de activitate în Arhiva Națională de Filme, este în prezent cercetător științific în cadrul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” (Academia Română).