Andrei Cohn despre „Săptămâna Mare”: „M-a interesat ideea de cerc vicios al urii pe care nu știm să-l întrerupem”
Sesam deschide-te, poartă a experimentelor estetice: din ce în ce mai multe nume românești par să treacă în ultimii ani pragul secțiunii Forum a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, anul acesta Săptămâna mare a lui Andrei Cohn fiind și unicul film românesc din festival. O adaptare liberă după O făclie de Paște a lui Caragiale, filmul lui Cohn se sustrage din subiectivismul dramei psihologice a originalului și migrează într-o zonă aflată undeva la granița dintre naturalismul literar și filonul Milletian al picturii franceze – o lume pe cât de frumoasă în ruralitatea sa, pe atât de viciată de prejudicii și conflicte mocninde, martoră a unui ciclul vicios și interminabil al urii, așa cum o descrie regizorul. În decăderea morală și paranoidă a hangiului evreu Leiba Zibal după ce este amenințat de către argatul său Gheorghiță, Cohn se depărtează de subiectivismul fanteziilor onirice ale nuvelei, mizanscenând cruciala și totuși evaziva întrebare: când își pierde omul bun bunătatea?
A absolvit la UNATC o licență în regie de film și un master în filmologie și a studiat în paralel și istoria artei. Colaborează și cu Acoperișul de Sticlă și e fost redactor coordonator al revistei FILM MENU. Se dedică în principal cinemaului japonez din anii '60-'70 și trupelor recente de post-punk irlandez. Încă ține în portofel o poză cu Leslie Cheung.
