În dialog cu Mălina Manovici: ”Cea mai apăsătoare este teama că nu sunt de ajuns”

6 Septembrie 2022

Mălina Manovici s-a născut în 1979 la Bârlad, unde a și copilărit. Și-a dorit dintotdeauna să fie actriță, însă visul i s-a îndeplinit târziu, ajungând să studieze Actoria de la 25 ani. Astăzi, la 43 ani, pare să fie în sfârșit pe drumul ei spre succes, spre cunoaștere de sine și apreciere profesională. Nu i-a fost deloc ușor, însă este recunoscătoare pentru fiecare oportunitate primită – începând cu rolul secundar din filmul Bacalaureat (R: Cristian Mungiu) și până la rolul protagonistei din Balaur – debutul în lungmetraj al lui Octav Chelaru, care are premiera în cinematografele din țară în această toamnă. Despre întreg parcursul ei, temeri și lupte interioare, cu foarte multă onestitate din partea actriței, în interviul de mai jos.

Malina Manovici. Styling: Ruxandra Marin. Foto: Sabina Costinel

Care este parcursul tău ca actriță, până astăzi?

Am vrut să fac actorie de când mi-aduc aminte. Trăiam într-un mediu din care uneori voiam să evadez, iar lumea asta părea foarte atractivă pentru un copil care și-a trăit o parte din copilărie în comunism – aveam 10 ani când a picat regimul. Țin minte că am văzut poze cu actori și actrițe într-o revistă și m-au fascinat, apoi, mai târziu, am început să văd filme de artă la televizor – vedeam orice, dar astea mi se păreau mai deosebite; săptămânal, pe TVR1 dădeau unul seara, târziu și înainte de fiecare film, exista un prezentator care îi făcea o introducere. Belle du Jour al lui Luis Buñuel m-a fascinat. Îmi doream mult să fac actorie și ideea de a fi pe o scenă mă speria și mă atrăgea în același timp. 

Visul s-a materializat în 2004. Am studiat inițial Limbi Străine în facultate, părinții nu mi-au susținut dorința de a deveni actriță, la momentul respectiv; mi-au zis să fac o facultate care să-mi asigure un trai, iar apoi pot să fac ce vreau eu – iar eu asta am și făcut, imediat după facultate. În 2004 eram deja căsătorită cu soțul meu și locuiam în Timișoara, am făcut Actoria acolo și am început să colaborez cu teatrul din Timișoara destul de repede.  Când eram eu studentă, Teatrul a avut o relație instabilă cu facultatea – ba erau deschiși și ne invitau să colaborăm, ba eram excluși. Am avut perioade lungi de pauză, nu am avut o continuitate, iar perioadele astea veneau exact când simțeam nevoia să lucrez. În continuare simt nevoia să lucrez cât mai mult, să prind experiență, să conștientizez niște lucruri.

Dar ce ai învățat de la toate momentele în care nu ai sau nu ai avut de lucru?

M-am mai gândit la lucrul ăsta, nu cred că am folosit acest timp în mod productiv, l-am folosit ca să mă auto-distrug cumva, nu a fost ok pentru mine. Am avut momente urâte și foarte descurajatoare, nu vedeam ce aș putea face, mi se părea că nu existau deloc oportunități, dar cu siguranță aș fi putut folosi acel timp altfel. Am avut un alt job, asta da. Am muncit part-time peste 10 ani și, în paralel, mergeam la casting-uri.  Cred că cea mai lungă perioadă fără un spectacol a fost de 6 ani, însă am avut șansa să joc în Bacalaureat și astfel s-a deschis o nouă ușă. 

Ești la al doilea rol principal – după cel din Lemonade (r. Ioana Uricaru). Cum ai ajuns să lucrezi cu Octav Chelaru la debutul lui în lungmetraj?

Am primit o invitație la casting de la Domnica Cârciumaru. Mi-a trimis o scenă pentru audiție și am început să mă pregătesc, în același timp făcându-mi tot felul de griji. M-am simțit foarte bine la primul casting dar nu era prima dată când mă simțeam bine și nu luam (râde).

