Crai nou este debutul în regie al actriței și scenaristei Alina Grigore, cunoscută pentru rolurile din Dragoste cu cele mai bune intenții (2011) și Ilegitim (2016), pentru care a scris și scenariul alături de Adrian Sitaru. În Crai nou, piesa de rezistență este jocul protagonistei Irina (Ioana Chițu), care interpretează o tânără cu ambiția de a-și continua studiile la București, dar care nu poate depăși rezistența din sânul familiei. Un astfel de synopsis nu face dreptate filmului, căci Grigore aranjează cu grijă și cu urme de mister mai multe cărări narative care se intersectează cu parcursul Irinei.

Alina Grigore construiește în complexitate. O interesează amintirile, trecutul și modul în care acestea se reflectă în prezent. Pentru că filmul analizează relația Irinei cu verișorul ei (Mircea Postelnicu), de multe ori discuțiile izolează momente din copilărie – de exemplu, momentul în care Liviu a salvat-o pe Irina de la înec. Astfel de rememorări compun raportul de dependență dintre ei și nuanțează comportamentul violent al lui Liviu față de Irina. Regizoarea este curajoasă să lipească de acest plan, aventura Irinei cu un actor din capitală (Emil Măndănac), care o întreabă de ce îi este frică de agresivitatea impulsurilor ei sexuale. Terenul este freudian, dar niciodată nu devine prea insistent, prea exagerat, pentru că pe regizoare o interesează cum se joacă Chițu, înăuntrul acestor teme, pe tiparul unui personaj retras, îngrijorat, aerian. Irina devine un personaj fascinant, deoarece Chițu își menține totodată o atitudine rebelă și defensivă, iar drama chiar persistă prin personaj – un atuu al unui bun film de ficțiune.

Între interacțiunile dintre Irina și cei doi se desfășoară alte scurte întâlniri. Într-unul dintre primele cadre ale filmului, Irina coboară la masa din curte și se așază, în timp ce camera o menține pe ea în sharf, pentru ca apoi să se preocupe de celelalte personaje. Narațiunea este destul de ambiguă în acest punct, relațiile devenind clare pe parcurs, odată ce se ivește dorința Irinei de a se muta. Fiecare încearcă să-i chestioneze plecarea, învinovățind-o că-i lasă baltă și că nu va fi capabilă să facă față. Liviu se simte atacat, pentru că părinții săi nu i-au oferit niciodată posibilitatea de a se emancipa. 

Importante sunt și relațiile cu personajele feminine, însă mai fragil construite. Într-unul dintre cele mai virtuoase cadre, Irina urmărește cu privirea mașina în care sora ei (Ioana Ilinca Neacșu) a evadat din curtea pensiunii, în timp ce camera urcă la etajul întâi al clădirii, unde două personaje din familia ei (jucate de Vlad Ivanov și Mădălina Stoica) povestesc despre lună – de unde este inspirat și numele filmului. Această secvență, în care personajul lui Stoica pare că delirează, accentuează alienarea pe care o simt aceste personaje, prinse în perimetrul pensiunii, subjugate fiind de forțele masculine care administrează afacerea familiei, dar și pe ele.

Un debut reușit, Crai nou tratează dificultatea cu care tinerele din zonele rurale, profund patriarhale, își pot lua în mâini propriul drum. Drama este incisivă nu prin subiect în sine (din care regizoarea mânuiește foarte bine un întreg cadru narativ), ci prin felul temperamental în care răspunde Irina provocărilor din jur.

Această cronică a apărut în revista tipărită Films in Frame, nr 1/2021. Revista mai poate fi comandată de pe website-ul nostru până la finalul lunii martie.

Diana Smeu

Colaborează cu FILM Menu și Acoperișul de Sticlă. Și-ar dori să trăiască într-un film romantic de la Bollywood.