Festivalul Internațional de Film Transilvania – despre ediția 19

20 Iulie 2020

Vineri, 31 iulie, are loc deschiderea TIFF, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, cu filmul La Belle Époque (r. Nicolas Bedos). Publicul se va bucura de proiecții în aer liber, într-o atmosferă de vacanță, în cadrul unei ediții a festivalului adaptată vremurilor actuale. Se va ține cont de toate măsurile de protecție, iar spațiile vor fi organizate în așa fel încât să permită distanțarea și siguranța tuturor participanților.

„Avem șansa de a fi alături de un public care, în toate aceste luni de izolare, ne-a transmis că ne așteaptă și ne susține. Suntem pregătiți să aplicăm toate măsurile de protecție impuse de autorități pentru spațiile în aer liber și sperăm ca, în cel mai scurt timp, să avem și confirmarea normelor pentru proiecțiile din sălile de cinema. Întreaga organizare va prioritiza siguranța spectatorilor”, Tudor Giurgiu, președintele festivalului.

Deși câteva dintre programele plănuite inițial pentru această ediție vor fi păstrate pentru cea de anul următor, TIFF 2020 promite un program variat, cu evenimente care vor încânta spectatorii, cum ar fi secțiunea tematică, filmele de Lună Plină, focusuri naționale și internaționale și documentare. De asemenea, proiectele TIFF vor fi adaptate condițiilor actuale; Transilvania Pitch Stop se va desfășura online și offline, iar atelierul Let’s Go Digital! exclusiv online.

Zilele Filmului Românesc

Selecția românească a acestui an din cadrul programului Zilele Filmului Românesc este bogată în titluri prezentate în premieră în România și filme care deja s-au făcut remarcate internațional. Vor fi proiectate 21 de lungmetraje și 16 scurtmetraje, dintre care 7 în premieră mondială.

Printre filmele românești se numără:

Malmkrog (r. Cristi Puiu) – o dramă de epocă, film câștigător al Premiului de regie în secțiunea Encounters la Berlinale 2020;

Ivana cea Groaznică (r. Ivana Mladenović), premiată la Locarno – Ivana Mladenović este regizoarea și protagonista unei povești neconvenționale despre apartenență și dor;

Acasă (r. Radu Ciorniciuc), distins cu Premiul Special al Juriului pentru imagine la Sundance – filmul documentează viața unei familii nevoite să se mute din locul pe care îl numea acasă, Delta Văcărești;

Tipografic Majuscul (r. Radu Jude) – un film care pune în contrast imagini din arhiva TVR cu povestea reală, adaptată anterior pentru scenă de Gianina Cărbunariu, a unui adolescent prins în timp ce scria mesaje anti-sistem pe ziduri, în comunism;

Colectiv (r. Alexander Nanau) – dezvăluie o întreagă rețea a corupției, minciunii și manipulării în sistemul sanitar românesc;

5 minute (r. Dan Chișu) – inspirat din evenimente reale, anume intervenția Jandarmeriei în cazul conflictului de la Muzeul Țăranului Român, când un grup de protestatari a întrerupt proiecția unui film LGBT;

Și poate mai trăiesc și azi (r. Tudor Cristian Jurgiu) – seduși de ideea unei iubiri perfecte, ca-n filme și cărți, doi tineri își propun s-o trăiască pe pielea lor;

Călătoria fantastică a Maronei (r. Anca Damian) – este povestea înduioșătoare a unei cățelușe cu nasul în formă de inimă;

Cardinalul (r. Nicolae Mărgineanu) – povestea episcopului greco-catolic Iuliu Hossu, cel care a citit în fața românilor strânși la Alba Iulia proclamația Unirii de la 1 decembrie 1918.

