Când o industrie de film este blestemată cu resurse financiare limitate, acest lucru se vede şi în poveştile pe care scenariştii şi regizorii îşi permit să le exploreze. Din acest motiv unul din marile reproşuri pe care publicul (gata întotdeauna să se lase vrăjit de escapismul hollywoodian) le aduce cinemaului românesc este că acesta este adesea prea familiar şi repetitiv. Dar iată că lucrurile nu stau chiar aşa, iar Films in Frame îţi prezintă mai jos patru filme de debut (în ficţiune), toate centrate pe un element nemaivăzut în cinemaul nostru. Toate aceste filme se lansează la toamnă sau, cel mai târziu, primăvara viitoare.

Spre nord (r. Mihai Mincan)

Premisă: o poveste despre credinţă şi salvare pe un transatlantic

Sinopsis: Joel, un marinar credincios de origine filipineză, descoperă un pasager român urcat clandestin la bordul navei pe care lucrează. Convins de Biblia pe care românul o are asupra lui, Joel intră într-un joc periculos pentru a-l salva, implicându-și echipajul, credința în Dumnezeu și, în acelaşi timp, viaţa unui om nevinovat.

De ce ar trebui să aştepţi Spre Nord
Dacă de obicei se pomeneşte despre elefantul din magazinul de porţelanuri, iată că acum vorbim de transatlanticul dintr-un film românesc. Mihai Mincan (pe care îl ştiai până acum drept regizor de documentare precum Bondoc, Emigrant Blues: un road movie în 2½ capitole, Omul care a vrut să fie liber) vine cu poate cel mai ambiţios film de debut al anului, într-un decor atipic şi cu actori filipinezi (Soliman Cruz, Bart Guingona şi Noel Sto. Domingo, printre alţii) în distribuţie. Şi totul devine şi mai incitant când afli că se întâmplă des ca echipajele transatlanticelor să arunce peste bord, în mijlocul oceanului, pasagerii clandestini descoperiţi pe navă…

Ce spune Mihai Mincan despre premisa filmului său: „Spre nord a început cu o imagine: un marinar filipinez și un tânăr român, închiși într-o cameră metalică de la baza unui vapor gigantic, aflat în drum spre America. Cei doi vorbesc în frânturi dintr-o limbă pe care o cunosc foarte vag. Sunt uniți doar de o Biblie în spaniolă, aflată în dreptul lor. O carte care pentru unul dintre ei înseamnă viața însăși, iar pentru celălalt un simplu obiect. Este imaginea care reprezintă cel mai bine ce am căutat de la acest film: o încercare de a înțelege cum oameni aflați în situații limită ajung să descopere că orice act de bunătate față de un semen trebuie să treacă, mai întâi, prin binele propriu.”

Această producţie deFilm se lansează în România la toamnă.

Mammalia (r. Sebastian Mihăilescu)

Premisă: un bărbat în căutarea propriei masculinităţi

Sinopsis: Mammalia este o explorare suprarealistă a limitelor masculinității prin intermediul lui Camil, un bărbat ce și-a dezvoltat complexe de emasculare în preajma femeilor din viața lui. Camil ajunge astfel la capătul puterilor atunci când încearcă să dea sens propriei existențe și aparițiilor feminine stranii ce par asociate cu iubita lui. Coșmarul continuă când prietena lui dispare, iar Camil pornește în căutarea ei și ajunge într-un loc interzis bărbaților, o comunitate secretă dedicată fertilității, situată lângă un lac din mijlocul munților. Aici va descoperi ceva mult mai tulburător.

De ce ar trebui să aştepţi Mammalia
E de ajuns să arunci doar o privire imaginii de mai sus ca să te convingi că Mammalia îşi merită locul în această listă. Şi este mai mult decât incitant să vezi ce se poate spune despre emasculare într-un cinema naţional în general ultra masculin. Atât de masculin încât din zecile de producţii realizate la noi într-un an poţi număra protagonistele puternice pe degetele unei mâini. Iar asta nu o spun la nimereală, ci după participarea recentă în juriul care decide nominalizările la Premiile Gopo, unde am făcut deranjanta descoperire că pentru fiecare personaj principal feminin există cel puţin cinci masculine.

Ce declară Sebastian Mihăilescu despre premisa debutului său în lungmetraj: „Eu cred că viața este haotică, e doar un sistem de iluzii complex și fragil, care se poate prăbuși oricând. Filmele ar trebui să ilustreze acest lucru și mi-am dorit să surprind și să stăpânesc acest haos cu ajutorul imaginilor pure,«imagini găsite» care să acceseze acest spațiu de dincolo de cuvinte.”

Acest lungmetraj produs de microFilm se va lansa în cinematografe toamna aceasta.

