Cannes 2022 | The Stars at Noon – Delir

27 Mai 2022

O veterană a festivalului de la Cannes, Claire Denis revine în competiția oficială de pe Croazetă cu o adaptare a romanului The Stars at Noon (1986) de Denis Johnson, ce urmărește o (presupusă) jurnalistă prinsă în Nicaragua pe durata stării de urgență din anii optzeci, supervizată de conducerea Sandinistă. Departe de-a ecraniza un român a cărei acțiune este deja de epocă, Denis aduce povestea lui Johnson în prezent (nu întâmplător, liderul Sandiniștilor, Daniel Ortega, este din nou la putere în Nicaragua) prin apelul la diverse șiretlicuri scenaristice și scenografice: încă din primele minute ale filmului, vedem măști (mai degrabă în barba decât pe chipul protagoniștilor) și auzim de telefoane mobile pierdute, sau care ar trebui să se piardă – alături de un areal de obiecte (pașapoarte, legitimații de presă) menite să apere protagoniștii albi prinși într-o țară , dar care doar le complică și mai tare existențele. Existențe care urmează să fie destul de chinuite pe parcursul celor două ore și un sfert ale filmului.

Narațiunea începe ex-abrupto – în primele câteva minute asistăm la o scenă inconfortabilă de sex între eroina principală și un ofițer paramilitar – și o are în centrul său pe Trish (Margaret Qualley), o tânără venită în Nicaragua pentru a documenta diverse abuzuri împotriva drepturilor omului, dar care pare să se fi încurcat destul de tare cu anumite facțiuni ale conducerii locale, rămânând blocată în țară, cu grămezi de bani locali care valorează mai nimic și pe care-i aruncă, în mare, pe șoferi de taxi și pe pahare de rom. Disperată să facă rost de dolari americani pentru a putea pleca (dar și fiindcă majoritatea localnicilor preferă să fie plătiți sau mituiți în valută), Trish se prostituează în barul hotelului Intercontinental – iar problemele încep să apară odată ce se culcă cu Daniel (Joe Alwyn), un businessman britanic trimis în America Centrală ca să facă ecowashing în numele unei companii petroliere. În scurt timp, cei doi devin fugari, urmăriți îndeaproape de mafia costaricană și de CIA, într-un periplu în care totul doar merge din rău în mai rău.

Margaret Qualley și Joe Alwyn în The Stars at Noon.

Deși împarte anumite similarități cu White Material (2009) și se apropie de temele predilecte ale cineastei (senzualitatea, colonialismul, instabilitatea politică), Stars at Noon (al doilea film în limba engleză semnat de Denis în ultimii câțiva ani), The Stars at Noon este un film destul de straniu în opera regizoarei. Are o acțiune adesea la limita incomprehensibilului, iar asta nu doar datorită faptului că Trish este construită drept genul de personaj exploziv, absolut intempestiv și impredictibil, dar totuși dus impecabil în jocul vivace al Margaretei Qualley, o furtună de energie vitală care jonglează adept între senzualitate și sarcasm, teamă și sfidare, adesea jucate cu ochii în lacrimi. Dar la nivel de imagine găsim puține aici, mai degrabă o senzație de cinematografie de televiziune, cu mici excepții – precum o scenă tandră într-o discotecă goală dintre cei doi protagoniști, în timp ce pe coloana sonoră rulează o melodie slow interpretată de Stuart Staples, amintind de scenă de dans din 35 Rhums (2008). Și, ce-i drept, filmul a avut o primire rece înspre foarte rece pe Croazetă, până acum, cu mici excepții.

Dar chiar și cu toată senzația de confuzie și, pe alocuri, de inutilitate (și nu, nu e neapărat aia bună, existențialistă) ridicate de către film, The Stars at Noon are totuși un quelque chose, un anume ceva care, în ciuda dubiilor, te țin în scaun pentru acele 135 de minute ale sale. Asta fie că vorbim de scenele de dragoste foarte tandre dintre Trish și Daniel (mai ales în contrast cu brutalitate dimprejur), de cameo-uri (care mai de care: John C. Reilly, Benny Safdie), ori fie și simplă dorință, oricât de profană, de-a vedea totuși cum se termină totul până la bun sfârșit, oricât de abisale ar fi așteptările. E un film absolut imperfect, fară doar și poate, poate chiar unul slab, dar care, cumva-cumva, reușește să te prindă.



Nume film

Regizor/ Scenarist

Actori

Țară de producție

An

Distribuit de

Critic de film & jurnalist. Colaborează cu FILM Menu și Acoperișul de Sticlă, este selecționer la BIEFF, moderează Q&A-uri și face un doctorat despre home movies. La Films in Frame este principalul reporter de festival și realizează editorialul lunar The State of Cinema.