Nikita Lavretski: „Cea mai mare resursă de care dispui e propria creativitate”
„Dacă ai nevoie de imagini să ilustrezi interviul poți probabil să le ceri să îți dea înregistrările camerelor de supraveghere”, îmi spune Nikita Lavretski când mă întâlnesc cu el – de altfel, foarte potrivit – într-o sală de conferințe din subsolul unui hotel. O glumiță care spune multe – filmografia lui Nikita e una care valorifică orice fel de material, așa cum îmi explică el că e abordarea sa „zero-waste” într-ale filmului. Combinând cultura populară cu politica și cu autoficțiunea, filmele lui Nikita sunt un creuzet de imagini care provin adesea de pe internet, din arhivele personale și din alte spații ale vizualului considerate de obicei „necinematografice”. Tânărul cineast – unul dintre cele trei vizionari pe care ne-am dorit anul trecut să îi subliniem – e un regizor prolific, care reușește să lanseze chiar mai multe filme no budget pe an și care pare să împingă mereu limitele în ceea ce privește rapiditatea, creativitatea și îndrăznesc să spun o anumită atitudine DIY de punkist digital.
A absolvit la UNATC o licență în regie de film și un master în filmologie și a studiat în paralel și istoria artei. Colaborează și cu Acoperișul de Sticlă și e fost redactor coordonator al revistei FILM MENU. Se dedică în principal cinemaului japonez din anii '60-'70 și trupelor recente de post-punk irlandez. Încă ține în portofel o poză cu Leslie Cheung.
