Ada Galeș: ”Cred că suntem polimați și am fost învățați greșit să facem un singur lucru”

14 Decembrie 2021

Ada Galeș s-a născut în Brașov pe 9 martie 1991. A știut de mic copil că își dorește să fie actriță, iar în 2014 a absolvit UNATC. S-a angajat la teatrul Sică Alexandrescu” din Brașov încă din facultate, iar în 2016 a câștigat premiul UNITER pentru Debut. La scurt timp, a fost dată afară în urma unui protest împotriva conducerii defectuoase a teatrului. 

A continuat să facă teatru la București, unde s-a angajat la Teatrul Național, colaborând ca liber profesionistă și cu alte teatre din capitală. A avut nevoie doar de un an în care parcă tot ce a însemnat viața ei profesională până în acel moment să se oprească (2020) ca să se apuce de alte lucruri care o pasionau dar de care nu avea timp – a lansat wearephoenix, un brand de produse de corp și de casă, vegane și 100% naturale, devenind astfel antreprenoare. Între timp, a început să își crească o comunitate în social media, vorbind despre bullying, încrederea în noi sau acceptare și feminism – subiecte prea puțin abordate de influencerii super populari din România – și și-a găsit puțin timp să să joace în și două lungmetraje. 

Ada are curaj, viziune și foarte multă energie pentru a face toate lucrurile astea. E un om introspect și curios, dornic să ajute, să cunoască și să descopere noi lumi și oameni – o femeie care face totul cu o minte și o inimă deschisă; care a învățat să nu se mai piardă în ce cred alții și a ales să nu se piardă în filtre de Instagram. 

Deși rolurile ei în filme au fost puține până în prezent, la anul o vom putea vedea în două producții care urmează să apară – Complet Necunoscuți (r. Octavian Strunilă) și Odată pentru totdeauna (r. Iura Luncașu). Obișnuiesc la Films in Frame să iau interviuri unor oameni mult mai cunoscuți în industria cinematografică, însă Ada mi s-a părut mai mult decât o actriță talentată (în care eu am mare încredere în viitor) – am văzut o femeie onestă și curajoasă, cu multe de spus și arătat. Suficiente motive cât să v-o prezentăm și vouă. Atenție! Urmează un interviu lung, dar revelator, presărat cu niște poze fantastice, de Sabina Costinel.

Foto: Sabina Costinel | Styling: Ruxandra Marin | Make-up: Gabriela Elena

Ada, am auzit că te căsătorești în câteva zile. Cum s-a întâmplat?

Îl cunosc pe viitorul meu soț (Ionuț Țața) de cinci ani – e o poveste funny. Când a avut loc protestul de la Brașov, l-am sunat să urlu la el pentru că organiza o dezbatere, într-o cafenea, despre ce se întâmplă la teatru și nici noi, nici partea cealaltă nu fuseserăm invitați – Ionuț fiind președintele Asociației Pro Democrația și proprietarul cafenelei, la vremea aia. Cumva, se întrebau niște oameni ce-i cu scandalul ăsta fără să invite părțile implicate. L-am sunat, spunându-i că vin după el la cafenea, ce-i asta?! M-am dus și am cunoscut un om cald și simpatic, de care m-am îndrăgostit. Am fost atunci împreună o perioadă, dar a mers foarte prost și am rămas buni prieteni. De anul trecut lucrăm la mai multe business-uri împreună și, evident, proximitatea dintre noi a dus la atracție și redescoperire. 

Cred că e important ca oamenii să știe că am avut o relație complicată și greu de gestionat, motiv pentru care am ales să facem terapie încă de la începutul relației. Ne-a ajutat enorm, iar eu n-am mai avut rolul de consilier și terapeut al cuplului, ceea ce m-a ajutat să mă detașez și să mă implic în relație – sunt o femeie nebună și geloasă uneori, ceea ce e nou pentru mine. 

La un moment dat, acum câteva luni, după o mega-ceartă, el s-a gândit că dacă voi zice da” – it’s meant to be. Avem valori, visuri și planuri comune și nu știu cât se mai pune accentul pe astfel de lucruri astăzi, dar eu cred foarte tare în relația de cuplu, cred că ne e mai bine ca indivizi în relații monogame.

Ți-ai construit o mică comunitate pe Instagram, în continuă dezvoltare, însă ai făcut-o într-un mod atipic, n-ai urmărit regulile” deja scrise de alți influenceri mai cunoscuți. De ce?

