4 remake-uri unu-la-unu și auto-canibalizarea
Trăim cu evidența faptului că filmele suferă mutații de-a lungul timpului. Ideea, cândva imposibil de combătut, că schimbările vin la pachet cu un anumit control auctorial e acum trivială – nu toate filmele sunt legate de autorii lor, multe dintre ele și-au proclamat independența. Remake-urile apar ca inițiativă comercială, în fond, ca soluție intermitentă a studiourilor americane de film în pană de idei – remake-ul/dublura are să fie o versiune care să nu facă neapărat cu ochiul originalului, de obicei un film într-o limbă străină; în vreme ce, narativ vorbind, lucrurile pot rămâne identice, iar schimbările vin doar la nivel de actorie și limbă vorbită. Astfel, filmul ar beneficia invariabil de succesul predecesorului său, ar parazita pe marginea lui, făcându-l, oricât de modest, un cârlig rezonabil pentru spectatori. De-a lungul timpului, remake-urile au devenit o practică uzuală, care poate combate cu ușurință stereotipul conform căruia originalul e orișicum mai bun, că nu există competiție. În primul rând, remake-ul dă seama de posibilitățile tehnice contemporane (oricât de scandalos, transnațional ar fi Ghost in the Shell, 2017, varianta filmată a anime-ului lui Mamoru Oshii din 1995, el are calitatea de a reproduce în CGI cyberpunk-ul din materialul original), de a pune față în față două viziuni auctoriale (viziunea lui Luca Guadagnino asupra Suspiriei diferă radical de giallo-ul propus de Dario Argento) sau a duce narațiunea într-o zonă complet meteorică originalului (a transforma un film altminteri serios în pornografie; a încerca să recreezi parodic Shrek, lăsând 200 autori să peticească amatoricesc momentele filmului, cadru cu cadru). În general, filmele care au beneficiat de cele mai multe remake-uri sunt ele însele adaptări din literatură (Dracula, de pildă, e în primul rând moștenirea lui Bram Stoker). A trece prin atâtea variante, alterând tot mai tare originalul, devine, cu timpul, un fel de telefon fără fir, unde, la finalul călătoriei, nu mai rămâi cu nimic din propoziția inițială.
Georgiana Mușat e critic de film și jurnalist, masterandă UNATC. Are o memorie de elefant și inima cât un purice când aude de Terrence Malick. Scrie o lucrare interminabilă despre femei roboți. La Films in Frame scrie rubrica lunară Panorama.
