No Other Land – Să nu încetăm să privim la imaginile ce vin dinspre margine către centru

5 aprilie, 2024

Dacă a existat un film în particular care a fost ținta unor atacuri injuste după extrem de controversata ceremonie de premiere a Berlinalei din acest an – scoțând la iveală cele mai aberante stereotipii islamofobe (vezi declarația halucinantă a ministrei Claudia Roth) și ducând la un fluviu de amenințări cu moartea pentru regizorii săi –, atunci, acela a fost documentarul No Other Land (r. Basel Adra, Hamdan Ballal, Yuval Abraham, Rachel Szor), prezentat în secțiunea Panorama și câștigător al marelui premiu al juriului de film documentar. Acest șir de incidente a generat un scandal de-o asemenea proporție și a făcut ca nenumărate persoane publice să se solidarizeze cu Basel Adra și Yuval Abraham, încât filmul a ajuns să fie cunoscut unui public poate chiar și mai mare decât s-ar fi așteptat vreodată. Iar acest film despre ocupația ilegală (conform ONU) și în continuă extindere a Israelului în Cisiordania (West Bank) are toată forța, mai ales în contextul crimelor de război ce sunt comise în Gaza, să se impună drept unul dintre cele mai importante documentare ale anului.

Ai atins limita de 4 articole gratuite/lună.

Poți avea acces la toate articolele și la alte avantaje dacă te abonezi în comunitatea OFFSCREEN.

Dai mai puțin decât pe o cafea și ajuți critica de film să existe.

Află mai multe

Dacă ai deja un cont, te poți loga aici



Nume film

Regizor/ Scenarist

Țară de producție

An

+ posts

Critic și curator de film. O interesează cinemaul hibrid și experimental, filmul de montaj, patrimoniul cinematografic și confluența dintre cinema și politic. Vede câteva sute de scurtmetraje pe an pentru BIEFF. Uneori scrie poeme. La Films in Frame, scrie reportaje de festival, editoriale și este și traducătoare.