Acasa, My Home: un interviu cu echipa din spatele documentarului

16 Septembrie 2020

Mircea și Monica – echipa din spatele filmului multipremiat, Acasă. Mi-era atât de dor să cunosc oameni pentru care lumea contează cu adevărat; întâlnirea noastră a fost pentru mine ca o gură de aer proaspăt. Am vorbit preponderent despre filmul lor Acasă (premiat la Sundance 2020 – Imagine, Dok.Fest – premiul cel mare, Krakow FF și Sarajevo FF – Premiul pentru Drepturile Omului), un film de debut pentru Lina, Radu și Mircea – toți trei venind din jurnalism. Acasă prezintă povestea familiei Enache – o familie de romi, locuitori ai Deltei Văcărești timp de 19 ani, care sunt obligați să se mute la oraș și să intre în rând cu societatea românească. Am întrevăzut în cadrul interviului, în fiecare din cei patru, o deschidere fascinantă față de o familie de țigani – judecată în multe alte cazuri ca o subspecie a rasei umane, și un atașament profund față de fiecare dintre cei 11 membri ai familiei Enache. După două ore de stat împreună la povești, simțeam că îi cunosc pe membrii familiei și mă bucuram la orice veste bună despre modul în care se descurcă ei în acest moment, cu viața la oraș. Am descoperit prin Lina, Radu, Monica și Mircea cum ar trebui să arate implicarea reală într-un proiect de care îți pasă cu adevărat și cât de mult poate conta să privești lumea cu modestie și deschidere. Ambițioși, modești, deschiși la nou, la povești, la a ajuta pe alții, înțelegând cât îi poate ajuta asta și pe ei, în procesul lor de dezvoltare ca profesioniști și ca oameni, cei patru cineaști mi-au oferit un interviu onest, plin de surprize plăcute, luat într-o după-amiază de vară târzie, pe terasa Monicăi de la birou. Imediat după, ne-am îndreptat spre Delta Văcărești, acolo unde a avut loc shooting-ul foto – și unde am simțit că lucrăm în echipă, indiferent de rolul fiecăruia la momentul respectiv. Mircea mai căra un scaun, Radu mai ținea o blendă când nu era fotografiat, totul venind de la sine. Pentru mine, acest interviu si shooting rămân o amintire dragă și un reminder constant că lumea e frumoasă, merită descoperită și merită să lupți pentru ea și lucrurile care contează pentru tine – și poate prin tine, și pentru ceilalți.

Echipa din spatele Acasa, My Home: Lina Vdovii, Radu Ciorniciuc, Mircea Topolean, Monica Lazurean-Gorgan

Radu, Lina și Mircea – deși 2020 nu pare cel mai reușit an, pentru voi pare a fi un an minunat. Ați reușit să asimilați acest debut cinematografic?

Mircea: Deși nu s-a întâmplat mare lucru anul ăsta și am stat și în carantină, eu personal nu pot să zic că am avut timp să asimilez tot ce s-a întâmplat. Proiectul ăsta a venit într-un moment în care îmi puneam foarte multe întrebări despre ce înseamnă să fii artist, să fii jurnalist și care este diferența între ele, sau dacă este doar o chestie subiectivă. Cred că mai degrabă, tot succesul filmului m-a făcut să mă gândesc mai mult la lucrurile astea – ce devin eu odată cu filmul ăsta.

Lina: La mine a coincis cu un eveniment foarte important din viața mea, și anume nașterea fetiței mele. M-am bucurat pentru fiecare premiu, pentru că venea ca o confirmare și ne deschidea uși către public. Evident, ne-a ajutat să cimentăm relații cu oameni din industria cinematografică internațională, iar asta înseamnă colaborări importante pentru următoarele noastre proiecte. Dincolo de asta, fetița mea mi-a ocupat cel mai mult timp și spațiu mental, și nu pot să zic neapărat că am avut timp să internalizez toată această experiență.

Ați luat premiu la Sundance pentru imaginea filmului. Mircea, este acest premiu pentru tine o confirmare a potențialului tău ca director de imagine?

