BEST OF: Festivalul de Film de la Varșovia

20 octombrie, 2020

A 36-a ediție a Festivalului de Film de la Varșovia s-a întâmplat pe muchie de cuțit - acum nici două zile, datorită numărului mare de îmbolnăviri cu Coronavirus, Varșovia a intrat în zona roșie, situație pe care Festivalul a cam ratat-o la mustață; am putut vedea în condiții de siguranță tot ce mi-am propus, în săli aproape goale, cu un public foarte liniștit. M-am simțit de câteva ori, în sălile prăfuite de la Kinoteka, ca la Cinema Patria. Afară, o ceață inunda vârful soporific al Palatului Culturii, care n-a arătat în nicio zi la fel. Compensând faptul că mi-am petrecut 10 zile traversând 3 străzi înainte și înapoi, am văzut peste 20 filme - trecând prin toate secțiunile, de la scurtmetraj la lungmetraj de ficțiune și documentar. Cele cinci titluri de mai jos sunt cele mai bune filme văzute de mine (de menționat că nu toate au fost în secțiuni competiționale, iar despre Spiral și Preparations to Be Together for an Unknown Period of Time scrisesem deja). 

Ai atins limita de 4 articole gratuite/lună.

Poți avea acces la toate articolele și la alte avantaje dacă te abonezi în comunitatea OFFSCREEN.

Dai mai puțin decât pe o cafea și ajuți critica de film să existe.

Află mai multe

Dacă ai deja un cont, te poți loga aici



+ posts

Georgiana Mușat e critic de film și jurnalist, masterandă UNATC. Are o memorie de elefant și inima cât un purice când aude de Terrence Malick. Scrie o lucrare interminabilă despre femei roboți. La Films in Frame scrie rubrica lunară Panorama.