Dracula, superpotent
După atâtea și-atâtea adaptări după Bram Stoker, una mai serioasă, mai lucitoare decât alta, mai măiastră și mai stilizată decât alta, cu actori mai bătăioși, mai transfigurați unul decât altul, iată că vine descătușarea teribilă, finală, marota mioritică metacinematografică ce le va profana pe toate. E filmul care l-ar face și pe Murnau să se isterizeze de pe lumea cealaltă. Dacă are aerul unei răzbunări, e pentru că reprezintă totodată o mare exorcizare: turbat și clocotit ca zeitgeist-ul nostru și o replică hiper-potentă la afirmațiile tot mai dese despre sfârșitului cinemaului. Cinema is pretty much having a hard-on!
În Dracula, Jude apelează la persona a doi naratori-cineaști: primul, jucat de Adonis Tanța (pus într-o sumedenie de roluri și ipostaze en abyme și delicios-campy în toate), e regizorul high-brow, dar cu idei răsuflate, care trebuie să scoată un film despre Dracula, dar se folosește de al doilea, AI. Judex 0.0 (ce facere cu ochiul neașteptată la Franju și Feuillade!), cu vocea lui Jude însuși, desigur, care-i deșănțat, înclinat spre hiper-sexualizare. Până la urmă, ca să se scoată, spune că a fost virusat și-și cere iertare, dar e obrăznicuț în continuare. Tanța îl trage de urechi, îl ponderează, îl pune să refacă, cu atenție la cineaștii clasici, Judex-grobianul o ia de la capăt și tot așa. Aceștia doi emit segmentele care vor apărea pe ecran, cele mai diverse, trunchiate, turbo-publicitare cu putință.
Cineastul-ceva-mai-cuminte propune o poveste despre un actoraș în vârstă care-l joacă pe Dracula într-o serie de serate-boudoir locale (jucat de Spahiu, sublim), în care el și Vampira (Oana Maria Zaharia) se ațâță reciproc. La un moment dat, spectatorii (care câteodată sunt niște simple cartoane cu chipuri puse la o masă) sunt invitați să liciteze mii de euro pentru o felație sau penetrare cu vreunul dintre ei; dacă la Vampira nu-s probleme, Dracula suferă de cock-malfunction (cock down!, exclamă el răsuflat). Această insuficiență îi aduce mari probleme cu matroana localului, despre care aflăm pe parcurs că l-ar fi luat de pe străzi, făcându-i-se milă de el. În afara acestor scenete, care se încheie de regulă cu un vampire hunt cu turiști care-i caută pe epuizații Spahiu și Zaharia cu țepușele, cei doi se ocupă și cu șmotrul și sunt evident angrenați într-o schemă de exploatare. Personajul lui Spahiu e gândit în oglindă cu Ion Glanetaș din Kontinental ’25, și moartea lui din final e o altă facere cu ochiul (iată, n-are cum să-și găsească locul nici aici). De altfel, nu e unica punte dintre Dracula și Kontinental, două filme care pornesc unul din coasta celuilalt (Șerban Pavlu joacă rolul unui preot în ambele filme, purtând același costum, de pildă).
Firul roșu al pseudo-poveștii cock down! e rupt câteodată abrupt în puncte esențial-clocotitoare pentru povestioare de orice tip, majoritar emulate după ideea unor filmulețe de serie B, marginale, nefinisate, amatoricești, întreținând ideea unui fluviu de clipuri tiktok; în aceste locuri intervine AI Judex 0.0. Aceste clipuri, scurtmetraje de sine stătătoare sau chiar medii metraje sunt inspirate majoritar din literatură și cinema mut, astfel că Jude a găsit prielnică o adaptare după nefrecventabila Povestea poveștilor, de Ion Creangă, această descătușare pornografică fără precedent la Creangă. Poate așa va fi receptat și filmul Dracula în cariera lui Jude? În vreme ce segmentul după Creangă e vizualizat într-o formulă de teatru filmat, o alta, prima poveste cu vampiri din literatura română, Vampirul e filmat ca film de epocă; un altul ca film realist colhozian. Jude nu cred că ratează absolut nicio formulă non-academică de a face film.
Jude nu pare să fi folosit inteligența artificială decât ca resort vizual, astfel că aceste segmente sunt în mod evident scrise de Jude și doar ilustrate sporadic de AI.
