Am terminat acum câteva zile de urmărit Bani Negri, noua mini-serie HBO, regizată de Daniel Sandu, cu Cristian Bota și Alexandru Papadopol în rolurile principale. Bineînțeles, s-a lăsat cu binge watching – serialul m-a prins și pe mine și pe Florian (prietenul meu, care e greu de mulțumit) după primul episod, și uite așa, am terminat tot sezonul în 3 zile. Mi-a plăcut mult cum, cu fiecare episod, clișeele cu care suntem obișnuiți din filmele americane erau răsturnate și te găseai în situații pur și simplu incredibile, dar pline de haz. Papadopol și Bota joacă rolurile principale – Doru și Ionel, colegi de muncă și buni prieteni, care se ocupă de repararea semafoarelor dintr-un orășel micuț din România. Într-o seară, după muncă, ieșind la bere în barul lor favorit, se țin de glume și își imaginează cum ar fi dacă ar jefui una din cele mai mari bănci ale orașului. Băieții buni, glumeți și inofensivi, sunt luați pe nepusă masă și se găsesc complici într-un jaf pe care încearcă din răsputeri să-l împiedice.

Am stat de vorbă cu Papi și Bota în lobby-ul hotelului Intercontinental, fix înainte de a-i transforma pe cei doi protagoniști din băieții buni în cei răi, în cadrul shooting-ului foto care urma. Mi-au povestit cum s-au cunoscut, cum și-au conturat personajele, ce au învățat unul de la celălalt, dar și cum văd ei România și ce ar schimba, sau nu, în țara noastră.

Doru & Ionel sunt cele două personaje principale pe care voi le interpretați în Bani Negri – doi colegi de muncă, buni prieteni, pe care îi leagă și un mare secret. Ne dăm seama din primul episod de diferența de vârstă și experiență dintre cei doi – cum au ajuns ei să se împrietenească așa bine, care este backstory-ul personajelor voastre?

Alexandru Papadopol: Noi am primit scenariul cu ei doi fiind foarte buni prieteni. Putem specula pe baza informațiilor din scenariu – Doru, de exemplu, era cu un Nea Cornel înainte, care a murit și a fost înlocuit de Ionel. Fiind mai mic, Doru l-a luat și l-a învățat cum e cu meseria asta, au descoperit că aveau aceleași principii și repere comune vis-a-vis de semafoare – cum ar fi că apar sensurile giratorii, care le înlocuiesc, și așa mai departe. Lucrând împreună, au devenit buni prieteni – ca detectivii ăia din filmele americane, care lucrează câte doi. 

Cristian Bota: Mai multe detalii despre background-ul lor, ce s-a întâmplat între ei de-a lungul anilor, nu avem, iar mie nici nu mi s-a părut atât de relevant în interpretarea mea. Mi s-a părut mult mai important cum se desfășoară relația lor episod cu episod, aici am construit și lucrat la relația dintre ei.

Au existat provocări în construirea acestor două personaje? 

C.B.: Ionel e un băiat simplu, dintr-un oraș mic de provincie, care își dorește să se autodepășească la orice capitol – nu e mulțumit de meseria lui, chiar dacă el e un inginer, nu un pămpălău. Dacă cei doi lucrau la REBU, probabil că povestea căpăta alte valențe. În ziua de azi, să îți dorești să îți întemeiezi o familie, să organizezi nunta și să ai tot ce îți trebuie. Fiind tânăr, nu este ușor, iar când apar și restul problemelor din scenariu, lucrurile se complică maxim. Personal, mi-a fost foarte greu să cred în poveste – e incredibilă și ireală. Tu ai crede că se poate întâmpla așa ceva în România, sau că s-a întâmplat?

Cred că se poate întâmpla, da, însă nu la nivelul din serial. Și nu, nu cred că s-a întâmplat până acum.

C.B: Asta a fost cea mai mare provocare pentru mine – să trec prin fiecare secvență și să mă văd în situațiile alea, să cred în ele. Restul lucrurilor s-au așezat și au venit natural.

A.P.: Am avut multe zile de filmare și mult text de învățat – astea sunt mereu provocări, pentru orice actor. Apoi, pentru mine o altă provocare a fost să învăț să conduc cherry picker-ul și să par familiarizat întru totul cu mașina asta, cu care mă mișc în mod curent. Psihologia personajelor reieșea mult din scenariu, a fost plin de informații utile pentru noi.

C.B: Noi doi ne-am și înțeles bine, de când ne-am întâlnit la casting – pentru rolul lui Doru, pentru că inițial nu era în cărți Papi, am dat probă cu mai mulți actori. Nu ne cunoșteam, însă de când ne-am pus la o țigară împreună ca să dăm textul, am început să-mi imaginez totul. 

Cum ați descrie prietenia?

