Judy Garland: Viața ei și nu chiar a ei. Despre mitologii hollywoodiene.

16 Ianuarie 2023

La 100 de ani de la naștere, Judy Garland rămâne una dintre cele mai emblematice figuri ale epocii clasice a studiourilor hollywoodiene. Dar valoarea ei și ceea ce-a transformat-o într-o figură istorică în lumea cinemaului nu ține de vârfurile carierei ei privite din perspectiva de acum sau de produsele care au supraviețuit testului timpului. Garland nu face ca actriță ceva mai special în The Wizard of Oz decât face, spre exemplu, în Ziegfeld Girl (1941), un film mai puțin cunoscut. Din contră, în emblematicul film, atenția se mută rapid de pe Dorothy pe alaiul impresionant de personaje din jurul ei, pe decoruri, pe narațiune. Povestea lui Judy și parcursul ei profesional sunt importante într-un sistem care a exploatat-o și i-a creat traume care au urmărit-o toată viața și pe care ea, la rândul ei, le-a exploatat și le-a transformat într-una dintre cele mai de succes cariere ever.

Narațiuni ale devenirii

Dacă este ceva ce mașinăria hollywoodiană a studiourilor făcea foarte bine era să-și transforme starurile (la fel ca filmele în care jucau) în produse ușor de înțeles și de vândut. Prin modul în care curatoriau rolurile pe care un actor le juca și prin campanii de promovare care prelungeau acele roluri în viața lui/ei personală, se forma un tip de persona care plasa munca acelui actor pe un orizont de așteptare. În cazul lui Judy Garland, o producție în care era distribuită era văzută ca un film de familie, în care în rol principal vedeai o fată cuminte și subapreciată, dar care cântă splendid. Atunci când detalii din viețile personale reale ale actorilor puteau fi introduse în poveste era cu atât mai bine pentru succesul filmului. Spre exemplu, trecutul în vodevil al actriței și experiența ei pe scenă de la o vârstă fragedă își fac foarte des loc în filmele în care a jucat. Mare parte din statutul ei de legendă vine din pâcla deasă de povești și anecdote din culisele primei părți ale carierei ei. Orice articol despre Garland amintește că mama ei a fost primul promotor toxic al carierei ei (a fost prima persoană care i-a dat amfetamine pentru energie); că Louis. B. Mayer, directorul MGM, o poreclise “micuța mea cocoșată” și că tot el stabilise un regim draconic pentru adolescenta Judy Garland, care era obligată să mănânce doar supă de pui și să ia pastile de slăbit. Aceste povești sunt prezentate cu precădere în a doua parte a carierei ei, exprimate constant în repertoriul sobru de balade, cântece cu respirație melodramatică și filme semi-autobiografice, care fac din persona Judy Garland și persoana Judy Garland două entități care se suprapun. E o tactică pe care Garland o aplică și atunci când produce A Star is Born asigurând astfel succesul filmului. O găsim din nou într-o narațiune a devenirii – o fată talentată, dar necunoscută, descoperită de un actor hollywoodian cu o carieră surpată de alcoolism și propulsată spre faimă. Practic, filmul funcționează (și) ca o punere în oglindă a celor două Judy Garland – cea ficțională, mereu o debutantă care-și câștigă conștiincios succesul, și cea reală, a vedetei tulburate și consumate. Un film bine primit – cel mai emblematic remake dintr-o serie care s-a bucurat mereu de apreciere (vezi versiunea din 1976 și cea din 2018, ambele cu un puternic succes de casă) – pentru care Judy Garland a fost nominalizată la un Oscar.

Pe platourile MGM: între biografie și filmografie

Ascensiunea dar și premisele declinului lui Judy Garland se fundamentează în primul rând pe munca ei la MGM între anii 1935 și 1950 (de la vârsta de 13 ani la 28). În doar 15 ani, Garland va apărea în 29 de lungmetraje, petrecându-și toată adolescența și majoritatea tinereții pe platouri sau în turnee de promovare, dezvoltând dependențe de amfetamine și barbiturice pentru a-și întreține ritmul haotic de muncă. 

În prima parte a carierei, Garland apare în sketch-uri sau musicaluri de ansamblu, fără o direcție precisă, capitalizând pe experiența ei de vodevil și vocea ei gravă, puternică. Munca sa propriu-zisă ca actriță începe odată ce este distribuită în combinație cu Mickey Rooney într-o serie de filme și musicaluri despre viața rurală, promovând valori all-american. Un alt exemplu este seria de filme cu Andy Hardy, în care-l vedem pe protagonist trecând prin etapele maturizării în timp ce se îndrăgostește de câte-o nouă fată în fiecare film. Garland nu e niciodată acea fată, ci prietena lui cea mai bună, fiică de actori, care îl scoate pe Andy din belele. Încă din această perioadă, Garland devine una dintre cele mai de succes actrițe din portofoliul MGM, producând într-un ritm haotic și extenuant succes după succes. 