Unele dintre ele nici măcar nu conțin astfel de imagini: Colții vampirului, un fragment în care Dracula-Spahiu are o durere teribilă de dinți, dar dentistul (dr. Caligari-dentist, cine altul?) refuză să-l ajute fără bani, lăsându-l pe sărăntoc să-și smulgă colții în plină stradă; altul, în care peste Nosferatu al lui Murnau Jude pune un voice-over publicitar pentru un site de pornografie, pentru un supliment de fier, pentru o agenție de turism care se numește Mareshal Antonescu-tour și tot așa. Sunt multe poante foarte bune (un orgasm sonor suprapus pe un fade-out al lui Nosferatu, segmentul cu Rodica Negrea jucând o babă turistă la o clinică de eutrofie). În fine, toate aceste pastile excesive, câteodată gratuit-sexualizate, sunt parte dintr-o mizanscenă minimală, chiar austeră, unde elementele serioase sunt dedramatizate de imagini generate de computer (o săritură a unei fete dintr-o mașină, o scufundare într-un lac, niște fantome ale unor foști greviști șamd).
Jude compune astfel o realitate subversiv anti-narativă (o sperietoare de ciori care apare în cadru cu muzică tenebroasă, care n-are legătură cu povestea în sine), hiper-abstractizată, hiper-pixelată, hiper-pornografică. Această augmentare peste augmentare, petic peste petic, fiecare mai țepos, mai stringent decât altul, până ce imaginea devine aproape indescifrabilă e o parodie a felului în care ajunge să opereze inteligența artificială (cel puțin până la această oră). Jude alege intenționat variantele cele mai neșlefuite, mai dubioase, după cum anunță în interviuri, tot ce oferă efect de distanțare. E orișicum un joc între mânuitorul instrumentului și instrument în sine (care câteodată chiar pare să aibă o înțelegere contorsionată, ludică a obiectului cerut, astfel că task-urile care vin după primul prompt, în loc să capete o oarecare claritate, se abstractizează); e lucrul pe care Jude l-a izbutit, lăsând AI-ul să creeze distorsiuni peste distorsiuni. Din amalgamul ăsta de deșeuri cinematografice își construiește Jude superpotentul Dracula: atotcuprinzător ca o sugativă (sic!), care trage cu sine și realitate relevantă (există și o trimitere la cazul sociologului Bulai) și una tangențial-bășcălioasă (anunțul că vine Elon Musk la Bran, de pildă) în egală măsură.
Și mai e și relaxarea pe care o dă filmatul cu telefonul, de unde Jude rupe foarte multă realitate nemediată: multe impromptu-uri, happening-uri, cu oameni care întorc capul, cu oameni surprinși de cameră, momente filmate bâțâit, cu fugi necontrolate, cu hlizeli involuntare, cu Pavlu recitând din Eminescu pe străzi, făcându-și selfie cu trecătorii. Dincolo de mitologie și pornografie (ce-i mitul lui Dracula decât o auto-exotizare a poporului nostru?) Dracula e un mare film despre perdanții turbo capitalismului, despre scheme de fraudă de tipul Dracula Park, despre exploatarea la locul de muncă, schismele sociale, rasismul endemic al societății noastre. E foarte-foarte ancorat în prezent, chiar și în povestea ascensiunii suveranismului din ultimii ani. Pastila de final, de exemplu, povestea unui simplu gunoier care nu poate intra în curtea școlii să-și vadă fata la serbare, e un alt pumn în burtă. Oricât s-ar avânta el în digresiuni anti-cinematografice, drăcoase, bășcălioase, revizioniste, cinemaul lui Jude e în primul rând umanist. Ne aflăm, una peste alta, în fața unui film dement, eveniment, genul care, dacă ar fi descoperit peste 3000 de ani într-o capsulă a timpului, tot ar scandaliza pe cineva.
Dracula a avut premiera astăzi la Festivalul de film de la Locarno, în cadrul Competiției Oficiale.
Georgiana Mușat e critic de film și jurnalist, masterandă UNATC. Are o memorie de elefant și inima cât un purice când aude de Terrence Malick. Scrie o lucrare interminabilă despre femei roboți. La Films in Frame scrie rubrica lunară Panorama.
Nume film
Dracula
Regizor/ Scenarist
Radu Jude
Actori
Gabriel Spahiu, Ilinca Manolache, Alexandru Dabija, Andrada Balea, Doru Talos, Serban Pavlu, Lukas Miko, Alexandra Harapu
Țară de producție
Romania, Austria, Luxemburg, Brazilia
An
2025
Georgiana Mușat e critic de film și jurnalist, masterandă UNATC. Are o memorie de elefant și inima cât un purice când aude de Terrence Malick. Scrie o lucrare interminabilă despre femei roboți. La Films in Frame scrie rubrica lunară Panorama.