Soarta Mușcatelor, un text de Aida Economu | Secvențe

27 Februarie 2021

Actrița Aida Economu se alătură redacției Films in Frame cu o rubrică intitulată „Secvențe” – un material  gândit pentru zilele leneșe de weekend, care apare sâmbăta, în zilele pare ale lunii. 

Pasiunea ei pentru cinema transcede platourile de filmare și ecranele pe care se derulează poveștile personajelor interpretate de ea. Aida gândește în secvențe de film, își imaginează frânturi din viață și de uman, pe care le așterne pe foaie sub forma unor texte menite să te transpună în scene parcă rupte dintr-un film.

***

1.Feminin

Voia să îi spună că îl iubește, că pielea ei miroase ca a lui și că asta n-o să-i mai treacă niciodată.

– Am udat mușcatele de două ori pe săptămână, la distanță de trei zile, așa cum mi-ai zis.

Asta a ieșit în loc de „te iubesc, pielea mea miroase a tine și asta n-o să-mi treacă niciodată”. Se-mpiedică în orgoliu, și-n frică, și-n ceilalți clienți ai cafenelei în care se aflau, și-n copilul pe care nu i-l dăruise niciodată

– De luna viitoare le poți scoate pe balcon, că se încălzește.

Ea a cerut divorțul și tot ea a vrut să se despartă de el, așa cum el o ceruse în căsătorie și tot el vru și copil. Ea n-a vrut să-și schimbe numele când s-au căsătorit, cum n-a vrut nici invitați, nici fotograf. Și totuși, pentru el a îmbrăcat în ziua aia rochia albă; pentru toate mofturile la care el zisese da. 

– Mai vrei o cafea?

Nu mai voia.

– Da…

După doisprezece ani, același „da” moale de la starea civilă.

Îl privea cu fascinația cu care își privește an de an pistruii estivali. Era parcă mai frumos decât atunci când îl cunoscuse și știa că nu e coruptă de gândul că îl pierde. Pur și simplu crescuse el frumos, își depășise conturul, aura, condiția și pe majoritatea oamenilor de lângă. Crescuse în timpul în care ea era prinsă în căutările ei artistice – alesese arta nu ca mod de expresie, ci ca unealtă de descoperire. Nu o interesa faima – deși a avut-o încă de la prima expoziție – cât o interesa să fie egală cu ea. Să evolueze, dar nu depășindu-și puterile, talentul, angoasele, colegii, ci devenind egală cu clipa, cu vibrația ei. Și totuși, în momentul ăsta își recunoscu că singurul lucru cu care își dorea să fie egală era costumul de baie din primul lor concediu. Se simți brusc mai om ca niciodată, mai femeie ca niciodată și totuși neîmpacată cu corpul ei, cu despărțirea lor și cu frumusețea lui. Cu faptul că îl înșelase fără niciun regret, în repetate rânduri, cu bărbați și cu femei. Iar acum, singura ei dovadă palpabilă că fuseseră căsătoriți era actul de divorț. 

2.Masculin

O privea curios. Niciodată parcă nu avusese un aer mai domestic decât în clipa aceea. Avea câteva pete maronii pe obraji, un fel de martori ai unor pistrui de sezon, sau cel puțin așa îi vedea el, ca pe niște pistrui care nu au vrut să mai plece de pe obrajii ei, cum nici el nu-și dorea să plece din viața ei. Exista o vorbă, cum că atunci când ai pistrui, ești iubit. Ea râdea mereu că ea e iubită doar vara – el vru să îi zică că pistruii ăia rămași sunt dovada că e iubită mereu.

– Am udat mușcatele de două ori pe săptămână, la distanță de trei zile, așa cum mi-ai zis.

Și-ar fi dorit tare să poată trăi din nou cu ea. Sau măcar să o vadă udând mușcatele. Se gândi să o roage să îl lase măcar o dată să vină să o privească cum uda mușcatele, dar ezită.

– De luna viitoare le poți scoate pe balcon, că se încălzește.

O înșelase o singură dată, cu o colegă de birou. Nu sexul cu respectiva îl făcea să se simtă vinovat, ci flirtul de câteva luni în care se angajase cu ea și faptul că după ce aventura s-a consumat, nu și-a putut muta gândul alte câteva luni.

– Mai vrei o cafea?

Spera să zică da, să mai poată sta juma’ de ceas cu ea și cu pistruii ei rătăciți.

– Da…

Cincisprezece ani de relație și doisprezece de căsnicie încheiați în 30 de zile lucrătoare la un notar cu nume de film de categorie B – Armand Avensis.

Se simțea vinovat că o ceruse în căsătorie, deși știa bine părerea ei despre această „instituție”, se simțea vinovat că își dorise un copil cu ea și că în fiecare vară o ruga în glumă să rămână gravidă ca să iasă copilul cu pistrui, sau că atunci când ea se îngrășase, el îi spuse „sper că ești gravidă”. Se simțea vinovat că nu îi înțelege arta și se simțea vinovat că din cauza lui era nevoită să trăiască cu cele două mușcate. Se simțea vinovat pentru cum se va simți ea când acele mușcate vor muri, pentru că, într-un final, știa ca asta urma să se întâmple.

 

foto Louis Faurer
foto Louis Faurer


Născută la mare, actriță cu norma întreagă, scrie cu stiloul, în caiete , povestiri inventate după poezii imaginate. Și-a dorit dintotdeauna să scrie la “gazetă”, așa că invitația de a colabora cu Films in Frame este o adevarată bucurie pentru ea.