Giulietta Masina x4 – Neorealism, autoficțiune și fantezie
În pofida faptului că Giulietta Masina e fără doar și poate una dintre cele mai cunoscute actrițe din cinemaul italian, numele ei e asociat aproape exclusiv cu figura auctorială a soțului său, Federico Fellini. Sunt prea puține documente care să discute mai puțin simplificator despre cine era cu adevărat Masina - în afară de “muza”, “inspirația” șamd. Retrospectiv, însă, cred că filmele în care Masina a jucat în roluri notabile (șapte, dacă nu punem la socoteală un cameo în Paisa, filmul lui Roberto Rossellini) arată un tip de joc chaplinian care e mai puțin studiat/jucat și mai mult improvizat; în tradiția cinemaului mut, Masina se baza pe expresivitate facială și mai puțin pe cuvinte - o inocență transparentă, care se lipește de orice tușă de iluzie într-o lume putrezită în toate părțile; aproape toate rolurile sale se coagulează în jurul laitmotivului tragic al femeii singure - oricât s-ar maturiza, rămâne un copil cu ochi mari care înghite cu bucurie lumea din jur. Cinemaul lui Fellini pornește de la persona clădită de Masina - toți eroii lui trăiesc cu un picior pe pământ și altul plutind fugace în lumea viselor.
Georgiana Mușat e critic de film și jurnalist, masterandă UNATC. Are o memorie de elefant și inima cât un purice când aude de Terrence Malick. Scrie o lucrare interminabilă despre femei roboți. La Films in Frame scrie rubrica lunară Panorama.