Prima confirmare a venit de la Radu, când m-a invitat să iau parte la proiect. Eu deja începusem să mă joc cu camera video, însă într-un mod mai antropologic și jurnalistic.

Mircea Topolean – DOP, Acasă, My Home. Foto by Sabina Costinel, Styling by Ruxandra Marin

Te interesează să faci film în continuare?

Da, dar nu știu să-ți spun ce fel de film – încă nu mi-e clar dacă rămân pe documentar sau mă duc spre un gen de film mai experimental. Înțeleg cum funcționează documentarul clasic, însă momentan am și alte idei în minte.

Când a apărut filmul în viața ta, Radu – ca un mijloc de exprimare și o potențială profesie?

Așa cum a apărut și scrisul, și fotografia – a venit cumva de la sine. Am făcut la un moment dat un reportaj prin Canada, super premiat pe afară, și am căutat metode prin care să-l evidențiez mai bine; cred că atunci m-am gândit mai serios la film. Începusem să-mi dau seama că filmul are un potențial mai mare, ca impact dar și ca diseminare (n. a unor informații). Cumva mi-a părut rău atunci că nu l-am transformat într-un film și am rămas cu părerea asta de rău; am început să mă documentez mai bine despre oamenii din industrie, Monica a apărut după ce am fost la o proiecție a filmului Doar o răsuflare, când a avut loc o discuție moderată de Ileana Bîrsan – mi s-a părut fascinant cum cineva poate să stea atât de mult timp pe un subiect, la noi (n. a fii jurnalist) e puțin diferit, e o profesie a urgenței, trebuie să fii pe fază, să livrezi rapid, documentarul mi-a părut complementar jurnalismului, cu o profunzime mai mare și un context mai bine definit.

Radu Ciorniciuc, regizor. Potograf: Sabina Costinel / Styling: Ruxandra Marin

Bănuiesc că background-ul în jurnalism a fost un atu.

Radu: A ajutat mult contextul din care veneam – un jurnalist știe să asculte, înțelege că o bună parte din meseria lui o face pentru interesul public, mereu e mai importantă claritatea, decât să îți impui tu, ca regizor, punctul de vedere.

Monica, povestește-mi prima întâlnire cu Radu. .

Înainte de prima noastră întâlnire, eu urmăream deja proiectul lor social, mi se părea atât de mișto, simțeam potențialul pentru un film documentar, îmi doream să lucrez la el. Îmi spuneau și diferiți cunoscuți că e un proiect foarte fain, iar când Radu m-a sunat, am zis ”yes!” (râde)

Radu: Nu a fost o decizie foarte grea să vin spre Monica, sunt foarte puțini producători de film documentar, mai ales pe subiecte sociale. La ea vedeam interes față de astfel de proiecte, iar asta a contat enorm pentru mine. 

(către Monica) Și nu te-am sunat imediat cum am aflat, te-am sunat când am considerat că era momentul potrivit, voiam să fiu sigur că ceea ce pun pe masă, este luat în serios. 

M-am dus spre Monica atunci când am simțit că proiectul nostru este suficient de sustenabil.

Monica: Eu imediat după ce m-am bucurat, am început să-mi pun întrebări – ce fel de jurnalist este, dacă e genul care consideră că știe el mai bine; nu-mi doream să facem un reportaj puțin mai lung, am încercat să înțeleg ce vrea el de la film, dar și care e structura lui internă ca om, ca să-mi dau seama dacă ne match-uim.

Monica Lăzurean-Gorgan, Producător pentru Acasă, My Home. Foto by Sabina Costinel / Styling by Ruxandra Marin

Cât de mare a fost implicarea ta în acest proiect?

Cred că m-am implicat puțin mai mult ca în alte proiecte, mi s-a părut foarte faină ideea și a fost bună și chimia cu Radu. Mi-a plăcut mult la montaj, când vizionam materialul și aveam input creativ, te poți juca cu povești, cu substraturi, cu structura lui – mi-a făcut mare plăcere să trecem împreună prin tot procesul ăsta. Bineînțeles, m-am ocupat și de finanțări, dar tot ce am făcut a fost din plăcere și pentru că simțeam potențialul proiectului. Cred că a fost filmul în care m-am implicat cel mai mult, ca producător.

