Premiile BAFTA 2022 – lista completă a câștigătorilor

14 Martie 2022

Cea de-a 75-a ceremonie a Premiilor BAFTA a avut loc pe 13 martie, 2022, la Royal Albert Hall din Londra. Prezentatorii AJ Odudu și Tom Allen au fost cei care au întâmpinat invitații pe covorul roșu, iar gazda evenimentului a fost actrița și producătoarea Rebel Wilson.

Câștigătorii au fost aleși din 48 de nominalizări. Filmul Dune (r. Denis Villeneuve) s-a bucurat de cele mai multe nominalizări, în număr de 11, urmat de The Power of the Dog (r. Jane Campion), cu 8 nominalizări.

Marele câștigător al serii a fost The Power Of The Dog (r. Jane Campion), iar filmul care a câștigat cele mai multe premii este Dune (r. Denis Villeneuve).

Dintre actorii și actrițele nominalizate s-au numărat Benedict Cumberbatch, Leonardo DiCaprio, Will Smith, Lady Gaga, Alana Haim și Renate Reinsve.

În ce privește categoria de Actor în rol secundar, toți actorii s-au aflat la prima nominalizare de acest fel.

Găsiți mai jos lista completă a câștigătorilor:

Cel mai bun film: The Power Of The Dog (r. Jane Campion, producători: Iain Canning, Roger Frappier, Tanya Seghatchian, Emile Sherman)

Regie: Jane Campion (The Power Of The Dog)

Cel mai bun film britanic: Belfast (r. Kenneth Branagh, producători: Laura Berwick, Becca Kovacik, Tamar Thomas)

Cel mai bun film străin: Drive My Car (r. Ryûsuke Hamaguchi)

Actriță în rol principal: Joanna Scanlan (After Love)

Actor în rol principal: Will Smith (King Richard)

Actriță în rol secundar: Ariana Debose (West Side Story)

Actor în rol secundar: Troy Kotsur (Coda)

Scenariu original: Licorice Pizza (Paul Thomas Anderson)

Scenariu adaptat: Coda (Siân Heder)

Documentar: Summer Of Soul (Or, When The Revolution Could Not Be Televised) (r. Ahmir „Questlove” Thompson, producători: David Dinerstein, Robert Fyvolent, Joseph Patel)

Debut al unui producător, regizor sau scenarist britanic: The Harder They Fall – (r. Jeymes Samuel, scenariu de Jeymes Samuel, Boaz Yakin)

Film de animație: Encanto (r. Jared Bush, Byron Howard, Yvett Merino)

Ee Rising Star Award (votat de public): Lashana Lynch

Coloană sonoră: Hans Zimmer (Dune)

Imagine: Greig Fraser (Dune)

Montaj: Tom Cross, Elliot Graham (No Time To Die

Casting: Cindy Tolan (West Side Story

Scenografie: Patrice Vermette, Zsuzsanna Sipos (Dune)

Design de costume: Jenny Beavan (Cruella)

Machiaj și coafură: Linda Dowds, Stephanie Ingram, Justin Raleigh (The Eyes Of Tammy Faye)

Sunet: Mac Ruth, Mark Mangini, Doug Hemphill, Theo Green, Ron Bartlett (Dune)

Efecte speciale: Brian Connor, Paul Lambert, Tristan Myles, Gerd Nefzer (Dune)

Scurtmetraj britanic de animație: Jordi Morera (Do Not Feed The Pigeons

Scurtmetraj britanic: Cherish Oteka (The Black Cop)



Fotograf și redactor, a co-fondat Dissolved Magazine. La Films in Frame prezintă noutățile din lumea filmului, în cadrul Știrilor de Luni. Îi plac poveștile, Monty Python și escapadele la mare.