Patru filme despre cealaltă America – topul lunii decembrie

7 Decembrie 2022

În afară de circuitul comercial al cinemaului mainstream, în America se produce un cinema politic, care se îndepărtează de miturile grandorii națiunii. Filme care se concentrează asupra episoadelor eludate memoriei colective, ele descriu un „vis american” pe dos, care iese din zona confortabilă a antropologiei postmoderne, ce simulează interesul pentru persoanele marginalizate, fără a le da cuvântul. Regizorii independenți conștientizează că nu suntem toți albi, hetero și creștini și sondează atât în trecut cât și în prezent pentru a compensa, măcar simbolic, modul în care ne raportăm unii la alții. Pentru luna decembrie, am trecut în revistă câteva filme care tratează subiecții marginali cu respect și empatie, de la popularul indie Tangerine despre fața ascunsă a LA-ului, până la cartografia segregaționistă din filmul eseu Rat Film.

 

What You Gonna Do When the World’s on Fire? (r. Roberto Minervini, Italia, Statele Unite, Franța, 2018)

What You Gonna Do When the World's on Fire?
What You Gonna Do When the World’s on Fire?

Regizorul italian stabilit în Texas, Roberto Minervini, s-a remarcat prin portretizarea personajelor și comunităților izolate din America sudistă prin stilul direct și naturalist. Adesea traversând limitele dintre documentar și ficțiune și construind narațiuni politice prin observarea subiecților marginali abandonați de sistem, filmele lui Minervini fac o analiză antropologică a problemelor contemporane ale Statelor Unite de la sărăcie, violență și consum de droguri, până la xenofobie și segregare rasială. În What You Gonna Do When the World’s on Fire? Minervini urmărește diverși reprezentanți ai comunității afro-americane din Louisiana în contextul creșterii numărului de asasinate efectuate de agenții de poliție. Cu o imagine alb-negru semnată de Diego Romero, regizorul preferă să se concentreze pe subiecți în detrimentul decorului, acordându-le spațiu să se manifeste. Printre aceștia sunt Judy, care încearcă să își salveze barul de gentrificare; Ronaldo și Titus, doi frați crescuți de mamă în timp ce tatăl e în închisoare; Kevin, care încearcă să păstreze tradițiile indienilor Mardi Gras, și membrii organizației politice Black Panthers, a căror misiune e mai relevantă ca oricând. Cu tehnica fly on the wall care l-a consacrat, regizorul nu se face niciodată văzut, deși se apropie extrem de mult de subiecți. Filmat din mână, What You Gonna Do… se afundă în viața cotidiană a acestor oameni, transmițând fricile lor latente și sentimentul de a fi mereu în gardă. Imersiunea regizorului este atât de discretă încât anumite scene par de factură fictivă, înregistrând discuții lipsite de prejudecăți despre identitatea afro-americană. Poate cel mai frapant moment este acela în care inclusiv puștii conchid că nu contează ce culoare ai, ci cărei rase îi aparții. 

Filmul poate fi văzut pe Mubi

 

Tangerine (r. Sean Baker, Statele Unite, 2015)

Tangerine
Tangerine

Cu o sensibilitate de factură neorealistă, filmul lui Sean Baker portretizează fără prejudecăți pitorescul zonei roșii stigmatizate a Los Angelesului, o pepinieră a marginalității locuită de prostituate și peștii lor alături de dependenți de droguri, traficanți, și tot soiul de paria ai societății. Filmat cu o cameră de telefon căreia i s-au aplicat diverse filtre, Tangerine se concentrează asupra a două prietene trans care își câștigă traiul pe străzi în Ajunul Crăciunului. Interpretate de Kitana Kiki Rodríguez și Mya Taylor, actrițe trans neprofesioniste, care au colaborat în creionarea scenariului și în etapa de investigare, Sin-Dee și Alexandra, pleacă în căutarea unei fete misterioase cu care Chester, iubitul proxenet al lui Sin-Dee, a înșelat-o cât era la închisoare. Deconstruind imaginea clasic hollywoodiană a Crăciunului imaculat printr-o cromatică stridentă, suprasaturată, în care clasica cină în familia unor imigranți armeni este întreruptă de interesul capului de familie pentru sex extraconjugal queer, Baker privește cu ironie încercările cinemaului mainstream de a interpreta realitatea. Ficțiune bazată pe fapte reale, Tangerine se construiește mai ales pornind de la interesul pentru suburbie, care condiționează forma și estetica filmului, contrastând clasicul road movie cu o explorare la pas a orașului, în ritmul claselor sociale reprezentate. Punctul forte al filmului este dublat de ritmul vertiginos cu care se întâmplă lucruri și dialogurile energice care potențează autenticitatea demersului diegetic. Banda sonoră susține melanjul de culturi și hiperactivitatea cartierului, amestecând muzica trap cu muzica clasică și sunetele orientale ale dansurilor din buric. Simbolic, în Los Angeles-ul alternativ, Alexandra trebuie să plătească ca să aibă o voce; închiriind un spațiu pentru a cânta. 

