Dok.cetera: 5 documentare de văzut în festivaluri în această toamnă

20 Octombrie 2021

Octombrie anunță începutul sezonului festivalier de toamnă, în special în lumea non-ficțiunii. Luna aceasta va găzdui cea de-a 19-a ediție a Doclisboa, ediția aniversară #25 a Festivalului Internațional de Film Documentar Ji.hlava și cea de-a 64-a ediție a DOK Leipzig, printre multe altele. Dacă luna trecută am aruncat o privire asupra primelor programe anunțate de către acestea, acum Dok.cetera își îndreaptă atenția, pentru o analiză mai profundă, asupra a 5 filme care vor avea o prezență activă în următoarele două luni. Numărându-se deja printre favoritele festivalurilor, aceste cinci filme de neratat în circuitul festivalier de toamnă sunt unele dintre cele mai bine primite și importante documentare ale anului.

1970
1970, a film by Tomasz Wolski

1970 (r. Tomasz Wolski) – Polonia
Este 1970, înainte de Crăciun, iar Polonia este luată cu asalt de protestele agresive ale muncitorilor din orașele portuare; un eveniment cu totul neobișnuit vremurilor, care a luat naștere în urma majorării bruște a prețurilor la produsele alimentare. Interzicerea manifestărilor agravează situația, ​​ducând la uciderea a aproximativ 40 de persoane și rănirea a altor 1100. Demnitarii polonezi văd o problemă și în prezența consulului finlandez care se afla în țară, și la fața locului, în acel moment. În timp ce acesta se pregătește de plecare, membrii Ministerului Afacerilor Interne realizează că ar putea avea fotografii de la proteste și că trebuie oprit. „Poate un accident de mașină?”, întreabă un membru. „Dacă are o cameră sau o geantă asupra lui, trebuie furate”, spune altul. Parte dintr-un șir interminabil de înregistrări, aceste conversații compun animația realizată de Tomasz Wolski pentru filmul său, 1970, un thriller noir stop-motion. Redate în tonuri de verde, albastru și violet, încarnările sub forma unor păpuși ale foștilor lideri comuniști fumează și complotează în spatele perdelelor și a ușilor. Atmosfera vremii este întregită de telefoanele clasice cu disc și uniformele militare, creând un contrast puternic cu imaginile de arhivă alb-negru din perioada respectivă. Realizarea unor filme precum 1970 despre rezistența civilă permite celor lipsiți de putere în acele timpuri să-și revendice poveștile din mâinile regimurilor opresive în care au trăit și care urmăreau să controleze populația prin dictarea poveștii oficiale. Ca și în cazul lui Tomasz Wolski și 1970, mai bine mai târziu decât niciodată.

Premiera mondială: Berlinale
Rulează la: Ji.hlava IDFF, IDFA

As I Want
As I Want

As I Want (r. Samahr Alqadi) – Egipt, Franța, Germania, Palestina, Norvegia
Tărâmul de luptă al rebeliunii moderne tinde să fie interpretat greșit drept un loc care oferă un sentiment de satisfacție personală – o arenă de activism social guvernată de standarde morale înalte. Iar asta vine la pachet și cu altruistul autoproclamat care se identifică cu această mișcare. Dar, cu tot ce se întâmplă acum, de la lupta continuă pentru dreptate rasială la eforturile pentru egalitatea de gen, adesea, adevărul este mult mai ambiguu decât pretind majoritatea să fie. Lumea activismului este, fără doar și poate, o arie mai gri decât mulți sunt dispuși să recunoască. La urma urmei, o industrie de miliarde de euro îi dictează mesajul. Dar, pe lângă motive economice, se infiltrează și dinamici sociale și culturale adânc înrădăcinate. De pildă, faimosul marș al femeilor care a luat naștere în a doua zi după inaugurarea președintelui american de atunci Donald Trump – sute de mii au participat la evenimentul internațional. În anii următori, însă, acesta a decăzut în haos pe măsură ce au fost aduse acuzații credibile de antisemitism și discriminare împotriva minorităților la adresa unor figuri importante ale mișcării feministe. Documentarul impresionant al regizoarei Samahr Alqadi, As I Want, vizează o astfel de problematică, fiind centrat în jurul destituirii (revoluției) lui Hosni Mubarak din Egipt în 2011. Evenimentul a fost unul seminal pentru Primăvara Arabă din acel an, dar documentarul ridică următoarea întrebare: a cui a fost această revoluție în fond? Ceea ce s-a întâmplat în acea zi a fost mult prea puțin raportat – o serie de agresiuni sexuale cumplite. Aceste agresiuni au fost susținute de acel status quo patriarhal care a trecut prin toate etapele de blamare a victimei, de la minimalizarea gravității situației până la aruncarea vinei în mod deschis asupra femeilor. La rândul său, acest lucru a stârnit o serie de proteste conduse de femei – culminând cu trezirea conștiinței feministe rar vizibile în acea regiune. Documentarul se împarte între această mișcare macro și micro-realitatea propriei gospodării a regizoarei – una în care mama sa rămâne ferm sub moralitatea impusă de tradiția sa. As I Want este atât o condamnare a tradiționalismului, cât și o scrisoare cinematografică adresată valorilor familiale și unul dintre cele mai puternice documentare din ultima perioadă.

