A Traveler’s Needs – A fi altcineva | Berlinale 2024

27 februarie, 2024

„Nu știu ce ați văzut la film – sunt curios”. Probabil că nu te-ai aștepta să auzi asta de la cineva care tocmai a câștigat al cincilea său Urs de Argint (și al doilea Marele Premiu al Juriului), dar dacă vine din partea lui Hong Sang-soo, nici că s-ar potrivi mai bine. (Poate are de-a face și cu faptul că trofeul i-a fost înmânat de Albert Serra.)

Poate că s-a vrut a fi și un comentariu subtil cu privire la reticența îndelungată, dar niciodată spusă cu voce tare, a industriei germane față de cinemaul artizanal pe care acesta îl practică – reticență tradusă printr-o serie de critici la adresa (acum fostului) director artistic al Berlinalei, Carlo Chatrian, pornind de la faptul că, în timpul celor cinci ani de mandat la conducerea festivalului, filmele prolificului regizorul sud-coreean și-au găsit loc în selecția fiecărei ediții, fiind totodată și premiate (cu excepția ediției din 2023, unde cvazi-experimentalul In Water a fost proiectat în secțiunea Encounters, și nu în competiția principală). În cadrul conferinței de presă în care a fost dezvăluită selecția din acest an, Carlo Chatrian a răspuns criticilor exprimându-și admirația pentru un regizor „unic în istoria cinematografiei”, care nu se supune „dictatelor industriei”, adăugând că cei care susțin că filmele sale sunt prea asemănătoare între ele „nu-i pot citi cadrele”.

A Traveler’s Needs vine aproape ca o ilustrare a acestei afirmații a lui Chatrian și ar putea fi într-adevăr citit ca o declarație pe care Hong Sang-soo o face despre el însuși, ca regizor: „Totul trebuie să rămână la fel pentru ca totul să se schimbe” (ca să inversez celebra vorbă a Prințului de Lampedusa). El se joacă aici într-un mod atât de conștient cu regulile propriului cinema (și, prin urmare, cu orice presupuneri despre acesta), încât produsul final poartă mărcile și laitmotivele sale inconfundabile ca autor, în timp ce perturbă formulele sale narative obișnuite, astfel că orice așteptări pe care chiar și spectatorii săi fideli  le-ar putea avea dispar încet-încet în a doua jumătate a filmului. Aceste mici schimbări, uneori incrementale, sunt sugerate prin însăși tema principală a filmului: o emoție pe care protagonista o identifică (sau speculează?) adânc în interiorul oamenilor pe care îi întâlnește, dincolo de suprafața aparent banală și uneori stânjenitoare – dorința de a fi mereu altcineva, pe care o notează pe o bucată de hârtie și le cere să o memoreze.

Iris (Isabelle Huppert, aflată la a treia colaborare cu regizorul) este  un soi de mister – sau cel puțin așa pare, într-o lume (atât pe ecran, cât și în afara lui) atât de absorbită de nevoia de a defini oamenii; acțiunile ei resping cu siguranță orice interpretare facilă. Aparent îi place să intre în diverse situații și să se lase purtată de moment, dar ajunge mereu să-și dorească să scape din ele, fie și numai preț  de-o țigară. Arată, se comportă și se îmbracă de parcă ar fi foarte tânără, deși e cât se poate de evident că a depășit vârsta mijlocie. Se bucură de momentele simple, însă e mereu sceptică și simte pericolul din umbră. Deși pare foarte sigură și stăpână pe sine, chiar și în situații ciudate, este limpede că există ceva de care a fugit și care a obligat-o să-și refacă întreaga viață de la zero. Însă nimic nu poate nega liniștea pe care o aduce o porție mare de bibimbap și o sticlă de makgeolli. Într-o filmografie înțesată cu protagoniste copleșite de frământări și greu de descifrat, Iris este printre cele mai enigmatice dintre ele.

Deși acțiunea filmului – ni se dezvăluie treptat că Iris predă limba franceză, folosind o metodă destul de neortodoxă, unui grup de femei înstărite din Seul și că trăiește împreună cu un iubit care este mult mai tânăr decât ea – pare inițial să conducă la un triptic narativ deja caracteristic pentru Hong Sang-Soo (cu repetări de situații, personaje și anumite replici), partea a treia se rupe brusc de formatul și tonul stabilite până atunci: o comedie nostalgică, ușor absurdă, se transformă într-o dramă despre moralitate și diferențe culturale, pe măsură ce povestea se împarte în două jumătăți distincte, culminând cu o scenă onirică care amintește oarecum de secvența visului din On the Beach Alone, At Night (2017). În acest sens, filmul (care, ca și celelalte titluri mai recente ale lui Hong, îi are în distribuție pe aceiași câțiva actori recurenți – Hae-Hyo Kwon, Cho Yunhee, sau Ha Seong-guk, printre alții) este aproape ca un comentariu asupra metodelor sale de lucru și a răspunsului afectiv pe care îl creează atât în personaje, cât și în spectatori: cerându-le să participe la un act de traducere care, oricât de imperfect sau imprecis, creează o legătură emoțională mai profundă decât cele obținute prin alte metode, care la la primă vedere par să fie mai intuitive decât aceasta.

Dincolo de orice ping-pong formal pe care Hong îl încearcă aici, filmul gravitează în jurul acestei tensiuni între mișcare și neclintire, care se traduce în această idee de-a vrea să fii altcineva (sau altceva). Iar asta pare să descrie perfect cinemaul lui – se aplică nu doar modului în care cineastul își modelează poveștile, ci și personajele. Este suficient să ne uităm la cele două colaborări anterioare cu Huppert, pe care este întotdeauna minunat să o vezi în altfel de roluri decât cele în care este distribuită deobicei (mai precis, jucând femeia relaxată și lipsită de griji): In Another Country (2012), unde joacă trei personaje imaginate de o scriitoare, fiecare îndrăgostindu-se pe durata povestioarei proprii, sau Claire’s Camera (2017), unde pasiunea pentru fotografie a personajului invită (atât pe noi, cât și pe celelalte personaje) spre a ne opri puțin, a face un pas în spate, a contempla. Nu sunt oare și acestea modalități de exprima această dorință nesfârșită de a deveni altcineva (vezi și The Novelist’s Film, 2022), care este de altfel și însăși baza vocației actorului? Un film blând și pătrunzător, A Traveler’s Needs își merită pe deplin premiul – și se numără printre cele mai bune filme regizate de Hong Sang-Soo în ultimii zece ani.

Critic și curator de film. O interesează cinemaul hibrid și experimental, filmul de montaj, patrimoniul cinematografic și confluența dintre cinema și politic. Vede câteva sute de scurtmetraje pe an pentru BIEFF. Uneori scrie poeme. La Films in Frame, scrie reportaje de festival, editoriale și este și traducătoare.



Nume film

Regizor/ Scenarist

Actori

Țară de producție

An