Matei Dima (Bromania): „Cred că aproape orice se întâmplă în jurul nostru poate fi privit și dintr-un unghi comic”
Filmul comercial românesc a dispărut odată cu căderea comunismului și odată cu el și publicul numeros din săli. Anii 1990, chiar dacă au însemnat libertate, au adus cu ei și sărăcie și mult haos. Fiecare a putut să facă ce vrea - unii au reușit să se afirme și-au ridicat imperii, alții au rămas în sărăcia cu care se obișnuiseră în comunism, mulțumiți că măcar au câștigat libertatea. Deși anii 90 au însemnat și închiderea a nenumărate cinematografe, pentru regizorii cărora le-a fost îngrădită libera exprimare și creativitatea, a însemnat un nou început, o oportunitate de a spune povești din unghiuri realiste, inspirate din cea mai traumatizantă perioadă a României în care au trăit până nu demult - așa s-a născut Noul Cinema Românesc (NCR), care de-a lungul anilor 1990-2000, a împărțit publicul în două – cinefilii (mica parte, considerată de mulți elita autohtonă) și românii care evită filmul românesc (pentru că nu vor să vadă sau să trăiască ceea ce au trăit zeci de ani) dar apreciază în masă filmul hollywoodian.
A visat de mic copil că va avea o revistă de film într-o zi și visul ei s-a îndeplinit în 2019. Când nu coordonează redacția, sau asociația ADFR (pe care o conduce din 2016), Laura este în drumeții pe munte, la vreun festival de film, sau la vreo expoziție de artă. Îi place să adune mereu oameni în jurul ei și ar asculta jazz oricând.
