Pilar Palomero: “Cred că visul cel mai mare este să pot continua să scriu și să regizez filme pentru tot restul vieții.”

18 Iunie 2020

Pilar Palomero s-a născut în Zaragoza și a studiat literatură, înainte de a descoperi filmul. Îm 2013 a început un MFA în cinematografie la Film Factory (Sarajevo) sub patronajul cineastului maghiar Béla Tarr. Filmele ei de scurtmetraj au fost proiectate și selecționate în festivaluri precum Festivalul Internațional de Film Varșovia, Sarajevo, Doc Lisboa, Festival de Cine de Huesca, Festival de Málaga, sau Busan, printre altele. Este alumni al Berlinale Talents 2017 și Sarajevo Talents 2016.

Tot în 2016 a participat în calitate de rezident la Pustnik, rezidența de scenaristică de pe maul Dunării, unde a venit cu scenariul filmului ei de debut – LAS NIÑAS. Filmul a fost nominalizat la Berlinale 2020, în cadrul Generation Kplus. Ca membru al echipei Pustnik, am avut ocazia să intru în legătură cu Pilar – am povestit în interviul de mai jos despre curaj, filmul și cultura spaniolă și în ce fel acestea au influențat-o pe ea ca regizor.

Pilar Palomero, picture from her personal archive

Pilar, care este filmul tău favorit și când l-ai vizionat pentru prima oară?

Nu cred că pot alege un singur film favorit, dar îți pot vorbi despre regizori favoriți, care m-au marcat. Unul dintre ei este Luis Buñuel – era din Aragon, ca și mine, motiv pentru care auzeam multe despre el când eram copil. Aveam 14 ani când am văzut Belle du Jour la televizor și am rămas șocată. Îmi plac mult și Federico Fellini și Ingmar Bergman. După cum vezi, mă atrag regizorii clasici, deci mi-e foarte greu să menționez și contemporani. 

Când ți-ai descoperit interesul față de film?

Când eram mică, obișnuiam să scriu nuvele și scurte povestiri; voiam să devin scriitoare, nu eram conștientă că aș putea deveni cineast pentru că nu aveam ore de film în școală, ca astăzi. Habar n-am să-ți spun care a fost momentul în care am realizat că imaginile în mișcare sunt o modalitate mult mai potrivită pentru a mă exprima. M-am apucat de o facultate în domeniu târziu, la 24 ani – am studiat literatură înainte, filmul a fost ceva ce am descoperit pe parcurs, pas cu pas.

Și te-a ajutat literatura în vreun fel?

A fost o oportunitate minunată pentru mine, mi-a oferit timp pentru lectură și multe din cărțile citite în studenție au avut un mare impact asupra mea, asupra modului în care simt și înțeleg arta cinematografică. Pentru mine, filmul înseamnă reflecție asupra umanității, comunicare și explorarea emoțiilor. 

În filmul tău de debut – Las niñas, spui o poveste care te reprezintă în multe feluri.

Da, Las niñas este un film jumătate autobiografic și jumătate ficțiune. Acțiunea are loc în anul 1992, iar contextul este foarte similar cu cel în care am crescut. Povestea Celiei (n. personajul principal) este ficțiune, deși este bazată pe realitate. Am vrut să fac un film despre educația anilor ’90 în Spania – și aici nu mă refer la educația pe care o primești în școală sau în familie, cât despre toate celelalte lucruri care ne înconjoară: prietenii, ce citim, ce vedem la televizor, cred că toate astea contribuie la personalitatea noastră. 

Anul 1992 nu a fost ales la întâmplare, este anul în care au avut loc Jocurile Olimpice din Barcelona și Expoziția din Sevilia. Spania începea în sfârșit să se simtă un stat modern, deși mentalitatea multor cetățeni era încă foarte tradițională. Educația multor tineri de vârsta mea a fost influențată de acest contrast – modernitate versus tradiție. Filmul este despre mediul acelor timpuri și despre această tânără copilă care conștientizează lumea în care trăiește. 

Poster oficial – Las Ninas

Acum patru ani ai fost cu scenariul filmului în România, în cadrul rezidenței de scenaristică Pustnik. În ce stadiu erai cu proiectul și cât de mult s-a schimbat de atunci?

Într-un stadiu de dezvoltare incipient – ideea a rămas aceeași, însă plot-ul s-a schimbat. Pe vremea aia, Celia era una dintre cele trei surori și fiecare din ele reprezenta educația la o altă vârstă. În cadrul Pustnik mi-am prezentat prima dată povestea, care este adânc înrădăcinată în cultura spaniolă și eram conștientă că unele lucruri se pierd din acest motiv, a fost foarte important pentru mine să aflu dacă povestea poate atinge o audiență universală.

Ți-a îmbunătățit scenariul timpul petrecut în cadrul rezidenței Pustnik?

A fost un vis. Dintr-odată ai o întreagă săptămână în care singurul lucru pe care îl ai de făcut este să scrii și să-ți dezvolți scenariul, nu trebuie să te îngrijorezi de nimic altceva – ești într-un mediu minunat, ești hrănit pe măsură și toată energia pe care ți-o transmit ceilalți colegi, veniți cu același scop ca și tine, este minunată. A fost un moment propice pentru a reflecta și a scrie, ceea ce pare tare dificil când te lovești de treburile zilnice; iar pitch-ul a fost și el extrem de benefic, a fost prima dată când îmi prezentam povestea în fața unui public.

