The Apprentice – Șacalul de pe 42nd Street | Cannes 2024
Iată – momentul pe care l-am prevăzut cu toții s-a întâmplat în sfârșit: complexul industrial hollywoodian al filmelor biografice a emanat în sfârșit un biopic despre Donald Trump. Unul quirky. Unul care, de la distanță, pare să aibe multe atuuri pe hârtie. În rolul principal, un star Marvel care e pe valul anului și care e-n plină reinventare drept character actor foarte serios, Sebastian Stan (vedetă care stârnește multă vâlvă și interes acasă, datorită originilor sale românești). O prezență în Competiția de la Cannes, ceea ce-nseamnă dreptul de-a se prezenta ca „mai mult decât un film biografic oarecare”. Un cineast ne-american, care are sub centură multe premii câștigate în circuitul european, danezo-iranianul Ali Abbasi. Cel mai important: un subiect „incendiar”, în plin an de freamăt electoral global, care promite să livreze proporții egale de sordid, amuzament, exces și intrigă. Însă, cu excepția primei cărți din această mână, The Apprentice eșuează pe linie – și singurul motiv pentru care merită urmărit este prestanța lui Stan, care-l surprinde pe aproape-dictatorul american până la cele mai mici gesturi și ticuri (zâmbetul rânjit, bâlbâiala, mișcările din sprâncene, turnurile aproape păsărești ale capului, țuguiul buzelor etc.).
Nume film
The Apprentice
Regizor/ Scenarist
Ali Abbasi
Actori
Sebastian Stan, Jeremy Strong, Maria Bakalova
Țară de producție
Canada, Danemarca, Irlanda
An
2024
Critic și curator de film. O interesează cinemaul hibrid și experimental, filmul de montaj, patrimoniul cinematografic și confluența dintre cinema și politic. Vede câteva sute de scurtmetraje pe an pentru BIEFF. Uneori scrie poeme. La Films in Frame, scrie reportaje de festival, editoriale și este și traducătoare.
