Chandler Levack și-a stabilit deja coordonatele unei filmografii axate pe relații umane și intimitate în scurtmetrajul We Forgot to Break Up (2017). În debutul său în lungmetraj, acestea își găsesc o contragreutate în direcții mai cuprinzătoare și în inflexiuni ale genurilor de comedie și dramă executate fără echivoc.

Acțiunea are loc în anii 2000 în provincia Ontario din Canada, unde un magazin de închirieri video, Sequels, alimentează pasiunea pentru filme a locuitorilor, și în special a protagonistului Lawrence, care visează să devină cineast. I like movies nu se limitează la a aduce un omagiu cinemaului, însă nu e vorba nici de un coming of age pudrat cu sentimentalism ‒ chiar dacă personajul principal (jucat de Isaiah Lehtinen) e un adolescent irascibil care locuiește cu mama sa Terri (Krista Bridges), personalitatea lui capătă dimensiune cu cât asistăm mai des la erupțiile emoțiilor care își au originea în traume nevindecate încă. Nu în ultimul rând, filmul cartografiază orașul cu tot cu latura sa melancolică, în care spectatorii pot regăsi accente familiare.

Pasiunea pentru cinema e una globală și începe necontestat cu vizitarea unui magazin anume sau a unei cinemateci în care găsești pentru prima dată un film care te marchează și îți stârnește interesul pentru cinema. Poate că în locul sketch-urilor SNL pe care Lawrence le urmărește obsesiv cu prietenului său Matt (Percy Hynes White) am putea substitui filmele comerciale arătate în weekend pe posturile românești și telenovelele care se regăseau pe aproape toate ecranele de televizor din jurul nostru. În I like movies se pomenesc titluri de filme (unele regizate de Todd Solondz sau John McNaughton, dar și de Stanley Kubrick), însă Levack intră mai adânc în cultura cinemaului, pe care o expune ca fiind mai degrabă toxică. Managerul magazinului cu DVD-uri, Shannon (Romina D’Ugo), îi povestește lui Lawrence cum a trebuit să renunțe la cariera sa de actriță din cauza abuzurilor sexuale și emoționale la care a fost supusă. Pe de altă parte, ascultăm des discursurile lui Lawrence (care se vede un regizor de film și își cultivă deja un stil artistic excentric) despre importanța cinemaului și a filmelor de prestigiu. 

Lawrence visează să fie admis la una dintre cele mai bune universității cu programe dedicate filmului și televiziunii, dar mama lui nu își permite să plătească taxa de școlarizare, și nici el nu poate economisii suficienți bani de pe urma jobului de la Sequels. Tocmai de asta, terminarea liceului înrăutățește depresia lui Lawrance, alimentată și de comportamentul său sarcastic sub care se ascund probleme emoționale pe care le evită sau cel puțin nu le conștientizează așa cum o fac cei din preajma lui. Relația mamă-fiu este atent studiată și evită clișeul multor filme independente care sunt nevoite să lucreze în tipare stridente și cu constrângeri impuse de buget. Krista Bridges, în rolul mamei, aduce filmului un mare plus și reușește să îmbrace unele situații într-o manieră tandră, încât sentimentele și frustrările pe care amândoi le simt ajung să fie tratate într-o cheie realistă, în tonuri deloc excesive.

Regizoarea surprinde reflexiv Ontario și imaginea Canadei, neglamurizată în comparație cu imaginea Americii pe care o găsim emulată uneori chiar și în filmele canadiene independente. Vitalitatea orașului, a suburbiei și a clasei muncitoare reiese cu lejeritate din scenele care ar putea părea banale în alte contexte sau genuri de film: cina în familie și discuțiile despre quiche, certurile din mașină, dezbaterile legate de filmele preferate și Adam Sandler.

Oricât de public friendly își propune să fie, filmului îi lipsește ultimul strat de zahăr de deasupra, iar asta îi conferă o doză în plus de realism. E ca și cum regizoarea nu forțează o îmbrățișare tipică unui coming of age, și nici nu încearcă să alieneze în vreun fel orașul sau locuitorii săi. Pare că filmul în sine a trecut printr-un proces de maturizare. 

Filmul este prezentat în cadrul American Independent Film Festival. Se poate vedea sâmbătă, 22 aprilie, și luni, 24 aprilie, la Cinemateca Eforie, de la 18.00.

Dalesia Cozorici

Studiază în programul de licență din cadrul UNATC. Este co-autoare de bandă desenată, colaborator FILM MENU și fană a filmelor Noului Cinema Taiwanez. Are o pasiune pentru stickere și piesele de teatru.