Pentru că nu pot (râde). La teatru e o vorbă printre noi, cum că o să mor de prea mult profesionalism”. Eu chiar cred că valorile pe care le ai în viața de zi cu zi ar trebui să le ai și pe net. Asta sunt și când văd impactul pozitiv pe care îl am asupra prietenilor și a grupurilor cu care lucrez, cred că acest impact ar putea fi la fel de bun și în online. Asta nu înseamnă că uneori nu sunt invidioasă pe anumiți influenceri, care au o cronologie și o estetică în postările lor, mi-ar plăcea și mie să postez mai curat” dar n-aș mai fi eu, încerc să rămân true.

Eu admir asta la tine. Cred că social media poate (și face) foarte mult rău, mai ales noilor generații de tineri, deci naturalețea și autenticitatea sunt de încurajat. 

Dar de ce nu? Cine sunt oamenii ăia care nu suntem noi și care sunt acolo? În lumea de azi, chiar cred că – mai ales de când a venit pandemia și am devenit mai izolați – și internetul ne poate ajuta să ne regăsim (nu să ne pierdem mai tare).

Foto: Sabina Costinel | Styling: Ruxandra Marin

Tu ești o femeie care poartă multe pălării. Actriță, antreprenoare, influencer, public speaker pe teme extrem de importante și prea puțin discutate în spațiul public, precum stima de sine, acceptare, bullying. Există vreun scop mai mare decât tine, la finalul zilei? De ce alegi să te împarți între toate astea?

Sunt două direcții aici – scopul mi l-am definit într-un atelier cu niște adolescenți, care mă întrebau care e scopul în viață; odată cu ei, am realizat că scopul meu este continua dezvoltare emoțională, psihică și spirituală și ca tot ce învăț să împărtășesc mai departe. Iar de când a apărut antreprenoriatul, îmi dau seama că avem capacitatea de a găsi soluții financiare care să ajute și comunitățile de oameni din jurul nostru. Port mai multe pălării pentru că eu chiar cred că suntem polimați și am fost învățați greșit să facem un singur lucru – curiozitatea ajută, la fel și hobby-urile, să te dezvolți, să îți dai seama că din tot ce faci preiei lucruri pe care apoi le aplici în alte domenii. Respectul pe care îl am pentru meseria mea de actriță a crescut de când m-am apucat să fac și altceva – în teatru sau în film trebuie să înțelegi că lucrezi în echipă și ăsta e un lucru care aduce foarte mare valoare pentru un business, înțelegi că produsul finit e mult mai important decât cearta cu colegul, de exemplu.

Care sunt motivele pentru care alegi să faci toate lucrurile astea în România? Deși e nevoie de oameni ca tine, sunt sigură că ți-e greu și te lovești de multe ori de nedreptăți, de mentalități învechite, corupte sau obtuze – în special în actorie. 

Actoria e un refugiu și chiar salvarea – motivul pentru care am ales să rămân în țară până acum. Am crescut crezând (greșit) că actoria o faci în limba ta și oriunde în altă parte o să fie mai greu, dar am și avut mereu de lucru și n-am avut nevoie să plec. Mă consider în adâncul sufletului o nomadă a cărei casă e familia mea, pe care o iau după mine (râde). Nu exclud să plec, nici să rămân – cred că e mare nevoie de dezvoltare în România. 

Ce îți lipsește cel mai tare aici și ce crezi că le lipsește românilor?

Cred că trăiesc într-o bulă sinistră (râde)Cred că românilor le lipsește cultura, educația și sănătatea – astea sunt principalele. Uneori umor, deși avem multă ironie și cinism. Apoi, încrederea și susținerea. Cred că în afară ajută educația și nivelul de trai mai ridicat, motiv pentru care nu mai există povara supraviețuirii.

Mie îmi lipsește timpul, ca să pot să lucrez mai mult! (râde)

Foto: Sabina Costinel | Styling: Ruxandra Marin

Hai să vorbim despre Ada – actrița. Cum ți-a fost până aici, care sunt cele mai importante lecții învățate și de la cine?

Am învățat multe de la colegul meu, Marius Cordoș (din Brașov) – de la Claudiu Goga și colegii pe care i-am avut acolo; am învățat demnitate, apropo de protestul prin care am trecut. De când sunt la Național (în București), am învățat respectul pentru demnitate, pe care mi l-a acordat domnul Caramitru – m-am simțit văzută, acasă. Am suferit când a murit. Nu eram de acord cu multe dintre deciziile lui dar nu mi-a fost niciodată teamă și știam că singurul lui interes este teatrul – deciziile pe care le lua erau pentru teatru. Nici cu părinții noștri nu suntem mereu de acord, dar știi că se străduiesc pentru tine. 