Filmul poate fi văzut pe Mubi

 

Rat Film (r. Theo Anthony, Statele Unite, 2016)

Rat Film
Rat Film

Debutul lui Theo Anthony apelează la metafora șobolanilormamifere folosite în experimente științifice pentru a simula efectele asupra oamenilor, pentru a construi un discurs despre urbanismul din Baltimore, unul dintre orașele cu cea mai mare rată a criminalității din Statele Unite. Folosind simbioza dintre rozătoare și oameni ca model pentru societate, Anthony trasează o istorie a plăgii care datează încă din timpul Marii Depresiuni, când o ordonanță a interzis afro-americanilor să se mute în cartierele albilor, perpetuând un apartheid al populației cu efecte nefaste până în zilele noastre. În planul inaugural al filmului, a cărui idee se va reitera cu alte ocazii de-a lungul metrajului, un șobolan capabil să sară în jur de 80 de cm este prins într-o pubelă ce depășește cu puțin această înălțime. Asemeni lui, locuitorii orașului sunt condamnați să conviețuiască într-un cerc vicios, care perpetuează privilegiul și descurajează integrarea. Regizorul știe cum să echilibreze repulsia cu ludicul, alternând secvențe în care niște vecini merg la pescuit de șobolani, înarmați cu momeli și undițe printre tomberoane, cu un personaj excentric care cântă la flaut cu niște rozătoare pe umeri, sau exterminatorul filosof care semnalează că adevărata problemă a orașului Baltimore sunt oamenii. De remarcat cum printr-o genealogie a plăgii corelată cu Google Maps și cartografia de arhivă, Rat Film leagă trecutul cu geografia economică contemporană. Până la urmă hărțile noi se suprapun cu cele vechi, iar experiența de locuire poate fi schimbată și printr-o arhitectură a spațiului mai prietenoasă cu diversitatea.  

Filmul poate fi văzut pe Mubi

 

Did You Wonder Who Fired the Gun? (r. Travis Wilkerson, Statele Unite, 2017)

Did You Wonder Who Fired the Gun?
Did You Wonder Who Fired the Gun?

Dacă ne raportăm la filmul noir ca mijloc prin care se identifică răufăcători, criminali, escroci sau psihopați cu ajutorul suspansului, cu scopul de a denunța sau sublinia corupția sistemului, atunci Did You Wonder Who Fired the Gun? bifează o parte din convențiile genului. Însă cazul pe care îl investighează și răspunsul la întrebarea din titlu îi sunt prea familiare regizorului american care reconstruiește asasinatul lui Bill Spann, un afro-american ucis de străbunicul său, S.E. Branch, în urmă cu șapte decenii. Scandalizat că o astfel de crimă a scăpat nepedepsită grație complicității autorităților de la acea vreme (probabil membri KKK ca și Branch), Wilkerson pornește o anchetă similară unui exorcisim familiar în care aruncă toate instrumentele posibile, de la cele ale filmului eseu autobiografic până la road movie și talking heads specifice documentarului. Prin intermediul unei voci din off, regizorul declară că aceasta nu este o narațiune a salvatorului alb, în ciuda culpabilizării sale prin asociere, contrastând propria investigație cu portretizarea lui Atticus Finch în Să ucizi o pasăre cântătoare. Spre deosebire de clasicul lui Harper Lee, Wilkerson nu își aproprie tragedia victimei, ba chiar subliniază că în timp ce strămoșul său este celebrat de urmașii săi, Bill Spann este îngropat într-un mormânt anonim, figurând doar în registrele publice ale vremii. Performativ și în același timp antropologic, epistolar dar și autocritic, filmul extinde un proces de conștiință personal la prezentarea unui trecut american alternativ. 

 

Critic de film și programmer, colaborează cu multiple festivaluri de film internaționale. Articolele sale au apărut în publicații precum Senses of Cinema, Kinoscope, Indiewire, Film Comment, Vague Visages și Desistfilm. În spaniolă a scris pentru Caimán Cuadernos de Cine, iar în română colaborează cu revista FILM. Este selecționer și coordonator al festivalului Tenerife Shorts.