Premiera mondială: Berlinale
Rulează la: IDFA

F@ck This Job
F@ck This Job

F@ck This Job (r. Vera Krichevskaya) – Marea Britanie, Germania, Rusia
La naiba cu job-ul ăsta! Cu toții am spus-o la un moment dat. Însă, în cazul ultimului program de știri independent din Rusia, astfel de răbufniri sunt probabil la ordinea zilei. TV Dozhd, proiectul Natashei Sindeeva, în vârstă de 35 de ani, se prea poate să fie o anomalie în Rusia modernă. Deși într-un format diferit (acum pe YouTube), programul de știri este activ de vreo zece ani. Mai în vârstă, mai înțelept și mai realist cu privire la viitorul Rusiei, TV Dozhd a depășit numeroase obstacole în a-și duce mai departe misiunea. Dacă sub conducerea președintelui de atunci, Medvedev, programul a cunoscut vremuri prospere, întoarcerea lui Vladimir Putin la putere (cel mai probabil nelimitată) a adus vremuri grele pentru sursa media declarată acum „agent străin”. Filmul Verei Krichevskaya, cu asistența renumitului producător de documentare Mike Lerner (Hell and Back Again, Pussy Riot: A Punk Prayer), este o examinare în detaliu a redacției TV Dozhd – unde mai mult de jumătate dintre angajații săi se identifică ca LGBTQ (nu e puțin lucru în Rusia ultra-homofobă). Misiunea programului de a căuta adevărul a atras unii dintre cei mai buni jurnaliști și reporteri din țară, dar, în același timp, l-a aruncat într-un veritabil conflict cu Kremlinul și hotărârea sa de a eradica vocile independente (a se citi: disidente) – difuzarea unor știri despre fraudarea buletinelor de vot sau consecințele sângeroase ale unui atentat sinucigaș din 2011 nu a ajutat lucrurile. În cele din urmă, reportajele despre revoluția din Ucraina din 2014 și înlăturarea președintelui pro-rus Viktor Yanukovich au fost picătura care a umplut paharul. Programul a fost retras din grila de emisie a televiziunii, fapt care a dus la suprimarea audiențelor și a veniturilor din publicitate. Din acest punct, F@ck This Job documentează renașterea a TV Dozhd, sacrificiul suportat și adoptarea de noi platforme digitale pentru a-și continua misiunea (deoarece YouTube este o companie americană, canalul este recunoscut acum în Rusia ca „agent străin”). În epoca actuală a guvernelor autocratice, influențelor geopoliticii și a răspândirii dezinformării, F@ck This Job este o privire profundă și intimă asupra modului în care supraviețuiesc jurnalismul și adevărul în una dintre cele mai dificile țări din lume.

