Paula Dunker & Katia Pascariu în dialog despre Sorella di Clausura
Ivana Mladenović și-a lansat de curând în cinematografe primul film în care lucrează cu o actriță profesionistă. Filmul este Sorella di Clausura, iar actrița Katia Pascariu, care a câștigat pentru rolul său premiul Bocalino D’oro la Locarno, oferit de Juriul Criticilor Independenți. Premiul vine la 5 ani de când New York Times a selectat-o în topul lor anual al celor mai buni actori, pentru rolul său din filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (r. Radu Jude). În filmul Ivanei, Katia o joacă pe Stela, o tânără femeie de la începutul anilor ‘90 care visează să-și întâlnească idolul – pe Boban (jucat de Miodrag Mladenović, tatăl regizoarei ), artistul septuagenar balcanic de care s-a îndrăgostit iremediabil și la care speră să ajungă cu ajutorul Verei (Cendana Trifan), o cântăreață despre care se zvonește că-l cunoaște bine. Este cel mai complex și provocator rol al ei, inspirat dintr-un personaj real și construit, alături de Ivana, până la cel mai mic detaliu.
Artista și buna ei prietenă, Paula Dunker a invitat-o vinerea trecută la o cafea și un dialog despre cel mai recent rol al ei, despre subiecte ignorate în artă, relația ei cu Ivana și lecțiile cu care a rămas după experiența ei de lucru cu actori neprofesioniști.
Vineri, 13 martie, ora 14:30
Paula: Cred că se aud foarte tare păsările cum cântă pe înregistrare, sper că ne auzim și noi.
Katia: Îți mulțumesc că faci asta.
Paula: Eu îți mulțumesc. Mă bucur că lumea o să descopere cum dialogăm noi. Și cum te felicit și on the record pentru Sorella di Clausura. Am crezut că după ce ai rupt în Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, ți-ai atins apogeul. Mă întrebam ce mai urmează. Și a apărut Sorella di Clausura.
Katia: Și mie îmi place filmul, cum a ieșit. Îmi place atmosfera și îmi doream să lucrez cu Ivana, este una dintre regizoarele pe care le apreciez.
Paula: Tipul de rol pe care-l joci tu nu l-am mai văzut nicăieri în filmul românesc. Am văzut filmul de două ori și a doua oară mi-a plăcut și mai tare.
Katia: Cunosc mai multă lume care l-a văzut de două ori și care s-a bucurat mult și de a doua vizionare. Probabil fiindcă are un anume ritm și într-adevăr, până intri în lumea respectivă și te lași purtat prin ea, poți să ratezi. Sunt multe elemente, lucruri care îți atrag atenția.
Paula: Povestește-mi puțin despre, pentru cei care nu știu că filmul se bazează pe un manuscris al unei tipe pe nume Liliana Pelici.
Katia: Da, filmul este inspirat din romanul ei și este dedicat Ancăi Pop, care a fost prietenă foarte bună cu Ivana și care în film este reprezentată prin personajul Verei, jucat de Cendana Trifan. Ea voia sa o ajute pe Liliana, să o pună în legătură cu idolul ei, cu cântărețul sârb. Ivana a primit manuscrisul Lilianei de la Anca – poveste pe care, de fapt, Anca a încurajat-o să o scrie și, pe urmă, s-a gândit că Ivana, fiind regizoare de film, ar putea să facă ceva cu el. Dar în film totul este ficționalizat. Tocmai pentru că de la un punct încolo s-au rupt de povestea reală și au scris un scenariu care integrează părți din acest manuscris.
Paula: Cât de mare este manuscrisul?
Katia: Destul de. Încă nu a fost publicat, dar este foarte curajos. Tonul în care ea scrie, pe care îl are în raport cu lumea, conține foarte multă autoironie. Deși este prinsă în pasiunea asta extraordinară, n-aș putea s-o cataloghez ca obsedată.
M-a ajutat mult manuscrisul, am încercat s-o construiesc pe Stela în același ton.
Paula: Dar se duce și într-o zonă fantastică.
