The Script Contest – ediția a IV-a

1 Decembrie 2019

Mai e foarte puțin și The Script Contest, concursul de scenarii powered by ADFR, va da startul înscrierilor pentru ediția cu numărul 4, care vine și de data aceasta cu noi schimbări de format.

 

Înscrierile sunt deschise între 10 decembrie 2019 și 12 februarie 2020. Dacă până acum finaliștii aveau parte de întâlniri one-on-one cu juriul, cu ocazia acestei ediții vor beneficia în plus de o rezidență de creație de șase zile, departe de agitația orașului, în județul Brașov. La final, va fi ales un singur câștigător, care va fi premiat cu un premiu în bani și cu producția efectivă a scurtmetrajului, cu tot ce implică aceasta, de la pre-producție, la introducerea filmului în circuitul festivalier.

Astfel, The Script Contest se transformă într-o rezidență-concurs pentru proiectele de scurtmetraj, fiind singurul astfel de eveniment din țară!

Etapele de desfășurare ale concursului sunt următoarele:

După alegerea celor nouă finaliști, aceștia se vor întâlni cu membrii juriului, fiecare jurat preluând câte trei scenarii pe care le va analiza alături de scenarist și pentru care va oferi feedback.

Următoarea etapă este rezidența de 6 zile la Ferma COBOR, unde participanții vor avea ocazia să rescrie și să-și îmbunătățească scenariile. În final, acestea vor fi retrimise către juriu.

Etapa finală este PITCHin’ Days. În cadrul sesiunii de pitch, participanții își vor prezenta scenariile finale în fața juriului și a unui public pre-selectat. Prezentarea la pitch trebuie făcută sub forma unui powerpoint și vor fi acceptate întrebări din public.

Pentru a se putea înscrie, participanții trebuie să aibă 18 ani împliniți. Scenariile vor fi înscrise doar folosind platforma FilmFreeway, iar un participant poate înscrie un singur scenariu de scurtmetraj (maxim 15 pagini), redactat în limba română, indiferent de gen. Pentru a fi acceptat, acesta trebuie editat în Celtx sau Final Draft și exportat ca PDF.


Perioada de înscriere a scenariilor de scurtmetraj pentru concursul The Script Contest este 10.12.2019 – 12.02.2020, iar ediția se desfășoară până la data de 10.04.2020.

Pentru informații complete consultați site-ul oficial și regulamentul The Script Contest, iar pentru a fi la curent cu ultimele noutăți, abonați-vă la pagina de Facebook TSC.

Un proiect ADFR (Asociatia de dezvoltare a filmului Romanesc). Proiect cultural co-finanțat de AFCN*.

*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Melissa Antonescu Melissa Antonescu
Fotograf și redactor, a co-fondat Dissolved Magazine. La Films in Frame prezintă noutățile din lumea filmului, în cadrul Știrilor de Luni. Îi plac poveștile, Monty Python și să meargă la mare.