A.P.: Dacă știam ce întrebări îmi pui, îmi pregăteam niște citate. (râde)

C.B: Eu cred că prietenia e ca un glonț pe care doi prieteni adevărați nu îl trag niciodată; am avut multe discuții în viață despre prietenie. Cred că trebuie să te simți bine în compania unui prieten și să te poți baza pe el – am avut o perioadă în care mă tot plângeam de toate cele care nu mergeau, iar un prieten mi-a zis că el nu se vede cu mine ca să am eu la cine să mă plâng mereu; când ne vedem, vrea să ne simțim bine și să mă vadă vesel. Am plecat acasă crezând că mă ia la mișto, apoi mi-am dat seama că are dreptate – nu îl deranja că îmi asculta problemele, însă le asculta de fiecare dată, avea și el dreptatea lui. E important sprijinul moral, să ai siguranța că e acolo pentru tine, chiar dacă nu-ți ascultă problemele de fiecare dată.

Papi, tu ai mai lucrat în seriale de televiziune – ultimul proiect fiind serialul Îngeri pierduți din 2013. Ai putea spune că a evoluat industria TV în acești ani? 

A.P.: Știu că nu se mai bugetează producții mamut, de 50-60 episoade, cum era acum ceva vreme. Doar câte 10-12 episoade pe sezon, astfel încât, dacă nu merge treaba, să se orienteze spre altceva. În felul ăsta, calitatea produsului este alta – pentru un număr mai mic de episoade, ai un buget mai mare, și automat și atenția la detalii este mai mare. Pe de altă parte, față de 2013, toate rețelele de streaming online s-au dezvoltat, iar concurența este imensă, oamenii nu se mai uită la televizor ca acum 8-10 ani. Cred că lucrurile s-au schimbat fundamental.

Bani Negri s-a filmat în regim de film de lungmetraj, deși este o mini-serie, deci nu aș putea compara cu experiențele trecute, nu are nicio legătură.

Cristian, tu ți-ai încercat norocul și ca regizor – scurtmetrajul tău Karmasutra a fost nominalizat la GOPO în 2016 și dacă nu greșesc, ai regizat și un al doilea scurtmetraj. Ce ai descoperit despre tine, încercând și rolul de regizor? 

C.B.: Am descoperit că îmi doresc să fiu mai mult decât actor, deși primul scurtmetraj Karmasutra nu trebuia să fie regizat de mine. Țin minte că l-am scris, avea o poveste destul de aproape de sufletul meu, iar când am început să mă gândesc să-l produc, toată lumea îmi spunea că e scump și imposibil, ceea ce m-a ambiționat și mai mult să-l fac, dar nu am vrut să regizez. Am încercat să caut un regizor, însă toți păreau complet dezinteresați – așa am ajuns să-l fac eu. 

Și tot așa am descoperit că în viață există și înfrângeri, că nu există niciun rezultat fără multă muncă – dacă vrei să câștigi, nu te oprești niciodată. Și am învățat să mă îndoiesc de mine.

Pentru fiecare din noi, care am lucrat vreodată la o producție de film sau TV, la orice proiect există un moment – sau anumite momente, de care ne amintim cu bucurie. Ați putea reda câteva din timpul filmării pentru primul sezon din Bani Negri?

C.B.: Primul moment care îmi vine în minte este dintr-o zi de filmare, când a venit Papi în rulotă, se schimba de salopeta aia și râdea – nici nu mai țin minte de ce. Și, de fapt, toate momentele alea când simțeam amândoi că nu mai putem.

A.P.: Ca ziua aia în care am stat în nacelă și pentru că era foarte greu de coborât brațul și de urcat mereu fix la același nivel, ne aruncau apă sus, era foarte cald. 

C.B.: Aveam o umbrelă de soare la noi și mă mai lăsam eu cu ea peste margine, ca să apuc cu ea ce aveam nevoie. (râde)

A.P.: Atunci am filmat secvența din primul episod, când ne udă cu furtunul – ne încinsesem cumplit acolo sus și a fost fix ce trebuie. Ne-am distrat.

C.B.: Un alt moment, când filma el de noapte, eu filmasem de zi și am rămas să-l aștept, știam că e obosit. Îl cocoțaseră sus, la cuibul de berze, și mă întrebam câtă răbdare mai are – era deja over time, oamenii din echipă începuseră să-și ia câte un sandwich de foame, și Papi de sus de acolo, cu foarte mult umor – „băi, dar eu ce fac aici, eu nu mănânc, sau ce?”

A.P.: Ce-i drept, și când terminam filmările, nu prea plecam, mai rămâneam. Daniel ne-a zis asta de la început, că trebuie să fim ca o familie. Și așa a fost, ne-am distrat mult.

Mi-ați putea relata o lecție de actorie importantă, pe care ați învățat-o de-a lungul carierei de până acum, precum și de la cine?

A.P.: Când filmam Acasă la tata cu Andrei Cohn, era prima secvență în care apăream cu un Logan, deschideam portbagajul să iau o geantă și intram în curte, unde mă aștepta Florin Zamfirescu. Era un cadru lung și mă gândisem eu să nu iau geanta normal, să o iau doar de o toartă, sau în fine, să găsesc eu niște „imperfecțiuni” – am tras o dată, de două ori, de trei ori, Andrei îmi tot zicea să iau geanta și să intru – la un moment dat m-a chemat lângă el, la monitor, și m-a rugat să-i spun cum se numește secvența asta; și zic, „cum adică, cum se numește? Nu știu, frate, cum se numește!” – la care Andrei, „uite, eu i-aș zice «Un băiat deschide o poartă».” Îi zic că da, e ok, și mă întreabă – „deci, ce ai de făcut? Trebuie să te dai jos din mașină, să iei o geantă și să intri pe poarta aia. Atât trebuie să faci!”

