Înscriere-te la Midpoint Center

1 Iulie 2019

Încă din 2010, Midpoint are ca scop încurajarea producției de filme, fie ele scurtmetraje, lungmetraje sau scenarii de televiziune, din Europa centrală și de est. Prin workshop-uri în mai multe orașe ale lumii, întâlniri cu experți în domeniu și consultanți artistici (unul dintre aceștia fiind chiar Andrei Tănăsescu, co-fondatorul Festivalului de Film Românesc, Toronto și colaborator constant cu festivaluri precum BIEFF, American Independent Film Festival, Les Films de Cannes à Bucarest), Midpoint creează locul perfect pentru a învăța și dezvolta proiectul și pentru a-ți lărgi rețeaua de networking în domeniu.

Realizatorii de film aflați la primul sau al doilea film de lungmetraj se pot înscrie la secțiunea de Feature Launch, fie la Project Development (deadline 13 septembrie 2019), unde se pot înscrie echipe, de maxim 3 persoane, fie la Script Consultant Training (27 septembrie 2019).

Vor fi selectate nouă proiecte de film și trei consultanți de scenariu care vor contribui la procesul creativ. Vor avea loc trei workshop-uri, la Trieste, Italia; Slovacia/Cehia; Praga, Cehia și evenimentul de Feature Launch Spotlight. Workshop-urile se vor ține pe perioada anului 2020, urmând ca filmele să fie lansate în 2021. Cel mai bun proiect va primi un premiu de 10 000 de euro.

Pentru secțiunea Midpoint Shorts se poate aplica până la data de 26 iulie 2019 și sunt așteptate echipe care au un scurtmetraj în dezvoltare. Vor fi selectate 4 echipe de regizori, scenariști și producători. Vor avea loc două sesiuni de workshop, la Praga și Trieste, în septembrie 2019, respectiv ianuarie 2020.

O altă secțiune Midpoint, este Midpoint Writers’ Room, dedicată oferirii de informații în ce privește organizarea unei „camere de scriitori” pentru serialele de televiziune. Se adresează celor care doresc să dezvolte un proiect de serial de televiziune și vor să înțeleagă mai multe despre ce presupune acest lucru. Evenimentul durează patru zile și este format din prezentări, discuții, scriere de scenarii, brainstorming și lucru în echipă.

Vor fi dezbătute două feluri de proces creativ în televiziune, cel european și cel american, iar participanții vor pătrunde tainele structurii, ierarhiei și proceselor din spatele producției.

Înscrierile sunt deschise până pe 13 septembrie 2019, iar workshop-ul va avea loc la Praga, în noiembrie 2019.


Midpoint Center așteaptă proiectele de film aflate în dezvoltare. Pentru mai multe detalii despre program, taxe de înscriere și informații despre echipă, accesați site-ul Midpoint.

 

Melissa Antonescu Melissa Antonescu
Fotograf și redactor, a co-fondat Dissolved Magazine. La Films in Frame prezintă noutățile din lumea filmului, în cadrul Știrilor de Luni. Îi plac poveștile, Monty Python și să meargă la mare.