Un film cu copii în rolurile principale nu este un task ușor, și totuși te-ai descurcat minunat. Îmi poți povesti cum a fost pentru tine tot procesul de casting? Mă interesează mai mult experiența ta personală, acesta fiind și primul tău casting adevărat.

A fost minunat, a fost o etapă de care m-am bucurat. Am lucrat cu un director de casting cu care am văzut toate fetele din Zaragoza – îmi doream ca fetele să fie din orașul meu natal, avem un accent specific al zonei și, în plus, îmi doream să filmez aici. Am văzut aproximativ 1000 de fete, reacția locuitorilor orașului mi-a întrecut așteptările – toți voiau să ajute, să dea vorba mai departe sau să ia parte la casting. Mi-au plăcut multe fete, însă în final a trebuit să mă decid – deși voiam să găsesc tinere care să se apropie foarte mult de personajele mele, am fost dispusă să rescriu personajele după personalitatea fetelor alese.

Deci ai continuat să scrii și în timpul castingului.Da, chiar și în timpul filmării. Celia, de exemplu, nu știa scenariul, iar reacțiile ei nu au fost mereu cele pe care mi le-am imaginat. A fost o experiență fun să lucrez cu fetele și abia aștept următoarea ocazie (râde).

Natalia de Molina & Andrea Fandos – captură din filmul ”Las Ninas”

Au înțeles cu ușurință subiectul și perioada filmului? Sunt parte dintr-o generație cu mult diferită de a ta.

A fost un proces interesant, pentru că fetele nu au citit scenariul, iar în timpul repetițiilor am mizat mult pe ideea de joacă și distracție. Au avut câteva clase de istorie a anului 1992 în Spania – le-am arătat diferite programe, printre care și unul foarte cunoscut în acea perioadă – Las Mamachicos, în care diverse femei dansau pe jumătate dezbrăcate la TV; fetele nu au observat prea mari diferențe între atunci și acum, în modul de expunere a corpului femeii, deși acum situația s-a schimbat pentru că vorbim despre asta și conștientizăm problema.

Ai primit review-uri minunate în urma festivalului de film de la Berlin, însă imediat după, toată industria festivalurilor de film s-a prăbușit odată cu Covid-19. Cum a afectat pandemia globală parcursul filmului în festivaluri?

A avut un impact uriaș. Imediat după Berlinale, urma o serie de alte festivaluri la care știam că vom participa, majoritatea au fost anulate, iar câteva s-au mutat în online, ceea ce ne-a forțat să ne retragem din program. Festivalul de Film de la Malaga era chiar următorul – este unul din marile festivaluri spaniole și urma să avem premiera națională acolo, însă și acesta a fost amânat cu trei zile înainte de deschidere. Am fost în stare de șoc, însă în scurt timp am înțeles că nu putem decât să fim răbdători și să așteptăm. Acum știm că Malaga se va ține în august și sperăm să nu mai apară alte modificări în program. Vrem să lansăm filmul în cinematografele spaniole în septembrie, cum plănuisem. Uitându-mă înapoi, cred că am fost foarte norocoși să avem premiera în cadrul Berlinale 2020. 

Iar pe tine, personal, te-a afectat într-un mod la fel de profund toată această situație?

Știam că urmează o perioadă de călătorii internaționale, când, dintr-o dată, lumea s-a oprit în loc. Mi-am dat seama repede că este un bun moment pentru a-mi dezvolta următorul scenariu – suntem aproape de primul draft acum și, ca să fiu sinceră, nu cred că aș fi reușit să scriu nici măcar un logline, dacă aș fi călătorit. Pentru mine tot acest timp a fost un timp dedicat scrierii, filmelor și cărților, și a fost o perioadă productivă din acest punct de vedere.

Astăzi avem nenumărate regizoare de film și foarte multe talentate, însă situația era complet diferită în urmă cu vreo 10-15 ani. Te-ai simțit vreodată prost reprezentată în această industrie dominată de bărbați?

Cu siguranță. Am o poveste care poate rezuma foarte bine situația femeilor în industria de film spaniolă – când eram în facultate, unde am studiat cinematografie, eram mult mai multe femei decât bărbați, însă când am absolvit și am început să lucrez, am realizat că industria este de fapt dominată de forța masculină. Deci ce s-a întâmplat, între cele două momente? Deși observ că lucrurile sunt cu mult diferite astăzi, cred că suntem încă departe de un procent egal.

Ce fel de regizoare crezi că ești?

Nu știu să-ți spun, dar îți pot spune ce fel de regizoare îmi doresc să devin: sinceră și curajoasă.

Există pentru tine un vis mai mare, care îți dorești să se transforme în realitate într-o zi?

Nu m-am gândit niciodată la asta. Cred că visul cel mai mare este să pot continua să scriu și să regizez filme pentru tot restul vieții.

 

Nume film

Regizor/ Scenarist

Actori

Țară de producție

An

Distribuit de

Laura Musat Laura Musat
Producător de film și fondator al ADFR, a visat de mic copil că va avea o revistă intr-o zi. Pe lângă poziția de redactor-șef, la Films in Frame scrie interviurile bi-lunare de joi alături de Flavia. Îi plac animalele, muzica jazz și festivalurile de film.