Dok.cetera: Ce documentare vedem în luna mai

19 Mai 2021

Dok.cetera marchează trecerea în cea de-a doua jumătate a anului 2021 prin cinci noi recomandări de filme documentare pentru luna mai. De data aceasta, ne îndreptăm atenția asupra a doi câștigători de la CPH:DOX din Copenhaga și Hot Docs din Toronto, la care se alătură două filme ce rulează în prezent pe platformele de streaming și care merită toată atenția noastră. La final, hidden gem-ul acestui material vine sub forma unei retrospective, trei filme ale cineastului italian Roberto Minervini.

Luna viitoare, ne vom întoarce cu un focus pe One World Romania, ale cărui date inițiale din mai au fost amânate pentru 11-20 iunie (festivalul fizic) / 21-27 iunie (festivalul online).

Acum în festivaluri

The Last Shelter

The Last Shelter (r. Ousmane Samassekou) – Franța, Mali, Africa de Sud
Câștigător al premiului Dox:Award, competiția principală a festivalului CPH:DOX din Copenhaga, The Last Shelter examinează realitatea ce se repetă la nesfârșit a migranților din Africa în drum spre (și dinspre) Europa de Vest. Un film emblematic al proiectului Generation Africa, The Last Shelter este un film despre migrație ce nu-și găsește asemănare, plasat la marginea unui deșert Sahara necruțător, ale cărui dune purpurii ascund visele și coșmarurile migranților.

În afara orașului Gao din Mali, Casa Migranților (The House of Migrants) servește drept ultim refugiu pentru cei aflați în tranzit – fie în drumul spre nord ce străbate Algeria, fie în drumul care îi aduce înapoi acasă după o încercare eșuată de a ajunge în Europa. Cele trei protagoniste ale filmului care și-au găsit adăpost în aceast loc de repaus, de altfel fragil, sunt Esther și Kady – două adolescente din Burkina Faso – și Natacha – o femeie de 40 de ani pentru care Casa a devenit acasă de aproape cinci ani și a cărei poveste a rămas în umbră până acum. În realitatea lor comună, cele trei femei par să fi găsit o urmă de familie între pereții de un albastru marin ai centrului, împărtășind adesea momente sincere de bucurie și tandrețe. Însă, de cele mai multe ori, pentru Esther și Kady această bucurie se transformă în deziluzie, pe măsură ce speranța lor pentru un viitor în străinătate se ciocnește cu realitățile celor care s-au văzut nevoiți să se întoarcă – împovărați fără doar și poate de o traumă psihologică profundă. Atât Sahara cât și actul de a migra ascund primejdii la tot pasul; de la deshidratare severă și temperaturi extreme până la prostituția forțată și riscul de a fi înșelat de cei care promit trecerea în siguranță pe celălalt mal, dar e fascinant, îngrijorător și un reminder în același timp că, la fel ca viața, volatilitatea deșertului poate transforma rapid o călătorie aparent simplă într-o furtună ce te poate nimici. Valoarea documentarului este dată tocmai de lucrurile rămase nespuse, unde poveștile se împletesc într-o realitate guvernată de speranță, disperare, succes sau eșec total. Mai puțin preocupat de amănuntele poveștilor de viață ale personajelor, și mai degrabă interesat de a pune cap la cap o colecție cutremurătoare de povești de război, The Last Shelter este un film de o melancolie profundă, presărat cu realități întunecate.

The Last Shelter rulează în prezent la DOK.fest München.

Ostrov-Lost Island

Ostrov – Lost Island (r. Svetlana Rodina, Laurent Stoop) – Elveția
Prezentat în premiera mondială la Visions du Réel și câștigător al competiției internaționale a Hot Docs, Ostrov – Lost Island este o portretizare evocatoare a multora dintre comunitățile rusești rurale aflate în pericol (și sărăcite). Întrucât dilema menținerii puterii asupra vastului teritoriu al țării a afectat conducerea acesteia încă din vremurile țariste, în timpurile moderne, Rusia s-a trezit în tensiune directă cu dorința atotcuprinzătoare a lui Vladimir Putin de a-și exercita cultul personalității, perpetuând ideea unui dictator omnipotent și atotștiutor, cu realitățile unei birocrații eșuate și o tranziție haotică (dacă nu chiar devastatoare) la capitalism.