Octav văzuse Lemonade și a contat, m-a felicitat pentru rol și m-a invitat la următoarea probă pentru Balaur, însă a fost un proces foarte îndelungat – tot așteptam a doua probă și nu mă suna nimeni și deși nu sunt pushy de obicei, am început s-o bâzâi pe Domnica. Din cauza pandemiei și a altor proiecte, toată etapa de probe a durat mult. Mi-a plăcut onestitatea lui Octav pe tot parcursul, mi-a spus că vede multe actrițe și că nu e decis, îmi spunea mereu unde mă poziționez, a venit la un moment dat în Timișoara și am petrecut o zi întreagă împreună, încercând să ne cunoaștem mai bine. 

Malina Manovici. Styling: Ruxandra Marin. Foto: Sabina Costinel

Îți mai aduci aminte care a fost reacția ta după prima citire a scenariului?

Nu mai știu când a fost asta, dar mi-aduc aminte că m-am simțit intimidată de scenele de nuditate și intimitate. Dar mi-a plăcut. Să-ți spun sincer, aș fi acceptat să joc orice, simt că acum am curajul să mă arunc și îmi doresc mult să joc. 

Nu am înțeles de ce este pedepsită Ecaterina, atât de tare încât este anihilată. Știu că m-a frustrat asta. 

De ce crezi că toate protagonistele din filmele românești trebuie să se chinuie sau să fie chinuite? De ce crezi că nu există și roluri de femei curajoase, cu putere de decizie și stăpâne pe destinul lor?

Ce întrebare bună! Cred că e o reflexie a societății noastre, asta e realitatea de aici. Trăim într-o țară în care e greu pentru o femeie să răzbată – uite-te și la Ecaterina, sunt multe femei ca ea și majoritatea nici nu-și dau șansa de a se cunoaște, nu conștientizează ce li se întâmplă. Acceptă să li se spună ce să facă și, de la un punct încolo, devine o normalitate. 

Ecaterina este o femeie obedientă, religioasă, cu o viață destul de plictisitoare, care preferă mai degrabă să-și reprime emoțiile decât să-și supere soțul. Cum ai ajuns să-ți cunoști personajul? Și unde vă întâlniți, ce aveți în comun?

M-am bazat foarte mult pe scenariu. Am făcut și documentare – mergeam la biserică și observam comportamentul femeilor, lăsând totul să se așeze în mine, dar scenariul a fost baza. Și discuțiile cu Octav. Am simțit că o pot juca pe Ecaterina și pentru că mediul în care ea trăiește mi s-a părut familiar. Tipul ăsta de relație, în care bărbatul conduce într-un mod tradițional și femeia nu se face auzită, e ironizată, îmi sunt familiare – le-am văzut și trăit și te dărâmă. Ar trebui să putem discuta orice. Mi-a plăcut la Ecaterina că își pune întrebări, e curioasă și chestionează aspecte din dogma religioasă.

Octav chestionează mult aceste obiceiuri ale bisericii ortodoxe române și modul prin care ne sunt induse un crez și o mentalitate – și nu doar în Balaur, cât și în multe din scurtmetrajele sale. Tu ce relație ai cu divinitatea și în special cu Biserica? Și cum ai fost crescută din acest punct de vedere?

N-aș spune că am fost crescută într-un mediu excesiv de religios. Nu discutam despre religie și credință, dar respectam datinile și sărbătoream Crăciunul și Paștele. Am avut mereu o gândire libertină, poate și datorită tuturor lecturilor și filmelor din adolescență. În continuare nu sunt o persoană religioasă, nu știu dacă este cel mai bun mod de a te raporta la realitate. 

Datorită subiectului din film, îmi permit să te întreb – cum arată balaurul din tine, cu ce lucruri din tine te lupți?

Sunt multe, dar poate cea mai apăsătoare este teama că nu sunt de ajuns. Că nu-mi merit locul. Că poate altcineva e mai bună ca mine într-un anume rol, că poate iau locul altcuiva. Simt nevoia mereu să demonstrez că pot, mă simt expusă, oricine poate să-mi zică orice, fiecare are o părere și te poate anula, demoraliza. Lipsa asta de siguranță în mine pare de multe ori ca un hău care mă înghite. Asta e lupta mea. Și e un balaur pe care îl resimt pe toate planurile vieții mele. 

