5 seriale de urmărit acasă

28 Aprilie 2020

Am alcătuit o listă de seriale ce pot fi urmărite (în binge sau mai calculat) pe HBO GO, dând la o parte opțiunile foarte populare, fără a urmări un oarecare fir roșu tematic – ele vorbesc despre felul în care ne revenim după moartea/dispariția oamenilor dragi, demiurgi, lupte de putere în interiorul Vaticanului, o reinventare a serialelor cu psihopați și detectivi, o sumă de vampiri ridicoli și integrarea lor în lumea contemporană. Ordinea e, desigur, aleatorie. 

 

Devs

Devs
Devs

Devs reia unele dintre temele obsedante ale lui Alex Garland (Ex Machina, Annihilation): demiurgul rău, ideea realității controlate, dubluri malefice șamd. Aici, Garland propune un univers în care, datorită unei mașinării construite pe algoritmi hiper-complecși, absolut orice moment din viața umanității (cea trecută sau viitoare) poate fi prezis și vizionat pe ecran. Într-o pădure stufoasă, unde răsar statui supradimensionate de fetițe, cu gura căscată și ochii mari, mimând un gest sau o ridicare de mână, fondatorul Devs (o organizație super-secretă sponsorizată de guvernul american) încearcă de fapt să-și revadă fiica pierdută într-un accident de mașină. Sunt imagini ca un sarcofag audiovizual (imaginea neprihănită a fiicei care suflă în balonașe de săpun și se derulează în loop în camera obscură a laboratorului dă parcă un alt sens complexului mumiei de care vorbea Bazin). Alteori, aproape ireal, el urmărește crucificarea lui Iisus. În fine, dincolo de tema asta fantastică, filmul e despre un spion rus care e ucis odată intrat în laborator – și lupta pe care iubita lui trebuie s-o ducă cu savanții de la Devs. Pe parcurs, însă, tot luptând cu morile de vânt, ea începe să înțeleagă că ea însăși face parte din mașinăria Devs – și că acțiunile ei sunt controlate și direcționate. 

 

The Leftovers

The Leftovers
The Leftovers

În aceeași vână cu Devs la nivelul ideii principale, The Leftovers e despre procesul de doliu și acceptarea dispariției celor dragi. Într-o zi, mai bine de jumătate din populația planetei asistă la un cataclism supranatural – oameni care-și făceau cumpărăturile și își cărau coșurile, luau micul dejun cu familia sau dormeau, au dispărut pur și simplu. În locul lor nu rămâne nimic – o negură totală, ca și cum persoana în cauză n-ar fi existat niciodată. Apar, astfel, grupări religioase sau anti-religioase (o sumă de oameni îmbrăcați în alb care refuză să mai vorbească, doar umblă pe străzi și le reamintesc celor vii că nu mai au pentru ce să trăiască). Structura narativă complexă, suprarealistă, care acoperă foarte multe personaje și viețile lor post și pre-cataclism, îl face unul dintre cele mai valoroase seriale văzute vreodată de mine – și invariabil răspunde în final la întrebarea “unde s-au dus toți ceilalți?”. 

 

Killing Eve

Killing Eve
Killing Eve

Probabil cel mai accesibil și mai light serial de pe listă e Killing Eve – o urmărire-vertij de tipul șoarecele și pisica între două femei – Eve, un detectiv plictisit de viața de birou, și Villanelle, o criminală în serie foarte abilă. Pe parcurs, cele două ajung să se caute reciproc, nu în numele legii, ci dintr-un soi de fascinație erotică. Din capul locului, Killing Eve pare să aibă un twist feminist al stereotipului psihopatului: asasina e o femeie foarte chic, ostentativă și obsesivă, care ucide de plăcere. Cu toate astea, ea nu e o eroină bazată pe misandrie – ea nu e contrapunctul masculin al psihopatului (nu e masculinizată și nici n-are forța unei brute, nu se răzbună pe nimeni), ci își exhibă feminitatea pentru a se strecura mai ușor. Ea se deosebește de protagonista din Revenge (care duce o vendetta personală asupra bărbaților care au hărțuit-o și umilit-o). Villanelle ucide și femei și bărbați în egală măsură; lipsa vreunei slăbiciuni reale o face extrem de imprevizibilă – uneori mimează destabilizarea, ca mai apoi să și-o dezmintă cu ușurință. Nu recomand spre vizionare decât primul sezon; cel de-al doilea, și puțin cât am văzut din al treilea (care abia a apărut pe HBO), sunt repetitive și prea puțin stimulante pentru a fi urmărite până la capăt.  