Radu: Cred că fiecare din noi a dat puțin mai mult decât în mod normal, în proiectul ăsta.

Eu cred că așa se nasc proiectele faine.

Radu: Am mers mult pe intuiție în proiectul ăsta. De exemplu, când filmam scena de început, am știut din start că ăla va fi primul cadru din film – pentru că am simțit fix emoția pe care am simțit-o prima dată când i-am văzut fără cameră, în mediul lor, făcând abstracție de mine. Au fost multe momente de genul ăsta, când mă loveau lucruri pe care le vedeam și pe ecran. Iar Monica e un producător minunat, creativ, știe să îți ofere o oarecare libertate, dar are grijă să intervină atunci când lucrurile nu sunt clare, ceea ce pentru mine a funcționat foarte bine. Am avut și un editor foarte implicat și bun – Andrei Gorgan. A fost un proces frumos și cred că a ieșit atât de onest tocmai pentru că nu ne-am încordat să avem cea mai bună echipă, tehnicieni ș.a.m.d. Îți recunosc că ar fi fost mai ușor să avem doi sunetiști cu noi, probabil că am fi cheltuit mai puțin în post-producție, însă genul de atmosferă și acces din film, nu l-am fi obținut altfel.

Vorbiți-ne puțin despre familia Enache (n. protagoniștii filmului Acasă). Cum îi vedeți voi?

Monica: Eu îi văd diferiți, copiii față de părinți; unii au ales școala, se descurcă bine și se țin de ea, părinții au poate un alt ritm, s-au adaptat mai greu (n. la civilizație)

Radu: Copiii sunt clar mai curioși.

Monica: Și mai adaptabili.

Lina: Eu cred că ne-am atașat unii de alții, eu cel mai mult de copii – de la bun început; deși și cu Gică am avut o relație foarte frumoasă. Copiii sunt deschiși, onești, calzi și naturali, plini de viață. O naturalețe amplificată și de mediul în care trăiau, pe mine m-au cucerit de la bun început. Aveam întâlniri, îi duceam în diferite parcuri din oraș, mergeam cu ei la clubul de educație alternativă, o groază de lucruri care erau separat de proiectul nostru, dar pe care le făceam de drag, erau absolut adorabili. 

Mircea: Era ca un soi de schimb pe schimb; noi le ofeream lor niște lucruri la care nu ar fi avut acces altfel, iar satisfacția noastră era să vedem cât de mult îi deschidea asta și cât învățau din niște lucruri care pentru orice alt copil ar fi fost banale.

Radu: Ne puneau întrebări când ne întorceam din documentare, le povesteam pe unde am fost și ce-am făcut, le arătam poze; erau fascinați.

Mircea: Noi eram portița pe care mai ieșeau ei din Deltă și vedeau alte lucruri.

Cred că a fost o experiență revelatoare, din care ați învățat multe.

Radu: Da, cred că răbdarea este cel mai bun exemplu. Procesul de lucru la film, atât de lung și nou pentru mine, m-a făcut să înțeleg valoarea timpului – ce înseamnă să înțelegi niște lucruri, să le dai o formă.

Lina: Faptul că au crescut în Deltă le-a adus copiilor din familia Enache o libertate și o lipsă de inhibiții, care pe mine personal m-a inspirat enorm de-a lungul muncii la acest proiect. Ei spun tot ce simt și acționează ca atare, fără opreliști, fără a se autocenzura. Nu se raportează la societate și la normele ei precum o facem noi, cei crescuți la bloc și duși pe la școală, iar asta a fost, pentru mine, cea mai importantă lecție: să gândesc mai liber și să ies din cutiuța în care m-au băgat ai mei și toți oamenii din sistemele cu care am interacționat.

Mircea: Am făcut schimb de moduri de gândire cu niște oameni de care știam doar din presă. Odată ce intri în contact cu ei, ajungi să înțelegi de ce sunt acolo și cum au ajuns acolo – ți se schimbă reperele.

Lina Vdovîi. Foto: Sabina Costinel, Styling by Ruxandra Marin

Cu toate astea, când pui camera pe un om, indiferent cât de apropiat îți este sau nu, lucrurile se schimbă. A fost greu să vă apropiați atât de tare de personajele voastre? Acasă este un film extrem de personal.

