Amintiri din epoca de aur, o revedere

15 Iunie 2020

Cele două filme care compun amintirile sunt disponibile pe Netflix și în dreptul lor apar trei apelative: cinic, ireverențios și comedie. Lucru, indiscutabil, adevărat. Să faci mișto de partid, să te iei la trântă cu cenzura, să râzi de activism, să dai din casă, sau să arăți cum bunul mers al prea unsei mașinării a statului era folosit de unii indivizi pentru binele propriu. Păi toate astea se pedepseau dur în anii ‘80, perioada gazdă a celor șase povești.

Amintirile sunt filme scurte, puse cap la cap într-un tăvălug de două ore și jumătate de comedie, haz de necaz despre o epocă care ne-a secătuit și care pentru unii se simte până în ziua de azi ca un cuțit veșnic întors în rană. Poveștile sunt legende urbane, duse din gură-n gură peste ani, istorisiri cu final neașteptat, toate plecate de la variile cote de absurd pe care le atingea viața în regimul comunist.

Amintiri din Epoca de Aur
Amintiri din Epoca de Aur

Legenda activistului în inspecție

Se făcea că la un moment dat prin anii ‘80, o coloană oficială urma să treacă fix prin mijlocul a trei sate vecine. Preaînaltele roți aveau să bifeze și înnobileze cele trei locații, una după alta, ca pe popice. Pe vremea aia, sub haosul de informații contradictorii care veneau de mai sus și în starea de frică generalizată că orice mișcare era interpretabilă, pregătirea pentru o vizită de genul ăsta putea ajunge la paroxism.

Sătenii noștri mătură drumul încă nepavat, iar animalelor le este interzis să mai scape vreo balegă pe acolo. Copiii învață pe repede înainte Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, că poate oprește coloana și vor călătorii să asculte ceva frumos. Se pregătesc și sarmale în foi de viță și suratele lor în foi de varză. Se atârnă steaguri multe, toate așezate corespunzător, cu albastrul la băț, apoi se completează și cu steaguri roșii de partid, că s-a auzit că în satul vecin au pus. Să nu râvnești la capra vecinului se transformă într-un natural: fă rost de o capră fix ca a vecinului, să nu cumva să picăm noi de proști că n-avem. Ce mai, deranj mare. Și de fapt nu era coloana oficială problema, ci inspecția care sosea cu o zi înainte. Pe aceasta o așteaptă primarul ca pe infarct. Partea bună e că la țară țuica e gustoasă, lăutarii veseli la orice oră li se comandă, caruselul cu lanțuri are destule locuri pentru toată lumea și de la un punct încolo, face el toată treaba. Un film ca vorba aia: dacă tot te-ai băgat în horă, acuma dansează.

Amintiri din Epoca de Aur
Amintiri din Epoca de Aur

Legenda fotografului oficial 

Era greu să fii jurnalist în anii ‘80. Dar poate chiar mai greu era să fii fotoreporter. Dacă cuvântul scris era ușor de tăiat și formulările obligatorii se învățau până la urmă pe de rost și deveneau automatisme, pozele erau mai complicat de retușat din mers. Pe vremea aia fotografiile se developau manual, treceau minute bune până să te lămurești ce ai surprins, apoi imaginea mergea din mână în mână, era cântărită de ochi versați care îi judecau valoarea. Dacă poza îl conținea chiar pe tovarășul Nicolae Ceaușescu, atunci lucrurile deveneau și mai complicate, perechile de ochi se înmulțeau și cel care își asuma responsabilitatea deciziei se transforma în acest Atlas, cu toată greutatea unui neam pe umeri.

Umblă vorba deci, că într-o bună zi a unui foarte bun an, pe vremea când toate erau bune  și nimeni nu îndrăznea să zică contrariul, marele conducător a fost surprins de aparatul de fotografiat într-o poziție cel puțin delicată. Poza avea să intre pe prima pagină a ziarului Scânteia, publicație ce ajungea în mâinile muncitorilor care ardeau de nerăbdare să afle vești despre bunul mers al țării, la clădirea căreia cu atâta aplomb puneau umărul. Or, se știe până în zilele noastre că pentru ca un ziar să traverseze o țară, acesta trebuie din timp printat, multiplicat și pus pe drum la ore exacte. Și mai important, cu poza corectă, corectată, pe pagină. Doar că uneori, sau cum a rămas legenda, de această singură dată, unde se amestecă graba cu pretențiile, se produc greșeli.

Legenda politrucului zelos

Se mai spune că la întâlnirile de partid unde se vorbea cu însuflețire despre combaterea analfabetismului de către tinerii membrii, unii chiar luau lucrurile în serios și mergeau până în capăt de țară pentru a duce treaba la bună îndeplinire. Dar cum îl alfabetizezi pe badea din vârf de deal, de la stâna sprijinită de un stâlp de telegraf? Cu forța, cu somații de la primar? Politrucul se trezește recompensat cu brânză, ouă, cârnați sau plăcinte pentru absențe motivate sau note de trecere. Le rezistă stoic până se dovedește că acel îndemn, a nu se lăsa la îndemâna copiilor, este valabil și pentru adulții repeziți.

