Festivalul Filmului European 2025 revine începând cu 8 mai cu un amplu traseu – 10 orașe, 43 de filme, aproape o lună de proiecții, și o temă cât se poate de actuală: „Redescoperim empatia prin cultură”. E o invitație la reflecție și, poate, la acțiune, într-un context social și politic tot mai tensionat. „Empatia e un gest de curaj în vremuri grăbite. Iar cinemaul european, prin toate nuanțele lui, e una dintre cele mai puternice forme de a o exersa”, spune directorul artistic al festivalului, Cătălin Olaru.

Ediția de anul acesta o are ca ambasadoare pe cineasta Ioana Mischie, care a realizat spotul festivalului, și care descrie cinemaul ca pe un instrument de regenerare interioară și colectivă. „Cinema-ul este un soare dreptunghiular care trezește imaginația colectivă. Lumina emanată de ecranul-poem nu este o formă de escapism, ci o formă de regăsire”, spune artista, cunoscută pentru proiectele sale inovatoare la granița dintre film, realitate virtuală și media interactivă.

În acest spirit, Cătălin Olaru ne oferă o busolă de festival pentru vremuri cu direcții încurcate. Așa că, în loc de buletin informativ, iată cinci filme care s-ar putea să te pună serios pe gânduri înainte să ajungi la urne.

*

Într-un regim abuziv, există două categorii sociale: clasa privilegiată și restul lumii. Le poți explora pe amândouă în Banzo, regizat de Margarida Cardoso, pe care o poți întreba de sănătate după film, dat fiind că e prezentă la festival, și din L’Île rouge al lui Robin Campillo, care nu e prezent la festival, dar e prezent în memoria noastră afectivă cu 120 battements par minute, precedenta lui pledoarie pentru drepturi egale. 

Pentru o incursiune într-o lume în care femeilor li se permite să fie cetățeni, cât timp nu-și iau nasul la purtare, se recomandă o doză de Das Teufels Bad (r. Veronika Franz, Severin Fiala) cu supliment de Mond (r. Kurdwyn Ayub), semn că inechitatea de gen a fost, este și va mai fi, mai ales dacă nu facem nimic în legătură cu asta.

Proiectate în al doilea weekend de festival, aceste două treimi dintr-un triptic-capodoperă ne spun tot ce trebuie să știm despre pericolele traiului într-un regim orientat în primul rând spre profit și abia apoi sau deloc către interesului cetățenilor. E o formă de deturnare, dar un exercițiu civic util: fă o paralelă între jobul tău de acum și jobul personajelor din Youth (Hard Times), între vacanțele tale de acum și odiseea istovitoare a acestora din Youth (Homecoming) de la locul de muncă spre casă și înapoi. Împreună, documentarele lui Wang Bing au 6 ore și 19 minute care nu trec ușor, dar lasă mai puține urme decât 5 ani de dictatură. (Cătălin Olaru, director artistic Festivalul Filmului European)

Programul festivalului și bilete, aici.

Foto banner: Banzo (r. Margarida Cardoso)

Redacție

Un material colectiv, scris de redactorii și colaboratorii noștri