Hai să vorbim puțin și de Lemonade și Bani Negri – filmul în care ai avut primul tău rol principal și serialul HBO, în care ai avut un rol episodic. În ce moduri a fost diferit pentru tine lucrul la cele două?

Nu cred că a fost foarte diferit – procesul a fost același, discuții cu regizorul, pe care mă bazez mereu, repetiții. La Lemonade am tras foarte multe duble – repetiții mai puține, doar la scenele mai mari și importante, totul s-a întâmplat pe set; primele duble erau ca niște repetiții și de multe ori Ioana [n. Uricaru] trăgea mult de noi, voia să experimenteze. Mi-aduc aminte de o scenă de 15 minute, one-shot – a fost foarte solicitant, mai ales emoțional. A fost un film la care am fost constant stresată. Cred că voiam să fiu astfel, nu mi-am permis să mă relaxez nicio secundă. La Bani Negri totul s-a întâmplat pe repede-nainte. Pot spune că experiența a fost diferită pentru că eram eu mult mai relaxată, nu pica totul pe umerii mei, având un rol episodic – chiar dacă îmi asum rolul cu aceeași responsabilitate. 

Malina Manovici. Styling: Ruxandra Marin. Foto: Sabina Costinel

Ce ai învățat în urma experienței de pe set-ul Lemonade și te-a ajutat filmând pentru Balaur?

Faptul că trebuie să rămâi concentrat, cum îți conservi energia și calmul, cum să fii flexibil – mi s-a întâmplat să îmi fie schimbate dialoguri sau scene în ultimul moment, sau să fie nevoie să improvizez un dialog, trebuie să te adaptezi. 

Teatru mai joci?

N-am mai jucat de mai bine de jumătate de an și îmi e dor. Ce-mi place la teatru este că ai posibilitatea să revii la personajul tău cu fiecare spectacol. Dobândești o altă înțelegere a ceea ce spui și faci, poți să schimbi unele lucruri. La film totul se întâmplă aici și acum. 

Se vorbește foarte mult în ultima vreme despre abuzurile din instituțiile de film și teatru, mai ales despre cele psihologice, motiv pentru care n-am cum să nu te întreb și pe tine dacă te-ai simțit vreodată într-o poziție inferioară din punct de vedere profesional, doar pentru că ești femeie? Dacă ai fost tratată nedrept.

Bineînțeles, dar nu cred că există vreo actriță care nu s-a simțit. Abuzuri sunt peste tot. Am trăit pe pielea mea cum oameni care se află într-o poziție de autoritate își exercită des puterea, în mod abuziv, dacă nu te supui. Ar trebui să ne opunem și să divulgăm mai des astfel de situații, oamenii ăștia ar trebui sancționați. E foarte greu pentru că există frica că nu vei mai juca și este imposibil să nu existe consecințe. Mă bucur că începem să vorbim despre asta ..

Ai spus într-un interviu că ți-ar plăcea să te poți reinventa cu fiecare partitură. Dacă ar fi să facem un joc de imaginație, ce rol ți-ar plăcea foarte mult să joci? 

Simt că până acum am fost aleasă mereu pentru roluri de femei sensibile, plăpânde – asta e percepția mea, deși toate personajele mele de până acum au forță interioară. Cred că mi-ar plăcea un personaj mai puternic, apropo de ce vorbeam mai devreme. Un rol de super eroină. Cred că am în mine forța necesară și mi-ar plăcea să o accesez, cu siguranță m-ar ajuta și pe mine, personal. Dar sunt deschisă să încerc orice, învăț din fiecare experiență. 

Malina Manovici. Styling: Ruxandra Marin. Foto: Sabina Costinel


Balaur intra în cinematografele din toată țara pe 9 septembrie.

Mulțumim ART AREA & Ioana Șerban pentru ținute.



Producător de film și fondator al ADFR, a visat de mic copil că va avea o revistă intr-o zi. Pe lângă poziția de redactor-șef, la Films in Frame prezintă interviul lunii. Îi plac animalele, muzica jazz și festivalurile de film.