Ostrov – Lost Island își găsește rădăcinile în insula titulară și stearpă din Marea Caspică. La fel ca multe alte astfel de locuri din țară, Ostrov a fost lăsat în paragină, cu rare oportunități economice pentru rezidenți și un sistem de sprijin inexistent din partea guvernului, atât la nivel local, cât și la nivel național. Comunitatea de pescari cândva înfloritoare se regăsește acum într-o disonanță cognitivă între propaganda utopică continuă și suprimarea mijloacelor de trai. Sursa sa principală de venit este declarată ilegală de mai bine de 30 de ani. Stresul, abuzul și amenințarea cu închisoarea se îmbină într-o atmosferă de teroare fără sfârșit pentru cei care își duc veacul pe aceste meleaguri. Protagonistul principal al filmului, Ivan și familia sa, la fel ca restul locuitorilor insulei, acuză mai degrabă autoritățile locale, scoțând în evidență corupția adânc înrădăcinată, decât să-l tragă la răspundere pe președintele despotic. Poate o moștenire a stoicismului tradițional al țării sau e pur și simplu realitatea tristă a modului în care propaganda poate influența și schimba cu ușurință perspectivele personale, oricare dintre cele două ar putea fi motivul pentru care speranțele lui Ivan se angajează într-un ciclu repetitiv de corespondență oficială, ajungând în final să se adreseze Kremlinului. „Dragă Vladimir Vladimirovici Putin, am încredere doar în dvs. De aceea mă adresez vouă. Vă rugăm să ne ajutați”, începe una din scrisori. Dar, când răspunsul nu pare să vină niciodată, după nenumărate încercări, acest act odată cathartic devine simbol al unui etern sentiment de falsă speranță, pornind din Ostrov și extinzându-se în întregul teritoriu rus.

Disponibile online

Sisters With Transistors

Sisters With Transistors (r. Lisa Rovner) – Marea Britanie, Franța
Odată cu popularitatea în continuă creștere a muzicii electronice la nivel global (România ocupă și ea un loc important în peisajul actual; viziunea artiștilor români asupra genului minimal este apreciată peste tot în lume), la fel ca multe alte industrii, și aici ne confruntăm cu o inegalitate de gen semnificativă. Conversația despre egalitatea de gen în muzica electronică, de la fee-uri la prezența în lineup, a câștigat teren important în ultimii ani; un număr mare de festivaluri, cluburi și locații s-a angajat la adoptarea inițiativei 50/50 ce vizează o pondere egală între set-urile muzicale semnate de bărbați și, respectiv, femei. Cu toate acestea, istoria acestui gen muzical și a femeilor care i-au devenit pioniere a rămas mai întotdeauna în umbră. Asta până în 2020, când Sisters With Transistors și-a făcut intrarea pe scena festivalieră, având premiera la South by Southwest înainte de a traversa globul, și aterizând recent la CPH: DOX.

Sisters With Transistors spune povestea femeilor pioniere ale muzicii electronice; a femeilor care au adoptat dispozitivele muzicale, care au transformat modul în care este creată și consumată, contribuind inclusiv la desființarea limitărilor percepute în jurul termenilor de producție și teorie muzicală. Narat de Laurie Anderson și bucurându-se de participarea unor personaje precum Clara Rockmore, maestra de origine lituaniană a thereminului, Suzanne Ciani, „the diva of the diode” și prima femeie care a compus coloana sonoră pentru un film important de la Hollywood (The Incredible Shrinking Woman), și multe altele, Sisters With Transistors e mai mult decât o simplă redare istorică a unui documentar despre muzică. Este un îndemn la acțiune inspirațional pentru cei subreprezentați în domeniile lor respective, și un act de sfidare împotriva tuturor piedicilor. Plasat într-un context social, politic și cultural mai amplu al secolului XX, Sisters With Transistors se axează pe o anumită luptă de emancipare, una care contribuie la restabilirea rolului central al femeilor în istoria muzicii.

Sisters With Transistors este disponibil pe Vimeo.

Mayor

Mayor (r. David Osit) – SUA
Din 2012, Musa Hadid este primarul ales în mod democratic al orașului Ramallah. Un creștin practicant în capitala palestiniană (25% din populația sa identificându-se ca atare) – desigur, una dintre zonele cele mai predispuse la conflicte de pe Pământ – este un lider carismatic și popular printre apatrizi. În documentarul său observațional, de tip fly on the wall, Mayor, difuzat gratuit pe canalul de YouTube al celor de la VICE, regizorul american David Osit oferă o imagine surprinzător de cinematografică asupra vieții de zi cu zi a lui Hadid. Apelând în mod egal la umor și seriozitate, Mayor reușește să nu se piardă în violența și degradarea totală a ocupației israeliene discutată atât de mult în presa internațională, și prezintă în schimb un portret à la Frederick Wiseman al guvernării locale. Asta nu înseamnă că nu arată și cocktailurile molotov aruncate de tinerii palestinieni în semn de protest sau omniprezentul aparat de colonizare militarist israelian. Însă aceste imagini își fac apariția în documentar doar într-un context legislativ sau ce ține de conducere (adresând problema scurgerilor de canalizare atunci când israelienii nu permit construirea unei instalații de tratare a apelor reziduale, ducând astfel la baricade și ciocniri între armată și tineri, exemplul menționat mai sus).

