Martorii lui Bob Dylan: A Complete Unknown
Pare o alegere logică, atunci când faci un film despre Bob Dylan, să te oprești asupra anilor lui de început. Perioada dintre 1961, când Dylan ajunge în New York și se conectează rapid la scena folk din cluburi ca Wha? sau Gaslight, și 1966, când lansează albumul Blonde on Blonde, este perioada cea mai iconică și cel mai bine documentată din viața lui – prin zeci de cărți, bootleg-uri, filme. Biografia standard a lui Clinton Heylin îi dedică întreg primul volum; al doilea acoperă următorii 55 de ani. Și primul volum (singurul publicat până în prezent) din autobiografia lui Dylan, Chronicles, rezervă cea mai mare parte tot primei jumătăți a anilor ’60. Este perioada în care Dylan devine faimos, „vocea unei generații”. Și acum, după 60 de ani, mulți dintre cei care vin la concertele lui o fac pentru a auzi Blowin’ in the Wind și The Times They Are a-Changin’; că Dylan nu le mai cântă în concerte sau că atunci când o face le livrează în versiuni de nerecunoscut este secundar. Într-un interviu cu Jonathan Lethem din 2006, Dylan spunea: „Anii ’60 sunt ai mei” („I own the Sixties – who's going to argue with me?”). Glumea, dar, într-adevăr, cine l-ar putea contrazice?
Mihai Iovănel
[:ro]Mihai Iovănel (n. 1979), critic și istoric literar. Este cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București. Cel mai recente volume sunt: Istoria literaturii române contemporane: 1990-2020 (Editura Polirom, 2021) și Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema, scris împreună cu criticul de film Andrei Gorzo (Editura Polirom, 2023)[:en]Mihai Iovănel (n. 1979), critic și istoric literar. Este cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București. Cel mai recent volum: Istoria literaturii române contemporane: 1990-2020 (Editura Polirom, 2021).[:]