Practic, să nu mă mai zăpăcesc în gânduri și preconcepții – așa că am ieșit din mașină, am luat geanta, am intrat pe poartă și s-a dat „stop”. Apropos de acea lecție esențială a lui David Mamet – „you have a line, just say it” – cam așa și-aici. Și fiind în prima zi de filmare, a pus la punct foarte multe lucruri.

C.B.: Cred că prima lecție am primit-o de la domnul profesor Adrian Titieni, care a încercat să ne facă pe toți să înțelegem că meseria asta este despre a fi cât mai adevărat și aproape de tine. Următoarea lecție am primit-o când am intrat la master și mi-am dat seama că nimeni nu e interesat de tine. Ulterior, am învățat tot ce știu până în prezent, făcând, ieșind din zona de confort. Meseria de actor nu o înveți niciodată, fiecare rol este infinit. 

Papi, tu ești unul din cei mai cunoscuți actori români, cu o experiență de 20 ani în lumea teatrului și a filmului – la care putem adăuga televiziunea. Cristian, tu începi să cunoști și să fii cunoscut, și ai avut ocazia să îmbraci și rolul de regizor de film. Sunt curioasă să aflu ce ați învățat unul de la altul.

C.B.: Eu am învățat să fiu liber, că există seriozitate și în glumă, dramă și în frumos – nu există doar alb și negru. Papi are niște nuanțe atât de fine, că uneori e greu să te prinzi de ele când joci față în față – le-am observat acum, uitându-mă la serial; se vede experiența, ai ce să înveți.

A.P.: Eu cred că mini-seria asta nu se putea realiza dacă cei doi actori principali nu aveau chimie și nu se bucurau unul de altul la cadru. Îi felicit pe cei care au făcut castingul; dacă noi nu ne-am fi bucurat unul de actoria celuilalt, s-ar fi simțit imediat în ritmul de filmare, în relația din film – care presupune doi oameni ce se plac cu adevărat, se apreciază. 

Mi-aduc aminte acum când am filmat Marfa și Banii cu Cristi Puiu, primul meu film, și vorbea Puiu despre chimia dintre actori – la cadru; actorii trebuie să aibă o chimie, chiar dacă nu au o relație dincolo de camera de filmat. Pur și simplu să existe o bună comunicare și o admirație reciprocă. 

În România, aproape oriunde te uiți sau te duci, dai de corupție – este unul din lucrurile pe care îl confirmă și serialul HBO – Bani Negri, într-un mod comic, și pe care îl înțelegi încă din primele două episoade. Cum arată România, pentru voi? 

A.P.: Eu fiind mai bătrân, poți să-ți spun că lucrurile s-au schimbat fundamental. Am trăit pe vremea lui Ceaușescu, precum și în anii ‘90, care au fost grei, și pot să spun că România e bine, lucrurile se schimbă, poate nu cu viteza cu care noi ne dorim, depinde ce vrei să vezi.

C.B.: Eu sunt post-comunist și cred că corupția încă există, la un nivel mult mai „șmecheresc” – până acum exista o corupție la prima mână, oriunde te duceai, lăsai și șpagă din prima. Acum, la un nivel superficial, toată lumea pare corectă, însă corupția nu cred că va dispărea – există în birocrație, în birourile care țin de stat, și aici va exista întotdeauna. Poate că acum traseul este doar mai dificil, am mai evoluat.  Eu cred că România nu e bine. 

A.P.: Am văzut oameni conducând beți și care scăpau cu o șpagă înainte, acum nu se mai poate. Tăiai lemne din Cișmigiu și nu zicea nimeni nimic – acum există aplicații, organizații, poți suna să raportezi. În anii ‘90 era totul pe față, azi nu mai există așa ceva. 

C.B.: Pentru că acum poți să filmezi orice și să pui pe internet.

Ați putea enumera trei lucruri pe care le-ați schimba în țara noastră? 

A.P.: Nu știu, frate – clima, mi-ar plăcea să fie mai cald. (râde)

C.B.: Eu aș vrea să existe mai multe teatre, în special pentru tineri, mai multe fonduri pentru cinematografie, deci poate o nouă Lege – nu mă pricep așa de bine. Și un sistem medical mai sigur.

Bani Negri este disponibil pe HBOgo din 22 noiembrie.

Laura Mușat

A visat de mic copil că va avea o revistă de film într-o zi și visul ei s-a îndeplinit în 2019. Când nu coordonează redacția, sau asociația ADFR (pe care o conduce din 2016), Laura este în drumeții pe munte, la vreun festival de film, sau la vreo expoziție de artă. Îi place să adune mereu oameni în jurul ei și ar asculta jazz oricând.