Filmul începe cu un moment deosebit de volatil pentru regiunea disputată, când, în decembrie 2017, președintele american de atunci, Donald Trump, a recunoscut oficial Ierusalimul drept capitală a Israelului. Această decizie a încălcat numeroase tratate internaționale și a dus la izbucnirea unor acte de violență în acea vreme. Evenimentele actuale ar putea avea drept cauză (cel puțin parțial) și acest act singular. În timp ce întreaga lume urmărește devastarea recentă provocată poporului palestinian, mare parte din incidentul care a declanșat întregul haos a avut loc în orașul istoric, când poliția israeliană a luat cu asalt Moscheea Al Aqsa în timpul Ramadanului. Punând la socoteală și evacuările forțate care întrețin ocupația progresivă a Israelului, nu e de mirare că temperaturile au atins niveluri astronomice în întreaga zonă. Mayor este o antiteză binevenită la această stare tensionată continuă. Fără să-și trădeze vreodată emoțiile, și înțelegând întotdeauna responsabilitatea care îi revine în afara conflictului major, Hadid este un protagonist verité perfect. Un om cu capul pe umeri, dar și cu un suflet înțelegător, el caută să găsească umanitate în afara disperării. În unele cazuri, reușește, în altele, nu prea. Mayor este un film despre acea dinamică a Orientului Mijlociu care nu prea se arată publicului, al egalitarismului uman în care eroii sunt recunoscuți ca fiind puțini și rari atunci când încă mai trebuie depuse eforturi reale.

Mayor poate fi vizionat pe Youtube.

Hidden Gem

The Other Side

Roberto Minervini: Gonna Dig a Hole to Put the Devil In
Poate că unul din genurile cinematografice abordate peste măsură este exposé-ul Americii moderne. De la operele narative la non-ficțiune, de la industria profitabilă construită în jurul plângerilor și acuzațiilor făcute publice până la liberalul urban „deșteptat”, condamnarea contradicțiilor (și conflictelor) americane pare să fie prezentă pretutindeni. Acestea fiind spuse, există filme și cineaști care reușesc totuși să găsească noi modalități de a înfățișa dinamica complicată a Americii moderne, mulți făcând acest lucru printr-o abordare poetică, lăsând camera să-și privească subiecții cu detașare; cugetări obiective, observaționale asupra vieții de zi cu zi, în loc de o mizanscenă care promovează o anumită poveste. De obicei, astfel de filme (și cineaști) provin din afara țării. Detașarea lor culturală este esențială pentru realizarea unor cadre de valoare (American Honey, de Andrea Arnold, precum și The Rider, de Chloe Zhao, ar fi două exemple potrivite de film narativ). Cineastul italian Roberto Minervini intră și el în această categorie. Stabilit în Statele Unite, Minervini a reușit să redea fața întunecată a vieții americane în moduri la care mulți dintre cineaștii locali pot doar să viseze. Acum, DAFilms.com vine cu o retrospectivă Minervini ce cuprinde trei filme reprezentative de la mijlocul anilor 2010.

Cel mai recent titlu al său, multi-premiatul What You Gonna Do When the World’s on Fire? care a făcut furori la Veneția, este un portret discret, în alb-negru, asupra unei comunități din New Orleans care își duce lupta pentru dreptate și supraviețuire în perioada de început a președinției lui Donald Trump (una care, contrar opiniei publice, nu a marcat o schimbare ideologică atât de dramatică sau rapidă așa cum și-au imaginat mulți. Și asta vine din partea unui american – subsemnatul, aici de față – Trump este doar un simptom al unei dinamici strategice de marginalizare mult mai profunde care s-a întins de-a lungul deceniilor, după război ). Filmul în cauză, mult lăudat în comunitatea documentarului, nu este inclus în retrospectivă; însă, publicul are ocazia să vadă Low Tide (2012), Stop the Pounding Heart (2013) și The Other Side (2015).

Low Tide amintește de filmul (pseudo-documentar) lui Zhao menționat mai sus. O docu-dramă simplă, plasată pe fundalul vast al regiunii texane, despre un băiețel care joacă rol dublu, copil și părinte propriu, în timp ce înfruntă realitățile clasei de jos din sudul american. Stop the Pounding Heart urmărește un concept narativ similar în redarea unui portret cuprinzător și captivant asupra vieții în comunitățile sudice în care primează educația creștină. În același timp, The Other Side, prezentat la Cannes, dezvăluie cât de ușor este să-i disprețuim pe cei care tind a fi rasisti și agresivi, indiferent de dificultățile cu care se confruntă în viața de zi cu zi: dependență, sărăcie, lipsa de adăpost, printre altele. Fiecare dintre aceste filme care compun Roberto Minervini: Gonna Dig a Hole to Put the Devil In ridică următoarea întrebare fundamentală specifică Americii contemporane: Ce înseamnă, până la urmă, libertatea pentru cei din clasa de jos a țării?

Roberto Minervini: Gonna Dig a Hole to Put the Devil In este disponibil pe DAFilms.com.



Nou venit în București, din diverse locuri ca Amsterdam, Brooklyn și încă câteva, Steve este PR și editor la revista de film documentar - Modern Times Review. La Films in Frame, Steve prezintă rubrica de filme documentare Dok.cetera în ultima miercuri din lună