Alexandra Gulea despre Maia: un portret țesut din vis și imagini musafire
Dintr-un vis de spital și un nume moștenit – Alexandra – s-a născut Maia – portret cu mâini, un film-țesătură, construit din fragmente de memorie, imagini de arhivă, simboluri și imagini „musafire”. Alexandra Gulea își caută bunica aromâncă într-o lume pe cale să dispară și o regăsește într-un colaj poetic, în patru trupuri și o rochie grea de catifea, purtată prin cadre ca o fantomă. Eseul său cinematografic, prezentat anul trecut în premieră mondială la Festivalul de la Rotterdam, e mai mult decât o reconstituire: e un gest de iubire târzie și o coborâre în rădăcini. Printr-un dialog scris, am vorbit cu regizoarea despre această construcție profund personală, despre voce și identitate, despre cum se poate filma ceva atât de fragil cum e o amintire.
Jurnalistă. A lucrat zece ani în presă (la Adevărul și DoR) și o perioadă în comunicare. La Films in Frame coordonează alături de Laura redacția și editează materiale despre lumea filmului, cărora încearcă mereu să le găsească unghiuri inedite.
