La-dee-da Diane, reinventând dragostea după 50 de ani
Diane Keaton a murit pe 12 octombrie 2025 și internetul s-a inundat de poze cu ea din tinerețe. A fost muza lui Woody Allen, cu care a colaborat la 8 filme, majoritatea din perioada ei de-nceput – inclusiv Annie Hall (1977), pentru care a câștigat primul și singurul ei Oscar și care a rămas cel mai recognoscibil rol al ei. Însă cariera ei s-a întins pe mai bine de 50 ani, fiind una dintre puținele care s-au menținut constant în vizorul studiourilor oferind, prin rolurile sale, demnitate și speranță vârstelor neglijate de Hollywood.
Personal, am descoperit-o în această epocă târzie, în care-a jucat preponderent în comedii romantice pe care a reușit să le îmbogățească cu personalitatea ei neconvențională, dar mereu irezistibilă și cu acel amestec unic de stângăcie și spontaneitate, greu de replicat. A refuzat întotdeauna să joace „femeia ideală” cât mai degrabă o femeie umană – contradictorie, neîndemânatică, dar mereu vie. Cu gândul la serile în care comediile ei romantice mi-au adus multă bucurie, mai jos sunt trei roluri memorabile în care a scos romantismul din clişeu, făcându-l mai credibil și mai autentic.
The First Wives Club (r. Hugh Wilson, 1996)
Probabil filmul care a revitalizat cariera nu doar a lui Keaton, cât și a celorlalte două actrițe principale (Goldie Hawn și Bette Midler) – toate trecute de 50 de ani –, și care a devenit un fenomen global printre femeile de aceeași vârstă. Trei prietene din adolescență se reunesc la înmormântarea celei de-a patra din grupul lor (care s-a sinucis) și descoperă că toate ar avea motive să-și urmeze prietena decedată: una suferă de alcoolism și este în plin divorț (Goldie Hawn), alta o duce greu financiar din cauza unui proaspăt divorț (Bette Midler) iar cealaltă face terapie din cauza unor probleme serioase de încredere în sine, este separată de soțul ei și pe punctul de a divorța (Diane Keaton). Cele trei găsesc sprijin una în cealaltă și decid să se răzbune pe soții care le-au lăsat pentru femei mai tinere.
Diane Keaton este, de departe, cel mai bun lucru din acest film, de altfel simpatic și easygoing, la care-am admirat subiectul atât de neobișnuit pentru anii ’90 – suroritatea și reconectarea la sine la vârsta de mijloc. A oferit vizibilitate și putere unei categorii de spectatoare sub-reprezentată chiar și astăzi, devenind un model de se poate și altfel.
Filmul poate fi vizionat pe Netflix.
Something’s Gotta Give (r. Nancy Meyers, 2003)
Erica (Diane Keaton) este o dramaturgă de succes, divorțată, cu două fete și o superbă casă pe plajă, unde se retrage într-un weekend, alături de fiica ei cea mare (jucată de o tânără Frances McDormand). Aici îi descoperă pe Marin (fata ei cea mică) și pe iubitul acesteia – Jack, un bărbat trecut de vârsta mijlocie (Jack Nicholson) care nu-și poate accepta vârsta. În urma unui infarct suferit de Jack în timpul șederii sale la casa de pe plajă, acesta este nevoit să petreacă mai mult timp sub același acoperiș cu Erica. Deși două personalități extrem de diferite, cei doi ajung să formeze o conexiune și să găsească dragostea la o vârstă considerată de mulți fără speranță. La vremea apariției, tema a fost neobișnuită pentru o comedie romantică, iar dacă stăm să ne gândim puțin, chiar și astăzi o putem considera originală. Un film savuros, în care Keaton reușește să schimbe perspectiva asupra femeii trecute de 50 ani printr-un rol plin de naturalețe, vulnerabilitate și umor. Un rol pentru care a fost nominalizată la Oscar.
Filmul poate fi vizionat pe Netflix.
Because I Said So (r. Michael Lehmann, 2007)
Eram o adolescentă de 14 ani când a apărut filmul ăsta, o romantică incurabilă care spera să-și găsească sufletul pereche și să se căsătorească până la 24. L-am descoperit fiind o fană a lui Mandy Moore (ale cărei piese erau pe repeat pe iPod-ul meu proaspăt cumpărat) însă revăzându-l recent, cu alți ochi și altă minte, am fost surprinsă de ușurința cu care Diane Keaton o interpretează pe Daphne, mamă a trei fete, care-și dorește cu disperare să-i găsească mezinei (Milly, jucată de Moore) bărbatul perfect, de frică să nu comită aceleași greșeli ca ea. Temerile personale sunt proiectate pe fiicele ei, cu empatie, sensibilitate și mult umor, așa cum știe Keaton să joace de fiecare dată. Deși filmul are multe hibe, Keaton reușește imposibilul: să dea adâncime unui personaj previzibil și superficial, scoțând la iveală fragilitatea reală a unei femei care îmbătrânește, dar nu încetează să caute sens, dragoste și o doză de control asupra necunoscutului.
A visat de mic copil că va avea o revistă de film într-o zi și visul ei s-a îndeplinit în 2019. Când nu coordonează redacția, sau asociația ADFR (pe care o conduce din 2016), Laura este în drumeții pe munte, la vreun festival de film, sau la vreo expoziție de artă. Îi place să adune mereu oameni în jurul ei și ar asculta jazz oricând.
A visat de mic copil că va avea o revistă de film într-o zi și visul ei s-a îndeplinit în 2019. Când nu coordonează redacția, sau asociația ADFR (pe care o conduce din 2016), Laura este în drumeții pe munte, la vreun festival de film, sau la vreo expoziție de artă. Îi place să adune mereu oameni în jurul ei și ar asculta jazz oricând.