Balaur (r. Octav Chelaru)

Premisă: o relaţie ilicită dintre o profesoară de religie şi un elev al ei

Sinopsis: Ecaterina, profesoară de religie și soția preotului dintr-un orăşel din România, intră într-o relație cu Iuliu, un elev cu un trecut tumultuos. În timp ce femeia trece printr-o adevărată criză de credință, infatuarea lui Iuliu devine de-a dreptul periculoasă atunci când adolescentul începe să se confeseze chiar soţului Ecaterinei.

De ce să aştepţi Balaur
Unul dintre lucrurile pe care i le-am putea reproşa cinemaului nostru este că e prea… cuminte. Aminteşte-ţi, trăim în ţara în care filmul lui Lars von Trier Nymphomaniac Vol. II a primit iniţial o „interdicţie de proiecţie cu public” de la comisia de rating a Centrului Naţional al Cinematografiei. Am putea privi cu alţi ochi cuminţenia cinemaului nostru după ce vedem Balaur, care aruncă pe ecran două elemente greu de alăturat, anume o relaţie ilicită şi religia.

L-am întrebat pe Octav Chelaru care a fost principala provocare de-a lungul realizării lui Balaur: „Miza personală a fost păstrarea coerenței conceptului și a demersului narativ. De-a lungul celor şapte ani de când am făcut primul scurtmetraj și până la debut, am fost în continuă formare în ceea ce privește felul de a povesti cinematografic. Așa că găsirea ”tonului” și păstrarea lui pe parcursul scrierii scenariului, filmării și montajului au fost cele mai mari provocări. Am descoperit că sarcina e cu atât mai grea pentru regizorul debutant deoarece dorința lui uriașă de a face primul film este o mare vulnerabilitate”.

Această producţie deFilm se lansează în România la toamnă.

Tigru (r. Andrei Tănase)

Premisă: Evadarea unui tigru de la grădina zoologică pune pe jar un orăşel din România.

Sinopsis: Vera are 31 de ani şi este veterinar la o grădină zoologică din Transilvania. După ce îşi pierde bebeluşul, devine obsedată să-i ofere o înmormântare după toate tradiţiile ortodoxe. Vera petrece tot mai mult timp la serviciu şi se înstrăinează de soţul ei, Toma. Într-o zi, o scăpare a ei duce la evadarea tigrului recent achiziţionat de grădina zoologică.

De ce să aştepţi Tigru
Dincolo de exotismul personajului titular, filmul poate atinge o temă mai mult decât ofertantă, anume libertatea sau iluzia ei. Regizorul Andrei Tănase sugerează acest lucru în răspunsul mai degrabă criptic la o întrebare privind mesajul filmului său: „La început a fost tigrul, ca să parafrazez o carte celebră. Animalul sălbatic și maiestuos. Omul a fost creat după chipul și asemănarea lui. Amândoi sunt captivi și fiecare îl va ajuta pe celălalt să se elibereze.”

Nu am rezistat să nu o întreb pe Irena Isbăşescu, producătoarea filmului (alături de Anamaria Antoci), ce complicaţii a ridicat prezenţa pe platou a unei feline de talie mare: „Logistic, filmarea cu doi tigri a ridicat o serie de provocări, de la găsirea dresorului și a tigrilor, la aducerea lor în țară, contactul cu autoritățile locale și asigurarea condițiilor de acomodare pentru animale și până la regulile de siguranţă pentru echipă și întocmirea programului de filmare ținând cont de capacitatea de concentrare a tigrului pe set. Am avut însă șansa de a lucra cu unul dintre cei mai experimentați dresori de feline sălbatice din lume, domnul Thierry le Portier (Gladiator, Life of Pi) și ne-am bucurat de o foarte bună colaborare cu DSVSA (n.red. – Direcţia Sanitar Veterinară) Mureș și Grădina Zoologică din Târgu Mureș.”

Această producţie Domestic Film se lansează în România toamna aceasta sau cel mai târziu primăvara viitoare.

Am vorbit recent într-un articol Films in Frame despre alte patru filme aflate în producţie şi toate au elemente rar explorate până acum în cinemaul nostru recent. Sibiu ’89 (r. Tudor Giurgiu) recreează scene de la Revoluţie cu ajutorul a 2000 de figuranţi ce vor fi multiplicaţi digital în post-producție. Clara (r. Sabin Dorohoi) foloseşte Dunărea ca punct central al poveştii, iar Dark Ages (r. Tom Wilson) propune o abordare rară pentru filmul românesc vestit pentru faptul ca nu privilegiază perspectivele feminine. În sfârşit, Liviu Mărghidan termină Refugiu, un film realizat exclusiv în aer liber. Detalii despre toate aceste producţii aici.

Ștefan Dobroiu

Născut în Piteşti în 1980, Ştefan a absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti. După ce şi-a încercat mâna cu jurnalismul financiar şi cu fotografia (care îi e în continuare foarte dragă), a făcut o schimbare în 2006, când a devenit senior editor pentru Cinemagia. Este şi corespondentul României şi al Bulgariei al Cineuropa, iar la Films in Frame recomandă lunar cele mai fresh trailere de film.