Ana și Tudor sunt doi (foarte) tineri actori, care și-au făcut debutul în lungmetraj în cel mai nou film semnat de Emanuel Pârvu – Marocco/Mikado, care a fost prezentat în premieră mondială la San Sebastian în 2021, unde am fost prezentă în sală și eu. Țin minte energia de la finalul filmului – toata sala s-a ridicat în picioare și i-a aplaudat vreo 15 minute. Mi-a plăcut mult jocul Anei – la doar 20 ani, fiind încă studentă la Actorie, în Timișoara, dă dovadă de foarte multă putere și de o capacitate impresionantă de a-și înțelege personajul. În rol principal, alături de Șerban Pavlu, deși temătoare în fața unui mare actor, după cum mărturisește și ea în rândurile de mai jos, Ana se ridică la nivelul actorilor experimentați și livrează o interpretare surprinzătoare.

Puțin mai mare decât ea, Tudor nu este la primul său rodeo. Deși n-a mai jucat în film, joacă pe scenă de câțiva ani, la Teatrul Stela Popescu (nominalizat la Gala Premiilor Uniter 2022 pentru rolul din Equus) și a avut un rol și într-un serial marca PRO, intitulat Videochat. La doar 25 ani, este fost sportiv de performanță și a intrat la actorie primul, cu nota 10, la UNATC (fiind admis în același an și la Cluj).

Ne-am întâlnit într-o după-masă însorită într-un studio foto de la Casa Presei, unde Ruxandra i-am îmbrăcat în culori tari și Sabina i-a fotografiat la apus de soare. Ce a ieșit, descoperiți în materialul de mai jos.

Amândoi sunteți foarte tineri, la început de drum, rolul din Marocco fiind primul într-un film românesc. Cum l-ați cunoscut pe Emanuel Pârvu?

Tudor: Pe Emanuel l-am cunoscut în facultate, am fost la o probă pentru un spectacol regizat și scris de el – Spovedania. Am repetat două luni, timp în care ne-am înțeles extraordinar, am simțit că tragem amândoi în aceeași direcție. La film a fost cu totul alt tip de colaborare, n-a mai existat bariera invizibilă dintre student și profesor, eram deja prieteni.

Ana: Eu am aflat de casting de la un fost profesor de actorie din liceu, care mi-a recomandat să trimit un filmuleț cu mine. Ceea ce am și făcut și am fost chemată la casting, unde i-am cunoscut pe Emi și pe Miruna, producătoarea filmului, însă de Emanuel m-am apropiat în timpul repetițiilor – a fost o perioadă lungă de repetiții. E un om foarte cald și sincer, ceea ce m-a ajutat să mă simt confortabil și la filmare, și la repetiții. Păstrăm legătura și acum, știe de viața mea în facultate, ne mai auzim la telefon. 

Pe genericul filmului apare o scurtă declarație – pentru tatăl meu. V-a povestit vreodată Emanuel despre tatăl lui, înainte sau pe timpul filmărilor?

Ana: Nu neapărat. Mai aducea vorba despre el la repetiții dar nu cred că ținea foarte tare să vorbească despre asta.

Tudor: Eu am avut multe discuții cu el despre relație dintre el și tatăl lui. Am vorbit chiar și în ziua cu pricina. Este un exemplu de dragoste de care sper să fiu și eu capabil într-o zi. Iubirea lui Emanuel pentru familie e incredibilă, chiar și pentru oameni necunoscuți – mi-aduc aminte de un moment când ne aflam pe stradă și în fața noastră era un domn căzut. Nici nu s-a pus problema să mergem mai departe, ne-am oprit, am chemat salvarea, am stat până au venit medicii. Dă mereu dovadă de o empatie fantastică. 

La începutul filmului, când tatăl personajului tău, Magda, te confruntă, bănuindu-te că ai vândut cadoul de la ei, tu ești foarte rece și distantă. Deși n-ai greșit cu nimic, nu-ți privești tatăl în ochi și ai un comportament flegmatic pe întreaga durată a filmului. Care e justificarea din spatele atitudinii?

Sunt convinsă că relația asta tensionată dintre ei doi este permanentă. Cred că are legătură și cu moartea mamei ei, de care era foarte apropiată, dar mai cred și că, în general (nu doar în film), relațiile fetelor cu tații lor sunt dificile în adolescență. Personal, mă bucur că tatăl meu m-a lăsat să fac ce-mi doresc; nu m-a trimis la actorie, dar sunt recunoscătoare că am avut libertatea de a alege și de a-mi urma visul.

Magda e o adolescentă foarte puternică, admir asta la ea. Deși e la o vârstă foarte fragedă, emană siguranță și sunt convinsă că ar fi ajuns o femeie de succes (n. în viața reală). Toate gesturile ei, atitudinea, sunt o urmare a felului în care este și a ceea ce a trăit (moartea mamei). Am ajuns să-i înțeleg fiecare gest, indiferent că era de bine sau rău, n-o pot judeca. 

Ce crezi că urăște Magda cel mai mult la tatăl ei? 

