De treizeci și unu de ani, de la apariția mediu-metrajului Viața morților, Arnaud Desplechin și-a construit una dintre cele mai planificate reputații de regizor cu statut de auteur. Asta se vede peste tot în filmele lui. O bună parte dintre ele se petrec sau fac trimitere la Roubaix, orășelul din nordul Franței în care s-a născut regizorul, trei au același personaj recurent, numit deloc modest, à la James Joyce, Paul Dédalus, câteva au ca temă ura înverșunată între membrii aceleiași familii (de obicei, un frate și o soră), mai toate urmăresc cu o neglijență de structură studiată anxietățile și autoiluzionarea unui middle class francez educat și nevrotic. Nu mă pot gândi la un alt regizor contemporan care să se autociteze așa de discret, dar și așa de des. De exemplu, în recentul Frate și soră / Frère et soeur, care e aproape un remake stilizat al celui mai bun film regizat de Desplechin, O poveste de Crăciun (2008), unul dintre personajele secundare se numește Faunia – exact ca un alt personaj din O poveste de Crăciun sau un altul din Fantomele lui Ismaël (2017). Desplechin lasă peste tot urme pentru cine va dori să-i citească filmele ca pe o mare operă coerentă. 

Radu Toderici

+ posts

Radu Toderici e critic de film și cercetător. E interesat în ultima vreme mai ales de istoria cinemaului românesc în perioada socialistă. Scrie critică de film și eseuri pentru revista literară Steaua, la care e și redactor. Predă la Facultatea de Teatru și Film a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Crede că o viață bună include în rețeta ei o doză de un film și jumătate pe zi.

This author does not have any more posts.