Transparență și statutul unui fashion film. Interviu cu Mădălina Cozmeanu și Ioana Diaconu
Ioana Diaconu: Am început acum cinci ani; eu văzusem festivalul de Fashion Film de la Londra, care era în principal axat pe costum în film, și mi s-a părut extrem de ofertantă ideea unui festival care să pună accent pe zona de production design, de scenografie sau de costum. Când am revenit în țară, am zis să încercăm și noi cam același model și am început cu o ediție pilot, de scurtmetraje, cu aceste fashion films – pe care eu le văd la granița dintre reclamă (ca branded content), film de artă și film experimental. De aici am crescut încet-încet și ne-am orientat către mai multe secțiuni, către lungmetraje, am început să includem documentare despre industrie și designeri, despre ce e „în spatele scenei”, dar și interesele noastre ne-au dus spre alte zone, spre exemplu spre body image, spre sustenabilitate, nu doar ce s-ar putea încadra la capitolul „glam” al industriei. În timp, s-au dezvoltat și secțiuni ca Dressing the Cinema, unde punem accent pe costumul în film, sau ca Dressing the Body, unde ne-am mutat atenția către haină privită din punct de vedere antropologic și către relația dintre haină și societate. Festivalul a crescut organic și în funcție de interesele noastre și de ce research personal am făcut.
A absolvit la UNATC o licență în regie de film și un master în filmologie și a studiat în paralel și istoria artei. Colaborează și cu Acoperișul de Sticlă și e fost redactor coordonator al revistei FILM MENU. Se dedică în principal cinemaului japonez din anii '60-'70 și trupelor recente de post-punk irlandez. Încă ține în portofel o poză cu Leslie Cheung.