Radu: Vin din scris și întotdeauna mi s-a părut ușor să obțin acces la persoanele pe care le documentam, dar era totul mult mai greu când introduceam și camera. Cred că în cazul ăsta am fost privilegiați – Gică era deja obișnuit cu camerele, îi plăcea rolul ăsta de patriarh, felul în care era portretizat de media. Am construit totul în timp, am avut parte de multe experiențe comune care ne-au ajutat să ne cunoaștem în timp.

Mircea: Ca să dobândim încredere unii în alții.

Radu: Cred că a contat foarte mult pentru Nea Gică când le-am găsit o școală copiilor, sau când s-au îmbolnăvit copiii și la 4 dimineața eram cu ei la spital. Și deși au fost multe momente în care nu am luat camera cu noi, ne-am asigurat că avem cel puțin un instrument de documentare, ca să avem totuși un cadru, de orice fel. 

Cât din film este regizat?

Radu: Tot filmul este regizat, însă nu în stilul clasic; nu le-am dat niciodată replici de memorat sau învățat, nici nu am creat contexte, însă am profitat de ele atunci când simțeam că există o oportunitate – a contat foarte mult că știam tot ce se întâmplă în viețile lor, în fiecare moment. Când Gică era supărat pe Vali sau invers, făceam pe mediatorul, i-am ajutat și îndrumat să vorbească unul cu altul, nu știau să își exprime emoțiile. Așa a ieșit o primă scenă de dialog; până la momentul respectiv, nu aveam deloc dialog în material. Mergeam mereu cu ei la apă, acolo e inima mea – fascinația mea pentru familie, în diminețile leneșe ale copiilor, și făceam cu ei praștii, jocuri. Ne spuneau când gătesc, când merg la pescuit, eram mereu în contact cu ei. Mircea a fost un partener foarte bun, eu nu m-aș fi gândit niciodată să aduc toate sculele noaptea într-un cort, dar a fost o mișcare foarte bună și o modalitate de a se apropia și el de familie. 

Mircea: Cred că cea mai bună metodă de bonding erau mesele de cină – pentru ei era un ritual, fiind o familie foarte numeroasă. Fiecare activitate împreună a mai dărâmat din dubiile pe care poate le aveau ei referitor la intențiile noastre.

Stânga – regizor Radu Ciorniciuc & producător Monica Lăzurean-Gorgan, Dreapta – scenarist Lina Vdovii & Monica Lăzurean-Gorgan. Foto Sabina Costinel, Styling by Ruxandra Marin

Ce păstrați din proiectul acesta atât de complex?

Radu: Relația cu familia Enache. Apoi, avem o direcție și ceva mai mult curaj.

Monica: Personal, pentru mine rămâne și un soi de case study, un exemplu despre cum se poate lucra pe un proiect social, cu multe layer-e – nu e doar “vin, filmez, am plecat”. Filmul este cerut de multe fundații, unele partenere ale proiectului social, pentru discuții, proiecții, fundraising

Radu: Deși procesele de lucru (n. pentru proiectul social și film) au fost separate, am văzut filmul mereu parte din tot.

Monica: Iar eu mereu l-am pitch-uit ca un multimedia project – aveam și cartea, și filmul, și proiectul social. Cred că așa ar trebui să arate filmele documentare.

Veți continua să faceți film sau vă întoarceți la viața de jurnaliști și reporteri pe teren?

Mircea: Facem lejer în continuare!

Radu: Facem și jurnalism freelancing, că așa ne plătim pamperșii la copil.

(și terminarăm cu o porție de râs)

—————————————————–

Acasă intră de mâine, 18 septembrie, în cinematografele din țară, iar începând cu 15 octombrie, acesta va fi disponibil și pe platforma online HBO GO.

Laura Musat Laura Musat
Fondator al asociației ADFR, a visat de mic copil că va avea o revistă într-o zi. Pe lângă poziția de redactor-șef, scrie interviurile bi-lunare de joi alături de Flavia. Iubește animalele, muzica jazz și festivalurile de film.