La final devine clar cum toate bunele intenții adunate grămadă într-un loc care funcționează după reguli proprii, pe care tu nu le stăpânești, pot dăuna grav sănătății și mai ales oaselor. Legenda este un bun exercițiu de interpretare: tu cu cine ții atunci când se întâmplă ca ordinele de la partid chiar să coincidă cu ceea ce este bine de făcut pentru viitorul unui individ?

Legenda milițianului lacom

Secretomania era la mare înălțime în anii ‘80 și nicăieri mai bine conservată ca la bloc.  Ținute departe de ochii vecinilor, dar mai ales ai copiilor din dotare, secretele erau ca bananele verzi: prezente în cămările familiilor mai înstărite, dosite în fundul raftului cel mai de sus și înfășurate bine în ziare. Momentul coacerii se consuma rapid, iar deliciile dispăreau ca și când nici n-ar fi fost. Milițianul în chestiune a rămas în memoria colectivă datorită unui porc. Desigur, atât bananele cât și copiii darnici, guralivi și plini de idei au jucat un rol important în această pățanie.

Porcul, această trufanda de sezon râvnită de toți, sosește în ajun de Crăciun și aduce numai probleme în sânul familiei decise să țină ce-i mai bun doar pentru ei, fără să bată la ochi și mai ales la urechi. Lucru complicat de făcut atunci când animalul ajunge viu în apartamentul de la bloc.

Legenda vânzătorilor de aer

Pe vremea comunismului, cu mult înaintea orelor de ecologie și a reciclării conștiincioase pentru binele planetei-mamă, sticlele și borcanele nu ajungeau niciodată la gunoi. Erau bunuri de schimb: sticle goale pe sticle pline sau sticle goale pe bani. Totul funcționa după niște reguli de neclintit și, se știe, acolo unde sunt reguli, se găsesc rapid viteji să le încalce pentru propriul câștig. Vânzătorul de aer zice-se că s-a născut la bloc, iar afacerea lui se baza pe segmentul de populație cel mai ușor de dus de nas – bătrânii și copiii rămași singuri acasă pe la ora prânzului, când adulții erau la serviciu.

Păcăleala era simplă, iar sticlele zburau din bucătării în servieta șmecherului în schimbul promisiunii că se apropie ziua în care la robinet va curge apă curată. Problema apare când  echipa se mărește și brusc câștigul se cere multiplicat. Pe modelul Bonnie și Clyde, film vizionat clandestin pe un video cumpărat din bani pe sticle: cu cât reușești mai mult, cu atât vrei mai mult, cât și unde-s doi puterea crește, dar și inconștiența. Așadar, apa capătă rapid formă gazoasă și când metoda asta se dovedește și ea a fi prea lentă, vânzătorii merg mai sus, dezvoltând, în mic și printre betoane, o preafrumoasă și extrem de ecologică afacere piramidală. Totul are un început.

Amintiri din Epoca de Aur
Amintiri din Epoca de Aur

Legenda șoferului de găini

Crede și nu cerceta. Dictonul se oprește în privirea lungă a bărbatului mut în fața somnului ostentativ al soției acre, noapte de noapte. Repetitivitatea asta transcende patul conjugal și intră în camionul care transportă vreo două-trei mii de găini dintr-un oraș în altul. Drumul trebuie făcut dintr-una, iar ușile din spate se deschid doar la destinație. Important nu e de ce, important e că asta e regula. Doar că uneori, de sărbători, mai ales cele ca Paștele, în care ouăle se poartă la vedere, chiar și atunci când lipsesc cu desăvârșire, regulile parcă se cer încălcate, iar curajul crește ca pasca frământată de mâinile dibace ale unei demne și extrem de ocupate reprezentante a sexului frumos.

Legenda spune că a fost nevoie de o singură noapte și o pană divină la mașină pentru a realiza că ouăle apărute între destinații sunt ca pisica lui Schrodinger, există sau nu, în funcție de ce parte a ușilor te afli. Exemplul rămâne grăitor pentru capacitatea românului de a inventa căi prin care să sustragă și să valorifice produse de la locul de muncă într-o perioadă în care magazinele erau goale.

Amintiri din epoca de aur este un proiect demarat de Cristian Mungiu și Hanno Hofer. Cristian Mungiu semnează toate scenariile filmelor și producția lor și le regizează alături de Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu și Constantin Popescu. Cu Alexandru Potocean, Teodor Corban, Emanuel Pîrvu, Avram Birău, Paul Dunca, Călin Chirilă, Ștefan Iancu, Romeo Tudor, Ion Sapdaru, Cristian Olescher, Diana Cavaliotti, Radu Iacoban, Vlad Ivanov, Tania Popa în distribuție.

Legenda spune că în caietul DVD-ului erau, pe lângă mărturii ale celor cinci regizori, și povestiri cu pățanii de la filmări, încă șase povestiri din comunism, la fel de haioase și cu final neașteptat, care ar fi putut bine sta la baza unei cea de-a treia părți de amintiri din epoca de aur.

Nume film

Regizor/ Scenarist

Actori

Țară de producție

An

Distribuit de

Crăița Nanu Crăița Nanu
Scenarist și festivalier. Scrie despre filme și pe vice.ro, TIFF blog, Dilema Veche, Scena 9 și altele.