Arhiva Activă – Filmele studenților UNATC din perioada 1966 – 1971 la TIFF 19

27 Iulie 2020

Arhiva Activă, un proiect al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, va fi prezentat în avanpremieră în cadrul TIFF, vineri, 7 august, de la ora 21.30, în curtea Liceului Național „George Coșbuc”, Cluj.

Cercetarea realizată cu ocazia celor 70 de ani împliniți de la înființarea UNATC presupune revizitarea arhivei de filme studențești a universității, realizate pe suport de 16 și 35mm, și digitalizarea acestora, dar și facilitarea accesului către restul materialelor de arhivă aflate în patrimoniul UNATC, precum fotografii, schițe de scenografie, lucrări de licență sau disertație și documente administrative care, conform organizatorilor, „reflectă evoluția pedagogică în domeniile artelor spectacolului și ale cinematografiei”.

Filmele cuprinse în programul Arhiva Activă prezentat la TIFF sunt scurtmetraje studențești realizate în perioada 1966 – 1971, digitalizate și subtitrate în limba engleză. În echipa filmelor se regăsesc realizatori de film și actori acum recunoscuți național, ca Radu Gabrea, Ada Pistiner, Felicia Cernăianu, Iosif Demian, Timotei Ursu, Vivi Drăgan Vasile, Gelu Colceag, Mircea Diaconu, Mitică Popescu etc.

Din echipa proiectului fac parte Andrei Rus (curatorul programului de filme), Alex Sterian (coordonator al programului de digitalizare), Nelu Bain (transpunerea/masterizarea sunetului), Mircea Crivoi (colorizare), Abis studio (scanări negative).

„Întâlnirea asta cu filme de acum 50 de ani, care stăteau de multă vreme în niște cutii, rareori sau niciodată revizitate de ochi și de minți proaspete, precum fuseseră și ale celor care le-au făcut atunci, demult, are ceva incredibil. Să participi la o redescoperire, <<să faci dreptate>> unor filme și unor artiști neglijați, să participi la readucerea lor la lumină, e un sentiment pe care mi-e greu să-l descriu acum. Tot ce pot să spun e că vă doresc să treceți cu toții prin asta la un moment dat – cred că tocmai vă invit să lucrați cu arhive”, scrie Andrei Rus, curatorul programului, într-o postare pe Facebook.

Filmele pe care publicul le va putea vedea în avanpremieră la TIFF 19 sunt:

Cadențe (Cadences) – scenariul și regia: Radu Gabrea, imaginea: Lăscoiu Ortansa, montajul: Dan Naum, muzica: Cornel Cezar;

Cântec (Song) – scenariul și regia: Felicia Cernăianu, imaginea: Gheorghe Marian, muzica: A. Proșteanu, cu: Cornelia Gheorghiu;

Dictatorul și supusul său (The Dictator and His Servant) – scenariul și regia: Ada Pistiner, după o schiță de Romulus Vulpescu, imaginea: Florin Cornea, Mihai Narti, muzica: Sergiu Mihail, cu: Wolfgang Ernst Gyurgyevich, Romulus Vulpescu;

Febra (The Fever) – regia: Dorin Moldovan, scenariul și imaginea: Vivi Drăgan Vasile, cu: Cornel Coman, Ștefan Velniciuc;

Patru întrebări (Four Questions) – regia: Ștefan Traian Roman, imaginea: Ion Cornea, cu: Ion Besoiu, Mihai Florea;

Ritmuri (Rhythms) – regia și imaginea: Andrei Vidrașcu;

Negostina – regia: Nicolae Oprițescu, imaginea: Iosif Demian, montajul: Dan Naum, cu: Margareta Krauss, Gelu Colceag, Dan Turbatu;

Piscicultura (Pisciculture) – scenariul și regia: Tudor Eliad, imaginea: Ilie Agopian, cu: Toma Caragiu, Mitică Popescu;

Vânătoarea (The Hunt) – regia și scenariul: Timotei Ursu, imaginea: Dragomir Vâlcov, montajul: Monica Ionescu, sunetul: Silviu Camil, cu: Sandu Popa, Mad Rădulescu, Mihai Marta, Florica Gusoiu.


Pentru mai multe informații, urmăriți pagina evenimentului Arhiva Activă.

Melissa Antonescu Melissa Antonescu
Fotograf și redactor, a co-fondat Dissolved Magazine. La Films in Frame prezintă noutățile din lumea filmului, în cadrul Știrilor de Luni. Îi plac poveștile, Monty Python și escapadele la mare.