Spre deosebire de colegele ei – Lana Turner sau Elizabeth Taylor – Garland nu are niciodată roluri în care este sexualizată. Doar două roluri din cariera ei o surprind într-o ipostază mai glamorous: Presenting Lily Mars (1943) sau Ziegfeld Girl (1941) sunt filme în care apare îmbrăcată în haine extravagante, rolurile sale fiind interpretate cu o oarecare senzualitate. Cu toate astea, subiectul principal al poveștii se învârte tot în jurul unei fete tinere și neajutorate care, prin carismă, talent și muncă (nicidecum sex-appeal) reușește să ajungă un star.

Ilustrație de Tavo Montañez

Între 1943 și 1950, aceasta fiind și epoca declinului ei personal (și public), actrița ajunge la maturitate și este distribuită alături de figuri care vor deveni emblematice pentru musicalul clasic american, ca Fred Astaire sau Gene Kelly. Acum, în roluri principale feminine, devine și interesul romantic al cuiva, însă, la fel ca în narațiunile de ascensiune profesională, e mai degrabă pusă în ipostaza de-a câștiga dragostea partenerilor ei. La momentul declinului ei, publicul american o văzuse crescând și petrecuse ani de zile investind emoțional în succesele sale. În 1948, în timpul filmărilor la The Pirate (o producție grandioasă, considerată deja camp) suferă o cădere nervoasă și este internată într-un sanatoriu. Are o primă tentativă de suicid, un șoc pentru publicul spectator și un semnal de alarmă despre tânăra actriță extenuată de ritmul de lucru – juca în trei filme pe an, majoritatea musicaluri cu coregrafii complexe, cântece și hiper-producție. Din acest moment, toate producțiile care au urmat, au fost marcate de instabilitatea fizică și psihică a lui Garland, cu filmări care se tot prelungesc datorită absențelor ei. În 1950 joacă în ultimul film sub contractul ei cu MGM – Summer Stock, alături de nimeni altul decât Gene Kelly. Avea 28 ani de ani când a fost dată afară din sistemul precar de studio. După încetarea colaborării cu MGM, Garland a mai fost distribuită în patru filme, dintre care în trei a avut roluri principale: A Star Is Born (1954), A Child Is Waiting (1963) și I Could Go on Singing (1963) și o apariție scurtă dar importantă în Judgement at Nuremberg (1961).

În viața ei, începe o nouă etapă dominată de comeback-uri. Reinventată mai degrabă în postura de cântăreață, va susține concerte și turnee mereu sold-out, cu un repertoriu larg alcătuit din cântece blues și jazz, dar, în special, cu melodii din producții în care a jucat.

Reality check: narațiuni ale recuperării

Chiar și după ce contractul ei cu MGM se încheie, calitatea muncii ei, succesul ei profesional și admirația publicului rămân constante în cariera lui Judy Garland. Singurele filme ale lui Garland din perioada de la MGM care nu au făcut profit sunt Summer Stock (1950) și, ironic, The Wizard of Oz (1939). Cel din urmă a produs mult peste costul de producție, însă la ani distanță de premiera în cinematografe. Pe de altă parte, senzația de precaritate, diversele probleme financiare, relațiile personale nesatisfăcătoare și adicțiile sunt constante în viața ei. Această figură tragică, dar rezilientă, care reușește să aibă victorii profesionale se fundamentează pe diversele tensiuni ale vieții ei personale. Ca multe alte interprete de balade sau actrițe cu repertoriu dramatico-tragic, Garland denotă o puternică implicare emoțională în concertele ei, unde interpretează preponderent cântece despre bărbați care nu (o) iubesc (The Boy Next Door), despre dragoste neîmplinită (The Man That Got Away) și invitații melancolice la speranță (Over The Rainbow). Toate aceste cântece exprimă greutățile personale cotidiene ale interpretei și poveștile filmelor ei, la rândul lor încărcate de poveștile intens mediatizate ale problemelor de producție sau diverselor abuzuri pe care Garland le-a suferit în timpul filmărilor. Garland a fost, astfel, într-o eternă luptă pentru supraviețuire, o artistă care și-a interpretat tumulturile emoționale în văzul publicului larg. Micile fracturi în prezența ei publică, care au lăsat să se vadă persoana tristă și înfrântă din spate, o fac pe Judy Garland să existe în mentalul colectiv ca altceva decât un star. Creează fondul de tragism din care ea își revendică comeback după comeback. Iar moartea ei precoce, la doar 47 de ani, va solidifica această imagine a unui talent incredibil, înfrânt de o viață nefericită.

Acest articol a apărut în numărul tipărit /2022 al revistei, încă disponibil în shop-ul nostru.

Critic de film și teatru, cu niște experiență în zona producție de teatru. A scris și editat texte pentru Film Menu și Acoperișul de Sticlă, a colaborat cu mai multe publicații culturale precum AperiTIFF, Scena9, All About Romanian Cinema și Film. Iremediabil îndrăgostit de scriitoare și cineaste, întotdeauna are chef de un coming-of-age queer.