Din selecție mai fac parte și filmele Cărturan (r. Liviu Săndulescu), Început (r. Răzvan Săvescu), Delta Bucureștiului (r. Eva Pervolovici), Și atunci… ce e libertatea? (r. Andrei Zincă), Lemn (r. Monica Lăzurean Gorgan, Michaela Kirst și Ebba Sinzinger), Totul nu va fi bine (r. Adrian Pârvu și Helena Maksyom), Casa cu păpuși (r. Tudor Platon), Profu’ (r. Alex Brendea), Așteptați răspunsul operatorului (r. Pavel Cuzuioc), Siberia din oase (r. Leontina Vătăman-Mărgineanu), Grădina Sovietică (r. Dragoș Turea).

Iar din selecția de scurtmetraje fac parte:

Contraindicații (r. Lucia Chicos), inclus în selecția Cinéfondation la Cannes 2020, El iubește ochii mei (r. Enxhi Rista) – votat Cel mai bun scurtmetraj documentar la Premiile Gopo 2020, These Days (r. Andrei Crețulescu), animația Moartea și Cavalerul (r. Radu Gaciu), Basmofilia (r. Tudor Cristian Jurgiu), Luna mea (r. Claudiu Mitcu), Sașa și Petre (r. Luca Istodor), Zimnicea (r. Bogdan Naumovici), Amar (r. Sarra Tsorakidis), Corigent (r. George ve Ganaeaard), Idila (r. Mihai Mincan), Totul pentru Riana (r. Mihai Dragolea), Laila (r. Raya Al Souliman), Bilet de iertare (r. Alina Șerban), Despre ce naiba să scriu? (r. Matei Monoranu), Bucureștiul văzut de sus (r. Andrei Răuțu).

Focus Italia

Ediția a 19-a TIFF aduce în prim-plan Italia și cinematografia sa de excepție, prin secțiunea Focus Italia și retrospectiva Federico Fellini, cu ocazia celebrării a 100 de ani de la nașterea marelui regizor.

În cadrul festivalului vor rula filme ca Simple Woman (r. Chiara Malta, co-produs de Ada Solomon), Il traditore (r. Marco Bellocchio), Vivere (r. Francesca Archibugi) și, desigur, 8 producții restaurate digital din filmografia lui Federico Fellini: I Vitelloni, La Dolce Vita, 8½, Giulietta degli spiriti, Roma, Amarcord, E la nave va, La voce della luna.

Competiția TIFF

Competiția TIFF 2020 cuprinde 12 lungmetraje ale regizorilor debutanți sau aflați la cel de-al doilea lungmetraj de ficțiune, printre care:

Valea sufletelor / Tantas almas (r. Nicolás Rincón Gille) – despre disperarea unui tată de a recupera trupurile neînsuflețite ale fiilor săi răpiți de cruzimea Războiului Civil;

Patrick (r. Tim Mielants) – o tragicomedie neagră, câștigătoare a premiului pentru regie la festivalul Karlovy Vary, plasată în decorul unei tabere de nudiști;

Povești din frizerie / A Hairy Tale (r. Amir Homayoun Ghanizadeh) – o comedie neagră și un omagiu adus dramaturgilor suprarealiști. Ghanizadeh este unul dintre cei mai importanți regizori de teatru iranian, iar acesta este filmul său de debut cinematografic;

Defunct (r. Zacharias Mavroeidis) – un bărbat de 30 de ani revine în casa bunicului său, în încercarea de a duce mai departe memoria bătrânului veteran de război, dar timpul petrecut alături de vechii camarazi ai acestuia scoate la iveală neașteptate secrete de familie.

Cine-concert „Faust”

Pe 1 august, de la ora 21.30, la castelul Bánffy de la Bonțida va avea loc cine-concertul „Faust” cu Jean-François Zygel. Este a 12-a oară când artistul acompaniază binecunoscutul film Faust (r. F.W.Murnau).


Pentru detalii complete, accesați site-ul TIFF. Biletele pot fi achiziționate pe Eventbook.ro sau de pe aplicația oficială TIFF 2020.

Melissa Antonescu Melissa Antonescu
Fotograf și redactor, a co-fondat Dissolved Magazine. La Films in Frame prezintă noutățile din lumea filmului, în cadrul Știrilor de Luni. Îi plac poveștile, Monty Python și să meargă la mare.
Setări cookie box