 

What We Do in The Shadows

What We Do in the Shadows
What We Do in the Shadows

Pentru cunoscători, What We Do in The Shadows desemnează, în primul rând, filmul regizat de Jemaine Clement și Taika Waititi (Jojo Rabbit, 2019) – un mockumentary despre niște vampiri care-și duc imortalitatea împreună, într-un conac contemporan. Regula jocului e păstrată și în seria cu același nume, cu toate că plot-ul și personajele sunt diferite (de pildă, se adaugă vampirilor un vampir energetic, Colin Robinson, și un majordom de vampiri, Guillermo). În peisajul filmelor cu vampiri, What We Do in The Shadows e un produs foarte hibrid: e infuzat de cultură pop gotică (fără a fi Addams’ Family, dar păstrând o sumă de glume comico-cinice ale genului), de inserții meta (echipa de filmare propriu-zisă a serialului e inclusă în câteva gag-uri – de pildă, unul dintre vampiri ucide din greșeală un sunetist; apare și Tilda Swinton care își copiază personajul omonim din Only Lovers Left Alive). Plot-ul principal din primul sezon e vizita unui vampir conte, care-și dorește expansiunea vampirilor în lume (și astfel vrea să înceapă cu SUA). Protagoniștii, însă, timizi și neexperimentați, fac eforturi birocratice infinite și nu reușesc să cucerească decât strada pe care locuiesc. Obstacole sunt la tot pasul pentru ei – de exemplu, vampirul energetic pe care ei îi ocolesc, deși trăiesc în aceeași casă (un plimbător de zi, spre deosebire de ei, singurul vampir care poate să sugă energia altui vampir), își găsește nemesis-ul într-o colegă de muncă, un vampir emoțional (cu alte cuvinte, ea se hrănește cu mila oamenilor). Preocupările lor sunt fie bricolajul (unul dintre ei recreează cu foarfeca, într-o grădină labirintică, vulvele femeilor din viața lui), fie căutarea umanoizilor pe care i-au iubit în altă viață și s-au reîncarnat. 

 

The New Pope

The New Pope
The New Pope

The New Pope e continuarea primului sezon al serialului The Young Pope, o variantă hiper-ficționalizată a Vaticanului, cu un papă american dependent de Coca-Cola Cherry, printre altele. Stilul lui Sorrentino (over the top, extravagant și exuberant) e continuat și aici – infuzând universul ăsta la origine fellinian (Italia cosmopolito-glossy à La Dolce Vita + Italia catolică, pudibondă până la refuz) cu miracole divine. Cu toate că Biserica ar trebui să slujească divinitatea, ea e preocupată de chestiuni mundane personale: fie poziția într-un scaun confortabil, fie conservarea unei relații homosexuale între preoți etc. La bază, The New Pope (& totodată Young Pope) practică o dezvrăjire – nimic nu e infailibil la acești oameni (clericii sunt flesh and bones, conservarea lumii lor carnale e peste cea spirituală). Practic, The New Pope e despre lupta invizibilă dintre lideri – fostul papă, Lenny Belardo (Jude Law), aflat în comă într-un spital venețian, idolatrizat până la fanatism religios (radioul local îi transmite respirația live 24/24), și noul papă (John Malkovich), un exuberant solitar, încă infantil (de pildă, ca orice copil entuziast, se bucură de noul statut pentru a-și invita idolii la Vatican, Marilyn Manson și Sharon Stone). Ca orice înlocuitor, noul papă trebuie să se lupte cu himerele trecutului, să se ajusteze la nevoile/mofturile discipolilor săi, dar și să înțeleagă rolul Vaticanului într-o luptă politică fără precedent. 

 



Critic de film și jurnalist, masterandă filmologie la UNATC. Colaborează cu revistele Scena9, Acoperișul de Sticlă, FILM, FILM Menu. La Films in Frame se ocupă de topul lunar de filme, precum și de editorialul de opiniem Panorama - publicat lunar într-o zi de joi. Când are timp liber, se retrage cu cortul în pădure, unde își imaginează vieți paralele și vulpi zburătoare.