Am mai învățat enorm de la Yuri Kordonsky, printr-un spectacol care nu ne-a ieșit și asta mi se pare excelent, am învățat cum e să nu îți iasă un spectacol.

Una dintre cele mai importante lecții primite de la Kordonsky a fost să mă arunc în orice situație, asta cu stai, să vedem cum ne pregătim pentru ea” n-are niciun sens. Am învățat multe de la partenerii mei de joc, apoi în pandemie – din cele două filme pe care le-am făcut: de la Octavian Strunilă, puterea dorinței, iar pe Smiley l-am întrebat de ce face filmul respectiv, iar el mi-a răspuns că a înțeles un lucru foarte important despre creativitate și anume că e un mușchi și lucrându-și creativitatea în alt domeniu decât muzica îl ajută să-și dezvolte latura asta și să aducă ceva nou în muzica lui. Cred că e super adevărat și onest, am fost recunoscătoare pentru acest insight

De la Radu Afrim, am învățat lucruri extrem de importante estetic, pentru mine – lucrul cu el la monologul meu din Pădurea Spânzuraților mi-a confirmat că e ok cum gândesc.

îmi place să-mi împart personajele în trei – personajul, părerea personajului despre sine și părerea mea despre ce se întâmplă acolo.

Cred că pot continua on and on.

Mi s-a părut admirabil ce ai făcut la Brașov – când ai vorbit deschis despre conducerea defectuoasă a teatrului și ai luptat pentru o schimbare. Care a fost reacția breslei după acest episod? 

A fost împărțită. Aș vrea să zic că nu s-a întâmplat mare lucru și nici nu s-a rezolvat mare lucru – ceea ce este o tragedie. Am rămas toți angajați ai teatrului din dorința de a fi în sală la primul concurs pe bune, dar nu știu ce să-i spun unui tânăr care mă întreabă ce să fac”. 

În prezent este un alt primar și un alt director și sperăm să se facă un concurs corect, odată ce își termină mandatul, dar calitatea spectacolelor a scăzut. Există oameni care își doresc să facă lucruri în Brașov, dar din păcate sunt dispersați și atacați; ar trebui să existe un cadru în care să fie aduși, pentru a lucra împreună.

Dar da, breasla a fost împărțită. Mi-am luat și multe înjurături – dar am avut și multă susținere. Cred că a fost unul din cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat, deși a fost dureros. 

Tu simțeai că nu ești în mijlocul lucrurilor, când erai acolo?

Când am ajuns acolo, ne-am angajat cinci tineri și eram super pe val – făceam spectacole unul după altul, eu am câștigat la scurt timp un premiu UNITER și apoi am fost dați afară. Dar până atunci, simțeam că mișcăm teatrul ăla, că o să-l punem în top – cum e cel de la Piatra-Neamț, care e atât de mișto –, că o să reușim și noi. Eram mândră și am avut foarte mare încredere în Goga și în echipă, simțeam că se întâmplă lucruri. 

Foto: Sabina Costinel | Styling: Ruxandra Marin

Care e poziția actriței în România, ți se pare că pleacă pe picior de egalitate cu actorul, sau că lucrul ăsta s-a îmbunătățit în ultimii zece ani? Sunt suficiente roluri pentru ea, este tratată și plătită corect, cum arată toate astea din perspectiva ta?

Cred că în continuare suntem plătite prost – am avut roluri unde știam cât primește partenerul și mi-am negociat onorariul. Clar sunt mai puține roluri pentru femei și cele care sunt parcă sunt scrise pentru un stereotip care nu prea mai există – iar în cazul regizorilor, de multe ori sunt scrise cu cineva în minte. Cred că este nevoie de un suflu nou.  

Când vine vorba de film, eu n-am refuzat niciodată vreun rol. Mi-aș dori să joc mai mult dar nu mă încrâncenez deloc. Mi se pare nebunesc că actrițe bune care migrează spre televiziune sunt evitate – de exemplu Anca Dumitra, cu care joc în Complet Necunoscuți și care este minunată, ea joacă de ani buni în Las Fierbinți, unde nu face un rol ușor, iar eu o știu și din spectacolele de teatru. E foarte greu. 

Mă întorc la rolurile tale din film. Cum te-ai pregătit pentru rolul Laurei, din Un om la locul lui?

