Interviu: Andrei Dăscălescu, despre documentarul pe care îl regizează din izolare

13 Mai 2020

Astăzi, de la miezul nopții, starea de urgență se va încheia – iar, pentru prima dată după două luni de zile de izolare, anxietate și plictiseală, cetățenii români vor putea să iasă din case fără declarații pe proprie răspundere. Totodată, un lucru mai puțin cunoscut este faptul că astăzi se vor filma ultimele serii de video-jurnale culese de către regizorul Andrei Dăscălescu, care a demarat un proiect de documentar colaborativ despre izolare, la începutul lunii aprilie. Dăscălescu (n. 1984), cunoscut pentru documentarele multi-premiate Constantin și Elena (2009) și Planeta Petrila (2016), dar și drept fondator și director al festivalului Filmul de Piatra, a lucrat îndeaproape cu douăzeci de participanți – pe care acesta îi numește autori – pe durata a câtorva săptămâni, cu o instrucțiune simplă: să își documenteze viețile de zi cu zi, pe durata acestei perioade excepționale.

În ajunul ridicării restricțiilor, am discutat cu Andrei despre ce anume l-a inspirat să demareze acest proiect, despre cum anume a reușit să coordoneze cei douăzeci de autori și materialele acestora de la distanță și despre modurile în care filmările lor reflectă, la nivel individual, experiența colectivă a vieții din  timpul pandemiei. (n.a.: Full disclosure – colaborez cu Andrei din anul 2017 în cadrul festivalului de scurtmetraj Filmul de Piatra.)

Fotografie de Andrei Dăscălescu.
Fotografie de Andrei Dăscălescu.

Povestește-ne puțin despre geneza proiectului – când anume ți-a venit ideea unui film în izolare și care a fost declanșatorul?

Când trăiesc sau sunt martor la ceva interesant, simt un fel de adrenalină a documentaristului: vreau să filmez sau să fotografiez, “mă mănâncă palmele” să surprind ceea ce se întâmplă. Asta mi s-a întâmplat în autoizolare, doar că nu știam cum anume să mă apuc de un proiect, neavând voie să ies din casă. Ideea mi-a venit când am ținut primul curs online cu studenții de la masterul de film documentar de la Facultatea de Teatru și Film din Cluj: inițial, le-am propus studenților să documenteze perioada de stat în casă, dar la câteva ore, m-am gândit să extind proiectul, am făcut o lista cu oameni cunoscuți și le-am lansat provocarea.

Pandemia te-a prins în Noua Zeelandă. Cum a fost să te surprindă această situație la mii de kilometri depărtare de casă?

Când am plecat în Noua Zeelandă, în România erau 4 cazuri confirmate, era un focar în Italia și cel din China. Nu mi-am putut imagina că lucrurile o vor lua atât de tare razna, în atât de puțin timp. Partea și mai interesantă e că escaladarea asta absurdă s-a întâmplat fix în cele 4 zile în care eu am fost rupt de lume și de știri, pe un traseu montan din Noua Zeelandă. Când am revenit “la semnal”, am avut un șoc. Imediat s-a instalat panica legată de întoarcerea acasă. În 4 zile, lumea s-a schimbat, în timp ce eu nu aveam alte griji, în afara ploii și noroaielor din fiorduri. Am întrerupt călătoria și am revenit în țară cu un bilet de avion luat cu 4-5 ore înainte de zbor, dar nu înainte de a mânca la restaurant și a sta până noaptea târziu într-un bar, știind că va trece mult timp până când voi mai putea face lucrurile astea.

Cum ai demarat proiectul? Pe cine ai invitat să participe? (Au fost și oameni care s-au alăturat spontan?)

Practic, am scris un mesaj în care am explicat ce vreau să fac și i-am dat copy paste unor cunoscuți din lista mea de Facebook. Ideea a fost primită cu foarte mult entuziasm, dar video-urile s-au lăsat așteptate. Apoi am dat câteva interviuri și mi s-au alăturat necunoscuți, iar între timp am mai lărgit și eu lista de oameni cărora le-am lansat provocarea. Nu voiam să fac un apel public pe Facebook, pentru a nu mă trezi cu prea mult conținut inutil. Ceea ce propuneam eu era un proiect de lungă durată, care presupunea să fim în legătură pentru o perioadă despre care nu știam cât va dura. Am avut, la un moment dat, 42 de persoane în listă, dar mulți au trimis video-uri o singură dată și apoi au renunțat. Poate i-am speriat cu feedback-ul. Am mers mai departe cu 20 de autori.