Katia: Eu am încercat mai întâi să construiesc personajul cât de realist pot, cu toate materialele pe care le-am avut la dispoziție din realitate, după care pe baza scenariului și pe baza discuțiilor cu Ivana, să punem puțină carne pe acest personaj și să îl aduc mai aproape de mine. Stela este într-o oarecare măsură Liliana, dar într-o oarecare măsură este cu totul altcineva. Și apoi se adaugă munca Ivanei de a crea lumea asta, în care, pe urmă, eu ca actriță a trebuit să integrez acest personaj – în această convenție și estetică pe care ea le-a decis pentru film. În funcție de contextul artistic, personajul ăsta trebuie să se potrivească acolo. Și asta a fost o altă muncă, unde au contat mai multe departamente din echipă. A contat foarte mult Mălina Ionescu, care a făcut niște decoruri extraordinare și toată lumea le remarcă cu nostalgie și cu drag. Dana Păpăruz și Angie Dumitrescu de la costume. A contat foarte mult Marius Panduru, care a semnat imaginea. Au contat toate elementele astea. Munca mea, de multe ori, era să mă racordez și să înțeleg tot ce întâmplă în jurul meu și să fiu pe fază. Dar munca cu adevărat grea a fost a persoanelor care au responsabilitatea întregului.
Paula: Deci poți spune că ai avut o chimie bună cu Ivana?
Katia: A existat o fragilitate a poveștii, a abordării, a căutării noastre, care cred că se simte în film. Când ceva era foarte dur, încercam să îndulcim și unde-am simțit că este prea dulce, am încercat să aducem o doză de umor, umor negru, umor balcanic, slapstick, genul ăsta de comedie.
Paula: Mie mi se pare că filmul este și un portret al unei persoane aflate într-o zonă precară, pentru care nu ajungi să simți milă și care nu este în niciun fel fetișizată.
Katia: Toată lumea a simțit că lucrăm cu un subiect sensibil, pe care trebuie să avem foarte mare grijă cum îl abordăm, fără să arătăm că, vai de mine, noi n-am vrut să jignim pe nimeni. Uneori poți să faci mai rău. Pentru că tocmai atunci accentuezi niște lucruri și le scoți în evidență. Am vrut în schimb să recreăm normalitatea. Femeile ca Stela sau Liliana sunt superbe, le recunoști pentru că le vezi în realitate, dar în realitate ori le ignori, ori nu le dai nicio șansă. Într-un film, lucrurile astea se discută rar. Sunt subiecte ignorate chiar și în artă și am avut emoții apropo de cum le abordăm.
Paula: Ați repetat mult pentru film?
Katia: Am repetat ceva și asta a fost un avantaj. La film, de obicei, nu prea repeți, nu prea ai timp. Sau uneori nu e nevoie, tocmai ca să păstrezi doza aia de prospețime. Dar aici a fost nevoie din mai multe motive. O dată că trebuia să se mai lucreze la draft-uri ca să fie mai scurt. Dar mai mult de atât trebuia descoperit personajul.
Paula: Ivana îmi povestea că e super fericită că te-a găsit. Mi-a explicat că preferă să lucreze cu actori și actrițe amatoare pentru că e mai frust și mai real. Apropo și de lumile foarte sensibile pe care ea le portretizează. Artificialul pe care îl poate aduce un actor sau o actriță, este, într-un fel, salvat de un neprofesionist. Chiar și Sorella are foarte mulți amatori și amatoare, inclusiv din familia ei, dar mi se pare că tu coagulezi distribuția foarte bine.
Katia: Foarte mult din cum e Stela, cum a ieșit ea ca personaj, este din lucrul meu cu cu cei trei parteneri – chiar patru cu Boban, cu care interacționez însă mai puțin –, care sunt toți neprofesioniști. Lucrul cu actori și actrițe neprofesioniste înseamnă o mutare a atenției. Adică am fost, de la un punct încolo, obligată să fiu mai responsabilă și mai atentă, având acest background profesionist. Și cred că m-a ajutat foarte tare, mi-a dat o libertate care venea din faptul că trebuia să fiu mai proaspătă și, în același timp, să îi menajez, să-i protejez, dar să îi și provoc. De aceea a fost foarte bine că am avut timp de repetiții. Ne-am familiarizat unii cu ceilalți și mi-am dat seama și care sunt avantajele și dezavantajele cu care venim fiecare. Pentru că și noi, ca profesioniste, venim cu niște dezavantaje. Și mi-am dat seama că trebuie să folosesc toate lucrurile bune ale ambelor părți ca să ne fie bine tuturor. Și mi-am mai dat seama că să lucrezi cu povești reale e mult mai palpitant și mai provocator.
