Micul Picnic ShortsUP în patru filme scurte

2 August 2020

Ca unul care, de ce să n-o recunosc?, n-am luat parte la picnicurile cu scurtmetraje ShortsUP din trecut, m-am apropiat de ediția online de anul acesta fără nicio așteptare. Verdict? O surpriză plăcută grație acestei selecții care – să-i credem pe cuvânt pe organizatori – a adunat din start filme intense, special pregătite pentru cei care au dus dorul festivalurilor. Și mai ales, aș zice eu, pentru tinerime, dacă e să trag cu ochiul la feluritele povești prin care am trecut valvârtej, în puțin peste două ore, mai toate despre stări și praguri existențiale de tranziție, atunci când intervin marile schimbări. Trăgându-mi acum sufletul și gândindu-mă că mă încadrez binișor în tranșa de vârstă de mai sus, am pornit la drum și am cules patru scurtmetraje de la ShortsUP numai bune de pus în desaga cu amintiri cinefile.

Un film despre cruzimea copilăriei

Am trecut în revistă, la ediția de anul acesta, și filme cu ambiții sociologizante, sclerozate de trecerea dinspre hârtie (unde „sunau” bine) spre ecran (unde „arătau” cam ca o reclamă la Kinder – mama tânără, copleșită de sarcini domestice, care vrea să-și ia puțin timp liber doar pentru ea – sau una la Vodafone – adolescenții care se despart pe fond vizual tenebros și pe fond muzical lăcrămos). Dar uite un film, Fauve (r. Jeremy Comte) care oferă exact ceea ce e de dorit de la un cinema onest și sigur pe el: o poveste aspră și seacă precum valea calcaroasă, abruptă ca o pâlnie, în care doi puștani se iau amical la trântă, prin joculețe pe care le cred fără consecință. Niciun sentimentalism în viziunea lui Comte (cu excepția cadrului din final, cam degeaba): în schimb, o știință reală a eficienței dramaturgice, capabile să lase locul, dacă e cazul, unui voluptăți de a te măsura cu relieful și cu suflul său tainic. Forța filmului stă tocmai în ideea, simplă ca bună ziua, că cinemaul de azi înseamnă nimic mai mult decât niște corpuri într-un decor: aici, corpurile copilandrilor își maschează fragilitatea în spatele unui bravado infantil, iar decorul – un tărâm post industrial căzut în paragină, cu trenuri fantomă și cariere de exploatare abandonate – nu intervine niciodată peste măsură, ca să ne ia ochii de la drama pe care o găzduiește. Îmi place felul în care Comte livrează suspansul cu generozitate, dilatându-l până ce ajunge să se-ntindă de-a lungul întregului film. De-atâtea ori, copiii se joacă cu focul, prinzându-se reciproc în capcană. Se vor arde, până la urmă?

Captură de ecran din Fauve. Sursa: ShortsUP

Două animații despre iubire și sexualitate

Viața în doi, cu toate complicațiile care decurg de aici – iată probabil tema forte a ediției. Două animații o atacă frontal, pornind dinspre celula domestică a familiei pentru a se-avânta mai apoi pe alte teritorii, cu cât mai departe cu atât mai bine. Primul, Toomas și lupii sălbatici / Toomas Beneath the Valley of Wild Wolves (r. Chintis Lundgren), e periculos de aproape de stilul Minimax (mai există canalul ăsta?), cu animăluțe care merg pe două picioare, dețin case în suburbie, iar dimineața pleacă la corporația unde lucrează. Al doilea, Se întâmplă / Shit Happens (r. Mihaela Mihalyi, David Stumpf), aduce mai degrabă cu o găselniță Cartoon Network (idem). Să nu ne pripim, însă, căci astea sunt filme destinate unui public adult (era să spun “pentru adulți”, conotație care n-ar fi fost neapărat greșită având în vedere ambițiile afișate), adică filme care-și maschează îndrăzneala și teza în spatele unor estetici convenționale.

Primul are toate șansele să ajungă un film studiat la cursurile de identity politics de pe la vreo universitate occidentală, propunând o fabulă despre genuri, roluri și devieri societale. Meritul său este acela de nu se da în lături de la o critică sarcastică, din care nu scapă nimeni nevătămat. Adăugați ceva sare (cinefilă) și ceva piper (feminist) și s-ar putea să iasă pe nevăzute un cocktail inflamabil, în care capul familiei rămâne șomer și devine gigolo pentru a-și susține familia, iar soția casnică se emancipează pe modul hardcore, cu biciul în mână. Vă las să vedeți dacă deciziile astea funcționează ca o bună terapie de cuplu sau nu. Cât despre al doilea film, frustrarea sexuală dintr-o căsnicie reverberează neașteptat în mica lume imaginată de film, în care bărbatul e îngrijitor într-un club unde clienții se destrăbălează fără jenă, iar femeia caută ceva satisfacție cu ajutorul unui castravete muiat în sos. Lucrurile se închid rotund și natural, prin câteva fire narative pline de invenție, care se-ating pe la colțuri și produc mici scântei-coincidențe, ca într-un film de Gus Van Sant.

Captură de ecran din Se întâmplă. Sursa: ShortsUP

Un film despre carantina lui 2020

Intuiam că fiecare filmuleț făcut în pandemie, cu mijloacele sărăcăcioase avute la îndemână, va trebui să răspundă în definitiv o singură întrebare: e posibilă vreo ficțiune de carantină, și dacă da, atunci cât de repede i se pot atinge limitele? Am găsit câteva posibile rezolvări pe plan național la Festivalul Filmului European, unde a devenit destul de clar că cei patru pereți ai casei se dovedesc arareori satisfăcători în calitate de conductori de ficțiune și reverie. Un alt răspuns îl dă filmul Acum știi / Now You Know (r. Rogelio), despre o carantină petrecută la Barcelona. Acum știu că home movie-urile despre carantină – cea mai facilă opțiune a momentului – pot da naștere la ceva interesant dacă vin la pachet cu oleacă de fler artistic și niscaiva umor de pus la păstrare pentru zile grele. Intuiam că o izolare în doi, într-un apartament boem și spartan din Spania, se va prelungi mult dincolo de real, înspre psihedelisme și aiureli diurne. Acum știu că acest trip acidulat și lasciv, ceva între Gaspar Noé și Almodóvar, are momentele lui de grație profană, dizolvate repede în alte momente de umplutură, dizolvate etc. Imaginile filmului, trase pe peliculă (sau ceva ce seamănă cu pelicula, nici nu mai contează) licăresc într-o vervă nebună pe ecran, însoțite de un voice over delirant, semn că nimeni n-a înțeles mai nimic din duminica asta eternă (ca să-l parafrazez pe Rogelio) pe care a reprezentat-o carantina. Să fi produs clipul acesta vreo vinietă durabilă despre momentul dificil al primăverii lui 2020, sau totul se va evapora ca un efect de drog eșuat într-o melancolie neagră? Mai că-mi vine să înclin spre prima variantă, într-atât de “prost că devine bun” se prezintă finalul, demn de excesele iberice cele mai de seamă, în care un latino lover se preschimbă în toreador, apoi moare atins de obiectivul-corn al camerei de filmat.

Captură de ecran din filmul Acum știi
Captură de ecran din filmul Acum știi

 

Avatar Victor Morozov
Critic de film și jurnalist; de două ori pe lună scrie cronică de film în Dilema veche; colaborează cu Acoperișul de Sticlă, Film Reporter, Ziarul Metropolis; studiază film la Trinity College, Dublin. La Films in Frame, Victor scrie cronicile bi-lunare de vineri.