Le-ai oferit guidelines participanților? Care au fost acestea?

Primul lucru pe care l-am făcut, după ce mi-a venit ideea, a fost să creez un document cu instrucțiuni, de la cele tehnice la cele de conținut, cu scenarii pentru diverse situații. Am trimis acest document tuturor celor care s-au arătat interesați. Pentru mulți a fost un șoc să vadă că sunt multe reguli și au renunțat înainte de a începe. Dar cei 20 care au mers mai departe au trecut printr-un fel de workshop intensiv, cu discuții și feedback aproape zilnic, cu task-uri concrete și sugestii de teme de discuție. Chiar și așa, unii autori încă trimit prea puțin conținut, iar la alții am destul material pentru un lungmetraj individual.

Câte ore de material brut ai adunat până acum? Ai apucat să te uiți peste el – și dacă da, cum reflectă acesta situația cu care ne confruntăm?

Eu nu am avut curiozitatea asta, știind că m-aș speria dacă fac un calcul, dar l-am făcut acum: sunt aproape 40 de ore, și mă aștept să primesc mult material zilele astea. Am vizionat tot, pentru a da feedback și sugestii cât mai rapid, și a încerca să aduc toate jurnalele la un nivel de compatibilitate, pentru a funcționa împreună. Montajul va fi paralel, adică vom sări de la un personaj la altul. Criza asta mondială e reflectată în poveștile foarte personale ale oamenilor care încearcă să-și vadă de viață, în ciuda faptului că parametrii vieții de zi cu zi s-au schimbat atât de rapid, radical și neașteptat.

Totodată, ce ne poți spune despre cei care ți-au trimis filmări-jurnal?

Toate jurnalele sunt foarte diferite, chiar dacă, demografic vorbind, autorii vin din categorii asemănătoare: am 8 cupluri, 3 familii tinere cu copii mici, 2 familii cu copii mai mari și 7 oameni singuri. Ba chiar am 3 actori și 3 jurnaliști printre autori. Cu toate astea, sper să fac să funcționeze o structură cu toate jurnalele, pentru că nu aș vrea să renunț la nimeni. Iau în considerare ca, în locul unui lungmetraj, să fac o mini-serie, dar decizia asta o voi lua mai târziu.

Cum ai colaborat cu cei care ți-au trimis materiale periodic și cum au decurs discuțiile voastre?

Am încercat să vizionez și să dau feedback fiecărui autor, în cel mai scurt timp după primirea filmărilor. Cu unii am vorbit aproape zilnic, altora le-am dat doar mesaje scrise. Unora, cred că le-am devenit prieten, chiar dacă nu ne-am cunoscut, fizic, niciodată. Câțiva mi-au spus că înregistrările pentru jurnal au devenit un fel de terapie, și că proiectul nostru i-a ajutat să treacă prin perioada asta. Chiar ieri m-am regăsit într-un schimb de “împunsături” foarte personale cu un autor care nu mai filmase nimic de câteva zile, și mi-am dat seama că tipul ăsta de “ceartă” e specific membrilor unei familii sau prietenilor vechi. Și da, am senzația că am ajuns să fac parte din familiile sau prietenii tuturor celor 20, chiar dacă nu-i cunosc personal decât pe 4-5.

Cum crezi că vor arăta lucrurile la finalul acestei perioade, care pare că se apropie? Și cum stă acest fapt în relație cu filmul – până când intenționezi să aduni materialele?

Încă de când am aflat data la care se ridică restricțiile, am insistat ca autorii să vorbească despre ce își doresc să facă prima oară “după”, și îmi imaginez că ultima secvență va fi un fel de happy end, cu fiecare făcând ceea ce și-a dorit. Toți protagoniștii din străinătate vor să revină în țară, mulți vor să-și revadă părinții din alte localități, un autor a devenit bunic în perioada asta, și nu și-a văzut nepotul, iar un altul și-a pierdut tatăl, și își dorește să poată merge la cimitir. Mulți vor la mare sau la munte, unul vrea să se plimbe toată noaptea prin București, iar unul să mănânce un ecler pe scările Ateneului. Sper doar, ca după secvența asta de happy end, să nu fie nevoie să pun un carton în care să scriu că s-a revenit la restricții.

Flavia Dima Flavia Dima
Critic de film & jurnalist. Colaborează cu FILM Menu și Acoperișul de Sticlă, este selecționer la Filmul de Piatra, moderează Q&A-uri și face un doctorat despre home movies. La Films in Frame realizează interviurile bi-lunare de joi, în tandem cu Laura Mușat. Festival internațional preferat: Viennale.