Modul lui de a încerca mereu să-i fie superior, ceea ce nu ajută deloc comunicarea dintre ei, să o înțeleagă. E un zid între ei și chiar dacă a încercat să ajungă la el, n-a putut niciodată. 

Dar pentru voi, care este cel mai important lucru din relația cu părinții, de care aveți nevoie?

Tudor: Spațiu și înțelegere.

Ana: Da, înțelegere – și poate și susținere.

Tudor, știu că tu ai început cu sport de performanță, ai încercat și muzica și cumva, ai ajuns să fii actor. În Marocco te putem observa și-n postura de magician, fără niciun fel de dublură. Trucurile de magie le-ai învățat pe perioada repetițiilor sau le știai?

Nu le știam, am repetat destul de mult, secretul este repetiția, munca. Mai ales când ai mișcări repetitive cu cărți, de exemplu. Vin dintr-o familie în care succesul a venit prin multă dedicare și muncă – așa e și în sport, care te formează într-un mod sănătos și eu am practicat mult timp sport de performanță.

În film tu îl joci pe iubitul Magdei, însă voi proveniți din două medii foarte diferite – tu ești tânărul din clasa de mijloc, bine educat de mama lui, care muncește cu pasiune zi și noapte pentru a se întreține, în timp ce Magda este tânăra dintr-o familie privilegiată, care deși a rămas fără mamă, nu are grija zilei de mâine. Unde vă întâlniți voi doi și de ce credeți că nu găsiți o cale să rămâneți uniți?

Cred că n-am încercat vreodată să îmi răspund la întrebarea asta, nici în timpul repetițiilor. Mi se pare o consecință mai mult sau mai puțin firească în context. În film vedem prea puțin din relația lor, din cum sunt ei împreună înainte de accident. Din momentul accidentului, relația mea cu Magda nu mai este la fel de importantă, e pe un plan secund, ba chiar cred că relația mea cu tatăl ei ajunge să fie mai importantă și e cea care rezolvă și relația mea cu ea. Poate chiar și cea cu mine însumi. E un moment de rătăcire pentru Iulian, în care el nu mai poate fi într-atât de rațional.  

Aveți vreun moment memorabil din timpul filmărilor, care a rămas cu voi?

Tudor: Eu și Vlad Brumaru ne știm de mult timp, dar ne-am împrietenit la acest film. Avem o secvență în care eu devin foarte violent, am trecut prin câteva ore de filmare extrem de dificile, cu o încărcătură puternică, iar Vlad a fost mereu lângă mine – nu doar lângă mine, Iulian, cât și lângă mine, Tudor. Imediat după ultima dublă, când s-a spus tras, n-am putut să mă mai abțin. L-am luat în brațe pe Brumaru și am stat așa preț de câteva secunde bune, a fost un moment deosebit pentru mine și cred că ne-a legat. Cred că vom rămâne prieteni mereu.

Ana: Ce drăguț. Pentru mine au fost multe momente, în special funny – Șerban Pavlu e foarte amuzant și râdeam mult la secvențele cu el. Îmi aduc aminte de o scenă în mașină, în care trebuia să țip la el, să-l înjur dar trebuia să ajungem și într-un anumit punct pe stradă, înainte să mă desfășor. Mă simțeam într-o situație incomfortabilă pentru că trebuia să urlu la Șerban Pavlu. Nu mă simțeam deloc în apele mele, motiv pentru care mi-am cerut scuze la final, iar Șerban m-a luat în brațe. A fost foarte drăguță reacția lui. 

Ce a însemnat pentru voi această oportunitate? Ați lucrat cu actori consacrați și foarte talentați, sunt sigură că v-ați îmbogățit profesional datorită acestei colaborări. 

Ana: Eu nu m-am gândit vreo secundă, când am dat casting-ul, că o să-l și iau. E primul meu proiect important și sunt foarte recunoscătoare că am avut această șansă la o vârstă atât de fragedă. Mi-a umplut timpul – am fost la o grămadă de festivaluri, am dat interviuri, au fost ședințe foto, am fost atât de ocupați cu filmul încât totul e încă atât de viu pentru mine, ca și când filmările ar fi fost acum o lună. 

Tudor: Oricât de aproape în timp ni se pare nouă că au fost filmările, cred că eu, în momentul de față, n-aș putea să mai joc ce am jucat acum 2 ani. Toată perioada de filmare a presupus un efort de a raționaliza și a înțelege situații de viață cu care nu m-am confruntat și pe care le-am trăit pentru câteva duble. Și cred că norocul a fost să fiu îndrumat de Emanuel Pârvu. Experiența de lucru la un astfel de proiect m-a făcut să înțeleg puțin altfel tot ce credeam eu că înțelesesem despre actorie, în special despre cea de film. 

Marocco rulează acum în cinematografele din toată țara.

Laura Mușat

A visat de mic copil că va avea o revistă de film într-o zi și visul ei s-a îndeplinit în 2019. Când nu coordonează redacția, sau asociația ADFR (pe care o conduce din 2016), Laura este în drumeții pe munte, la vreun festival de film, sau la vreo expoziție de artă. Îi place să adune mereu oameni în jurul ei și ar asculta jazz oricând.