În ultimii ani – începând încă de dinaintea pandemiei – un fenomen particular a început să capete din ce în ce mai mult antren atât în cinemaul internațional și, ca atare, în cel autohton: din ce în ce mai mulți actori de cinema încep să treacă în spatele camerelor, transformându-se din agenți ai narațiunii filmice în arhitecții acesteia. Dintre cele câteva nume din cinemaul românesc care au făcut această mutare pe parcursul ultimului deceniu (amintesc, de pildă, pe Dana Rogoz, Maria Popistașu ori pe Dorian Boguță), Emanuel Pârvu se numără printre primii – fiind cel mai prolific dintre toți, iar acum, odată cu selecția celui mai nou film al său în Competiția Oficială a festivalului de la Cannes, probabil și cel mai notoriu dintre aceștia.

Flavia Dima

+ posts

Critic și curator de film. O interesează cinemaul hibrid și experimental, filmul de montaj, patrimoniul cinematografic și confluența dintre cinema și politic. Vede câteva sute de scurtmetraje pe an pentru BIEFF. Uneori scrie poeme. La Films in Frame, scrie reportaje de festival, editoriale și este și traducătoare.

This author does not have any more posts.