Hlynur Pálmason, despre Godland: „Am vrut ca filmul să te obosească încet, să-ți pătrundă în oase”
Pentru că adesea credința cere gesturi temerare, nu aș ezita să bag mâna în foc și să spun că peste zeci de ani de zile ne vom uita la Godland ca la o capodoperă esențială a cinemaului universal. Filmul lui Hlynur Pálmason are un aer monumental, punând în scenă o poveste despre un preot danez trimis să fotografieze Islanda, încercat de credință, de propriul orgoliu și chiar de natura însăși. Dar mai departe de un sentiment religios, miza supremă a lui Godland e ritmul. Lung, greu și apăsător, spectatorul e supus aceleiași lentori interminabile ca cea a procesului de fotografiere cu colodiu umed, pe care preotul și-l asumă ca un martir modern în frigul nordic.
A absolvit la UNATC o licență în regie de film și un master în filmologie și a studiat în paralel și istoria artei. Colaborează și cu Acoperișul de Sticlă și e fost redactor coordonator al revistei FILM MENU. Se dedică în principal cinemaului japonez din anii '60-'70 și trupelor recente de post-punk irlandez. Încă ține în portofel o poză cu Leslie Cheung.
