Marii câștigători ai Premiilor Gopo 2020 – listă actualizată

29 2020

După o amânare cauzată de pandemia de Covid-19, Gala Premiilor Gopo a revenit cu forțe proaspete și o ediție inedită, sub cerul liber, adaptată condițiilor actuale.

Evenimentul a avut loc pe 29 iunie, 2020, la Verde Stop Arena, începând cu ora 19.30 și s-a transmis live pe ProTV Plus și pe site-ul Gopo. Ceremonia de decernare a premiilor a fost prezentată de Alex Bogdan.

Întregul eveniment poate fi urmărit în reluare pe 1 iulie, de la ora 22.30, pe Pro Cinema.

Filmul cu cele mai multe nominalizări este La Gomera (r. Corneliu Porumboiu), iar filmele nominalizate la categoria Cel mai bun film de lungmetraj sunt Călătoria fantastică a Maronei (r. Anca Damian), La Gomera (r. Corneliu Porumboiu), Monștri. (r. Marius Olteanu), Parking (r. Tudor Giurgiu) și Touch Me Not (r. Adina Pintilie).

La categoria regie, nominalizații au fost Adina Pintilie (Touch Me Not), Anca Damian (Călătoria fantastică a Maronei), Cătălin Mitulescu (Heidi), Corneliu Porumboiu (La Gomera) și Marius Olteanu (Monștri.).

Actrița Adela Mărculescu a fost distinsă cu Premiul Gopo pentru Întreaga Activitate, iar actorul Virgil Andriescu cu Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră.

 

Mai jos găsiți lista completă a categoriilor și a câștigătorilor de la fiecare:

Cel mai bun film de lungmetraj: Corneliu Porumboiu (La Gomera)

„Corneliu a avut determinarea de a face ceva deosebit și nou și faptul că în seara asta avem recunoaștere și din partea colegilor e extraordinar.” – Patricia Poienaru

Cea mai bună regie: Corneliu Porumboiu (La Gomera)

Cel mai bun actor într-un rol principal: Iulian Postelnicu (Arest)

Cea mai bună actriță într-un rol principal: Judith State (Monștri.)

Cel mai bun actor într-un rol secundar: István Téglás (La Gomera)

Cea mai bună actriță într-un rol secundar: Rodica Lazăr (La Gomera)

Cel mai bun scenariu: Corneliu Porumboiu (La Gomera)

Cea mai bună imagine: Tudor Mircea (La Gomera)

Cel mai bun montaj: Roxana Szel (La Gomera)

Cel mai bun sunet: Andre Rigaut, Sophie Chiabaut, Niklas Skarp, Christian Holm (La Gomera)

Cea mai bună muzică originală: Pablo Pico (Călătoria fantastică a Maronei)

Cele mai bune decoruri: Simona Pădurețu (La Gomera)

Cele mai bune costume: Ana Ioneci, Claudia Bunea (Maria, Regina României)

Cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură: Domnica Bodogan, Nastasia Mateiu, Clara Tudose (Maria, Regina României)

Cel mai bun film de debut: Touch Me Not (r. Adina Pintilie)

„Personajele din Touch Me Not și-au dorit foarte tare să discute cu publicul despre stările inconfortabile pe care le produce filmul. […] [este] o invitație la dialog și telespectatorul intră în același proces auto-reflexiv prin care am trecut și noi. Toți creștem cu niște idei despre ce înseamnă intimitatea, dar lucrurile sunt mult mai complexe.” – Adina Pintilie

Cel mai bun film documentar: Distanța dintre mine și mine (r. Dana Bunescu, Mona Nicoară; producător: Ada Solomon)

„Proiectul acesta este primul proiect la care am visat de când am fost producătoare pe picioarele mele. Filmul ăsta despre <<muieri>> extraordinare. […] Îi mulțumesc cel mai tare Ninei Cassian pentru că m-a învățat să fiu cine sunt. […] Aș vrea în seara asta să vă rog să vă apropiați mai tare de documentarul românesc.” – Ada Solomon

Premiul Romanian Society of Cinematographers: Tudor Mircea (La Gomera)

Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune: Havana, CUBA (r. Andrei Huțuleac)

„Noi credem că filmul poate să aibă atitudine artistică și totuși să placă multora. Și pentru asta muncim.” – Andrei Huțuleac

Cel mai bun scurtmetraj documentar: El iubește ochi mei (r. Enxhi Rista)

Tânără speranță: Cătălina Mihai (Heidi)

Cel mai bun film european: Dolor y Gloria (dir. Pedro Almodóvar)

Premiul pentru întreaga carieră: Adela Mărculescu

„Aș fi vrut să vă îmbrățișez pe toți, dar nu se poate. Vă mulțumesc mult de tot.” – Adela Mărculescu

Premiul pentru întreaga activitate: Virgil Andriescu

„Vă mulțumesc vouă celor care mi-ați acordat acest premiu care mă va urmări toată viața.” – Virgil Andriescu

Premii speciale: Cristina Ionescu, Radu Cosașu

Premiul publicului: Oh, Ramona! (r. Cristina Iacob) – 256.111 spectatori și încasări de 5.016.357 de lei, 5Gang: Un altfel de Crăciun (r. Matei Dima) – 167.025 de spectatori și încasări de 3.762.478 lei.

Redactor, fotograf și videograf. La Films in Frame scrie știri despre noutățile din lumea filmului și aduce în fiecare săptămână în atenția cititorilor producțiile care se pot vedea la cinema. Când nu scrie articole, fotografiază oameni într-un mic studio sau caută noi rețete pentru prăjituri.