Lucrul cu actori și actrițe neprofesioniste înseamnă o mutare a atenției. Adică am fost, de la un punct încolo, obligată să fiu mai responsabilă și mai atentă, având acest background profesionist.
Paula: Și eu am lucrat mult cu actori și actrițe amatoare și cred că toată lumea este, într-un fel sau altul, artistă amatoare. Cu toatx interpretăm roluri și identități în fiecare zi. Cred că are legătură cu intuiția, nu ai presiunea unui expert. Din contră, amatoarele și amatorii cos și descos, iau lucrurile pe care nu le mai folosește nimeni, gândesc chestii noi ieșite din tipare și nu irosesc nimic.
Katia: Da, nu au prejudecățile meseriei pe care noi le avem. Care pot crea niște limite în felul în care abordăm un text. Cu siguranță dacă aș fi lucrat cu colegi actori (profesioniști), ar fi ieșit o altă Stela. Au existat niște obligouri. Trebuie să se întâmple în scena cutare ceva și eu știam și îi conduceam pe drumul pe care știam eu că trebuie să îi duc, dar în același timp și ei și ele m-au condus pe niște drumuri pe care noi, profesionistele, nu cred că o mai luăm, din păcate. Poate că de aceea unii regizori și regizoare vor să lucreze cu neprofesioniști, mai ales în film.
Paula: Eu te consider o actriță foarte jucăușă și ai și o fizicalitate aparte prin care dai senzația că poți face orice. Ești all in, ceea ce e wow.
Katia: Mă bucur că se simte asta din afară, că la mine e foarte multă plăcere. Dar plăcerea vine când simt că oamenii cu care lucrez au încredere în mine. Nu mai vin către mine și nici eu nu mă duc către acele proiecte în care nu cred că m-aș simți bine sau nu m-aș potrivi nici ca tematică, dar nici ca relații de muncă. Și poate nu-i bine să fii dependentă de asta, dar eu sunt dependentă de încrederea oamenilor.
Paula: Ce scenă din film ți s-a părut cel mai greu de jucat?
Katia: După ce s-a decis că eu voi juca, scenele de nuditate au fost adaptate și după posibilitățile mele. Însă nu alea au fost cele mai grele. Nici în cazul filmului Babardeală…, unde lumea poate crede că scena de sex a fost cea mai grea. Pentru mine sunt mult mai complicate scenele cu multe personaje, unde trebuie să existe coordonare și armonie, unde există mult dialog. Astea mi se par mult mai grele.
Paula: Eu nu mă refeream neapărat la scenele de nuditate, sau de sex. Ai și scene când intri în apă, de exemplu. Filmate în februarie, în frig.
Katia: Le simt ca pe ceva ce am de făcut. Am mai multe frici înainte să încep să filmez secvențele unde suntem cinci oameni, trebuie să intrăm când am stabilit că intrăm, trebuie să ne și urmărim, să nu fie nici prea mult, nici prea puțin. De obicei sunt și cele mai multe duble și sunt și cele mai obositoare. Nu-ți lasă loc de improvizație, cum e o scenă în care ești doar tu, sau unul la unul.
Paula: Dar vreo scenă care ți-a plăcut în mod special ai?
Katia: Am două, dar nu neapărat pentru ceea ce reprezintă ele în film, cât mai degrabă pentru ce reprezintă ele în relația mea cu Ivana. De exemplu cea cu apa.
Paula: Cea filmată în februarie, pe frig. Pentru context, Ivana mi-a povestit că îți găsise cu o seară înainte niște pantaloni de neopren și echipa de filmare nu știa că vei intra cu totul.