Premiera mondială: ArtDocfest Riga
Rulează la: IDFA, DOC NYC

Little Palestine Diary of a Siege
Little Palestine (Diary of a Siege)

Little Palestine (Diary of a Siege) (r. Abdallah Al Khatib) – Liban, Franța, Qatar
Cu toate că li se taie treptat accesul la resurse și sunt izolați tot mai mult de lume, locuitorii celei mai mari comunități de refugiați palestiniene din lume rezistă disperării prin unitate și organizare. Acesta este fundamentul documentarului semnat de Abdallah Al Khatib despre tabăra de refugiați Yarmouk din Damasc, care se află sub o presiune constantă din partea adepților lui Bashar al-Assad (la care se adaugă și sprijinul armatei ruse). Al-Khatib este o figură cunoscută în comunitate, a scris 40 Rules of the Siege (pe care se bazează și filmul). Little Palestine (Diary of a Siege) a fost realizat în aproape un deceniu, primind sprijin de la Sundance și Cannes (printre alții). Deși nu poate urmări istoria îndelungată Yarmouk-ului – înființat în 1957, până de curând a fost un cartier plin de viață în partea de sud a Damascului – Little Palestine (Diary of a Siege) nici nu pretinde a fi un „film de război”. Nu este vorba despre Războiul Civil din Siria, per se. În schimb, își îndreaptă atenția asupra luptei constante a palestinienilor, care au supraviețuit timp de generații, în ciuda tuturor greutăților, oriunde au ajuns. Aproximativ 160.000 locuiesc în Yarmouk, înghesuiți în blocuri distruse de război pe o arie de câțiva kilometri pătrați, însă în lipsa titlului, documentarul ar putea fi despre orice alt loc din lume copleșit de astfel de probleme. Asediul poate veni sub multe forme, iar bombele și gloanțele sunt doar una dintre ele. În cazul Yarmouk-ului, asediul constă într-o reducere treptată a proviziilor vitale, foametea și bolile fiind mai degrabă cauzele principale ale morții decât violența în sine.

Premiera mondială: Visions du Réel
Rulează la: IDFA

Users
Users

Users (r. Natalia Almada) – Mexic, SUA
Cum va arăta lumea în 10 ani pentru copiii de astăzi? Ținând cont de omniprezența ecranelor și a comunicării digitale, regizoarea mexicană Natalia Almada caută un răspuns prin documentarul său distopic, Users. Almada abordează subiectul din două unghiuri: în primul rând, ea pune sub semnul întrebării „progresul” tehnologic ca un impact net pozitiv în această eră a capitalismului catalizat algoritmic. În al doilea rând, ea privește înspre spre propria experiență ca proaspătă mamă în această lume din ce în ce mai străină. Pe tot parcursul filmului, accentul cade pe fețele copiilor. Începând cu imaginea unui pătuț „smart” și până la reflexia verde-albăstruie a ecranului calculatorului, tabletei, telefonului, ceasului, fețele copiilor trec prin întregul spectru de emoții, informațiile transmise afectând starea de spirit mai mult decât interacțiunea și stimularea umană de zi cu zi. Pornind de la acest cadru, Almada contemplă posibilitățile viitorului, întrucât, la urma urmei, ne aflăm în pragul hibridizării om-mașină cu această nouă generație din ce în ce mai susceptibilă la eforturile timpurii de robotizare. Și, dacă se întâmplă acest lucru, care va fi latura predominantă a supraomului din viitor? Cea umană sau cea automată care ține de mașinărie? O întrebare pe care toată lumea, de la psihiatrul german Erich Fromm la filosoful Yuval Noah Harari, o prezice ca fiind inevitabilă. Pornind de la titlu, Users face o comparație cu „dependența” clasică, cea care ține de droguri, sex sau jocuri de noroc. Dar, așa cum orice părinte de copii mici poate atesta (sau orice persoană, privind la propriul comportament), dependența, atât psihologică cât și fizică, de ecrane și gadgeturi digitale este o formă de adicție în sine. Prin juxtapunerea caleidoscopică a prim-planurilor copiilor și a cadrelor largi, de ansamblu, Users amintește de filmele lui Godfrey Reggio (Koyaanisqatsi, Powaqqatsi, Naqoyqatsi) și Ron Fincke (Baraka) – cu toate că aici avem și elementul de voice-over. În final, Users devine un fel de album vizual în care ideile asociative și experiențele, temerile și întrebările, toate joacă un rol în scenariul său profetic în timp ce copiii de astăzi cresc și se transformă în adulții de mâine.

Premiera mondială: Sundance
Rulează la: Ji.hlava IDFF, IDFA



Nou venit în București, din diverse locuri ca Amsterdam, Brooklyn și încă câteva, Steve este PR și editor la revista de film documentar - Modern Times Review. La Films in Frame, Steve prezintă rubrica de filme documentare Dok.cetera în ultima miercuri din lună