Întâlnirea cu Hadrian Marcu și cu Boogie a fost foarte mișto. Bogdan e uluitor, apropo de cât de multe poți învăța de la un om. Mi-aș fi dorit să mă îngraș mai mult, dar am avut o discuție și am decis să mă opresc. Ne-am pregătit mult repetând, s-a stat pe scenariu. Caut să găsesc ticuri și obiceiuri ale personajului, pe care le introduc în joc – în Odată pentru totdeauna (r. Iura Luncașu), joc un personaj încrâncenat, cu un tic, un ciupit de umăr. Cel mai mult construiesc la filmare, la repetiții descopăr, dar adevărul se întâmplă când se dă motor. Iar mie îmi place să fiu mereu pe platou, să urmăresc tot ce se întâmplă. Tot la filmul lui Iura, la care eram în deplasare, am fost prezentă în fiecare zi și noapte, chit că nu aveam scenă – am vrut să văd tot. 

În Un om la locul lui am tot așteptat un close-up, să vă observ mai bine, să mă bucur de jocul actoricesc, însă Hadrian Marcu a mers doar pe planuri medii sau largi. Mi se pare că poate fi și un mod al regizorului de a nu da suficientă importanță actorilor. Tu cum vezi lucrurile, ați știut cum vrea să filmeze din start?

Am știut că observatorul e foarte detașat, că nu se ține partea nimănui și că asta e estetica pe care vrea să meargă. Când discuția se rezumă la concept, sau estetică, eu nu am de comentat, n-am nicio problemă. Noi, alături de acest mod de a spune povestea, scoatem un produs final. Și mi-a plăcut că nici Boogie nu a avut o problemă cu asta, deși el e foarte mult cu spatele în filmul ăsta. 

Foto: Sabina Costinel | Styling: Ruxandra Marin | Make-up: Gabriela Elena

În Complet Necunoscuți se schimbă tot. Alt tip de film – mult mai mainstream, alt tip de regizor – Octavian fiind tot actor la bază – și alt concept regizoral. Ce poți să-mi povestești despre filmul ăsta?

M-am înțeles foarte bine cu Octavian, are măsură și gust. A vrut să facă un film românesc comercial, o comedie inteligentă – și are mult gust la glume. A vrut o schimbare majoră de la mine și am ajuns la tunsoarea din film, care nu e doar un look, sunt niște straturi psihologice care motivează toată nebunia asta – în ultima secvență a personajului meu, Andreea, în care o vezi foarte demnă și curajoasă, înțelegi de ce o fată care în restul filmului pare simpatică și drăguță și care sigur ar fi putut să aibă bucle e tunsă așa – apropo de stereotipuri. 

Foto: Sabina Costinel | Styling: Ruxandra Marin

Te-ai gândit vreodată să intri în rolul regizorului, ți-ar plăcea? 

Aveam în cap să fac un spectacol – București, instalație umană, la ARCUB. Un spectacol în care criticam Bucureștiul și care practic a fost cenzurat. Era scos într-o perioadă în care capitala se pregătea să fie capitală europeană și noi ne luam și de asta, și de Gabriela Firea și de Liviu Dragnea și de tot. Nu s-a mai jucat.

Mi-ar plăcea să coordonez un spectacol care vorbește despre artist și cum se privește pe sine vs. cum privește lumea și cum își privește meseria, în prezent. 

Recunosc că atunci când ți-am adresat întrebarea, mă gândeam mai mult la film.

Nu știu dacă înțeleg suficient de bine montajul – cred că aș avea nevoie de o directoare de imagine alături, foarte aproape. Mi-ar plăcea să fac producție, în schimb. Mama mea scrie romane polițiste – cred că ar avea mare succes sub formă de film sau de serial TV, oricare dintre ele. Consumăm mult genul ăsta – thriller, polițist, true crime, apropo și de articolul din numărul vostru print. Pentru că e vorba de puzzle și puzzle-ul te antrenează, te ține atent. 

Nu îți este frică că poate te pierzi în prea multe și nu vei reuși să te dedici niciuneia în totalitate?

Ba da, dar încerc să mă întreb dacă nu e o condiționare și încerc să-mi dau voie să zic da” și mai ales să-mi zic da” mie însămi. Nu știu cum ar fi să fac un singur lucru și atât. 

Dar tu ce îți dorești cel mai mult, care e cel mai mare vis al tău?

Îmi doresc copii, o armată pe care să pot să o pun să facă lucruri pentru mine (râde). Îmi doresc ca oamenii din jurul meu să fie bine, iar eu să am un impact pozitiv asupra lor și să fiu suficient de creativă cât să ajungă la oameni toate proiectele pe care le dezvolt.

Foto: Sabina Costinel


Producător de film și fondator al ADFR, a visat de mic copil că va avea o revistă intr-o zi. Pe lângă poziția de redactor-șef, la Films in Frame prezintă interviul lunii. Îi plac animalele, muzica jazz și festivalurile de film.