Katia: Eu știam scenariul, iar la filmare, când s-a pus problema să fie totul foarte safe, am zis că eu sunt ok și îmi asum să intru complet. Înțelegeam stresul producției, mai ales că dacă eu mă îmbolnăveam, se oprea filmarea. A fost o singură dublă, care din fericire a ieșit bine. Dar ce vreau sa zic este că dincolo de ce a însemnat asta pentru film, a însemnat și foarte mult în relația mea de lucru cu Ivana, pentru că a fost una dintre primele noastre zile de filmare și s-a produs un click între noi – în raportarea noastră la personaj, dar și una la cealaltă. Și am simțit încredere una în cealaltă. Și la fel și la scena cu afișul – dincolo de ce se vede în scenă, eu mă frecam de imaginea tatălui ei acolo . Și nu mi-a zis nimic, am simțit că îmi oferă libertate și că momentul a însemnat destul de mult în relația noastră. Scena are ceva cringe, dar și ceva comic și sensibil.
Paula: Dar ai jucat și o scenă în care ești drag king – faci pe bărbatul și e multă satiră la adresa masculinității, ceva atipic pentru filmul românesc.
Katia: Aia e o scenă la care s-a pus problema să fie scoasă din scenariu, pe motiv că n-o va crede sau accepta nimeni. A fost un pariu, dar ea e inspirată din realitate și dacă în realitate s-a putut, de ce nu și-n film? Ne-am gândit cum o facem, astfel încât să fie comică dar să fie și credibilă. Să fie acceptată ca una dintre tentativele Stelei de a-și îndeplini scopul. În film ai mai rar ocazia, decât în teatru, să joci un personaj drag, și multă inspirație a venit din proiectele noastre împreună.
Paula: Aș vrea să trecem mai departe, dar te-aș întreba întâi dacă vrei să ne mai zici ceva despre filmul Ivanei?
Katia: Că mi-ai lipsit.
Paula: Ivana, ia-mă în film data viitoare! De obicei, în ce jucăm amândouă, are șanse să câștige premii.
Katia: Nu știu cât ajută, dar cu mine ai fost în spirit. Pe bune, ești una dintre persoanele cele mai importante pentru mine. Și dincolo de relația noastră de prietenie, ești o mare sursă de inspirație.
Paula: Trebuie să declarăm că avem această cioacă la teatru, atunci când lucrăm cu David Schwartz, când eu fac mișcarea scenică și Katia joacă: atunci când Katia are filmări și lipsește, eu îi sunt dublura.
Katia: Și eu mă aștept să primesc telefonul să nu mai vin, că e mai bine cu tine. (râde)
Paula: Ai avut un speech inspirațional la Locarno.
Katia: Premiul mi-a fost ridicat de Dora Leu, eu am scris câteva cuvinte, care au fost preluate inclusiv de reviste din România. M-am axat pe două idei, o data că este un premiu foarte potrivit pentru activitatea mea care vine dintr-o zonă non-mainstream, mai marginală, de multe ori care chiar provoacă mainstream-ul. Mi s-a părut mișto că a venit din partea criticii independente, mult mai curajoasă și mai deschisă. Și apoi am vorbit puțin despre rolul nostru ca artiste, pentru că deși – în cazul meu, sunt activistă pe social și politic, suntem și foarte limitate prin rolul nostru. Nu e sănătos să rămâi cu impresia că poți face totul singură. Dorința de a ajunge mai departe în industria asta, din păcate te obligă la o luptă în care dacă eu câștig, cineva trebuie să piardă. Și să nu ne lăsăm furate de ideea asta, a fost și un apel la solidaritate. A însemnat mult premiul și l-am primit și de ziua mea!
Dorința de a ajunge mai departe în industria asta, din păcate te obligă la o luptă în care dacă eu câștig, cineva trebuie să piardă.
Paula: Dar ești conștientă de aportul și influența ta? Adică poți conștientiza când îți iese ceva, sau când ratezi? Eu mă pot uita la mine din exterior și mă ajută mult privirea asta critică.
Katia: Eu încerc, acum nu știu cât îmi iese. Am puțină experiență pe film și la teatru funcționează lucrurile diferit. La început, mi se spunea să mă uit la mine din exterior și eu ziceam că n-am nevoie, fac ce simt. Dar e bine să te conștientizezi și m-a ajutat când am înțeles asta. La film, dacă ratezi momentul, îl ratezi și s-a dus ocazia. Iar când mă uit după, încerc să fiu obiectivă. Cred că e important să nu fii atentă doar la tine, contează întregul, din care tu faci parte. Apropo de parcurs, la Babardeală… nu m-am uitat deloc la mine în timpul filmărilor, însă de data asta, la Sorella…, ne uitam împreună după fiecare secvență și cred că asta denotă experiența acumulată în anii ăștia. Pentru că am realizat că mă ajută.
