Din acei ani de freamăt în care Noul Cinema Românesc se afla la apogeu, iscând interes global față de cinemaul autohton și totodată influențând o nouă generație de cineaști să ia camera în mână, povestea (ori chiar mitologia) care a dăinuit a fost cea a lungmetrajelor românești – însă e greșit să nu vezi în acei ani și un alt fenomen important, anume, renașterea scurtmetrajului românesc și popularizarea sa la o scară până atunci nemaiîntâlnită. Sunt anii în care apar festivaluri precum NexT și Filmul de Piatra, ani în care cineaștii vârf-de-lance (îndeosebi, Radu Jude) se apleacă asupra formatului dar și-n care filmele studenților UNATC vin cu o vervă incredibilă, atrăgând un public numeros, majoritar tânăr și foarte entuziast. În acest peisaj, un critic se decide să facă pasul înspre producție și, ulterior, regie – iar numele său va ajunge să devină unul dintre stâlpii acelor ani incredibili ai filmului scurt românesc, cât și unul dintre exponenții săi cei mai idiosincratici: Andrei Crețulescu.

Flavia Dima

+ posts

Critic și curator de film. O interesează cinemaul hibrid și experimental, filmul de montaj, patrimoniul cinematografic și confluența dintre cinema și politic. Vede câteva sute de scurtmetraje pe an pentru BIEFF. Uneori scrie poeme. La Films in Frame, scrie reportaje de festival, editoriale și este și traducătoare.

This author does not have any more posts.