Paula: Și când ieși dintr-un rol și te întorci în viața ta personală, se schimbă aportul tău față de tine?
Katia: Cu siguranță fiecare rol are un efect asupra mea, inconștient. Poate dacă le-aș lua la bani mărunți, aș putea spune exact care este. Din unele personaje pastrez lucruri intenționat – trăsături ale lor pe care le consider utile. Pe de altă parte, n-aș vrea nici să mă leg prea tare de vreun personaj ca să-mi pot păstra disponibilitatea față de noi personaje. Una din cele mai mari plăceri ale meseriei este când mi se spune cât de diferit am jucat un rol de un altul.
Paula: Mie mi se pare tot mai greu, din cauza tuturor evenimentelor din lume și a presiunii pe care o resimt, să mă mențin pe linia de plutire în ceea ce privește sănătatea mintală. Tu cum te menții stabilă?
Katia: Muncesc mult și mă obosește, dar pentru că îmi place, e rewarding. Nu sunt capabilă să lucrez de una singură, de exemplu, sunt destul de leneșă, mă complac. Pentru sănătatea mea mintală, mi-am dat seama că nu mă ajută să mă extrag din tot ce se-ntâmplă în jur. E atât de obscen, încât mi se pare super aiurea să-ți vezi doar de feliuța ta. Deși într-o perioadă credeam că asta e soluția. Dar, de fapt, trebuie să fii foarte conectat pentru că detașarea sănătoasă vine din solidaritate. Din activități care au sens pentru tine și încerci să găsești mecanisme prin care să lupți pentru cauzele care te interesează. Deci ce funcționează pentru mine este să muncesc, să fiu cât mai racordată la ceea ce se întâmplă. La fel și-n viața personală, să mă înconjor de oameni în care cred și care mă iubesc. Multe lucruri eu le învăț de la tine, de la Ivana și de la prietenx, sau de la diverse persoane cu care colaborez.
Paula: Adooor! Love max back at you, iubire! Cred că avem puțin peste o oră și trebuie să ne oprim.
Katia: Mersi, Paula! Și mulțumim Films in Frame.
Sorella di Clausura este acum în cinematografele din România.
5 spectacole recomandate de Katia & Paula:
- “Regnuri” (scris de Alex Gorghe, în regia lui Alex Ianăși, producție UNATC)
- “Chimia unei gume mestecate aruncate pe stradă“ (scris de Codruța Cadar, în regia Dianei Rață, producție UNATC)
- “Viral - o periferie queer” (în regia lui Bogdan Georgescu, Teatrul Masca)
- “Timon din Atena” (scris de William Shakespeare și rescris de Ane Feraru, în regia lui David Schwartz; Premieră în mai la Centrul de Teatru Educațional Replika)
A visat de mic copil că va avea o revistă de film într-o zi și visul ei s-a îndeplinit în 2019. Când nu coordonează redacția, sau asociația ADFR (pe care o conduce din 2016), Laura este în drumeții pe munte, la vreun festival de film, sau la vreo expoziție de artă. Îi place să adune mereu oameni în jurul ei și ar asculta jazz oricând.
Lucrează în zona de live arts ca poetă, actriță, regizoare, dramaturg și coregraf. Dansează neîntrerupt, creează performance-uri și costume, scrie. Este trainerx și coordonatoare, produce muzică, cântă, dublează desene animate, joacă în filme și face pe dj-ița.
A visat de mic copil că va avea o revistă de film într-o zi și visul ei s-a îndeplinit în 2019. Când nu coordonează redacția, sau asociația ADFR (pe care o conduce din 2016), Laura este în drumeții pe munte, la vreun festival de film, sau la vreo expoziție de artă. Îi place să adune mereu oameni în jurul ei și ar asculta jazz oricând.
Lucrează în zona de live arts ca poetă, actriță, regizoare, dramaturg și coregraf. Dansează neîntrerupt, creează performance-uri și costume, scrie. Este trainerx și coordonatoare, produce muzică, cântă, dublează desene animate, joacă în filme și face pe dj-ița.
