Cinema escapist – cinci (re)descoperiri

7 Aprilie 2020

În plină izolare pandemică și în cadrul unei presiuni sociale tot mai avansate de a întreprinde cât mai rapid tot ceea ce ți-ai propus vreodată, eu vă propun o listă copilăroasă și caldă, care să destindă – mai mult ca niciodată, un triumf al cinemaului over-the-top, escapist, netulburat de probleme sociale, o bulă distinctă și fondantă întinsă pe o săptămână. Desigur, recomandările e să le vedeți în ordine, dar ele funcționează în orice formulă posibilă și se completează reciproc. Așadar, cele 5 filme au fost urmărite de mine într-o săptămână de pandemie* și au avut grijă să mă îndepărteze de știri obsedante, griji cotidiene sau stresul deadline-urilor ratate. 

 

*săptămână în care, se înțelege, m-am ținut departe de capodopere, filme serioase, drame & alte deprimăciuni

 

Luni: O romanță girly retro-nostalgică – Le Fabuleux Destin d’Amélie Poulain (r. Jean-Pierre Jeunet, 2001)

Amelie
Amelie

La începutul anilor 2000, toate fetele voiau să fie Amelie: o tunsoare à la Arletty meets Louise Brooks, sfioasă și cu ochi mari, cutreierând străzile moi ale Parisului ca și cum ar pluti pe un norișor. Filmul, văzut acum, e plăcerea-escapistă-supremă: Jeunet nu numai că vede Parisul printr-un filtru de nostalgie burgheză, în care nimic nu mai trece de Montmartre, ci pare totodată că ar fi tributar unui soi de “omogenitate etnică și culturală” (Dayna Oscherowitz, Once Upon a Time that Never Was: Jean-Pierre Jeunet’s Le Fabuleux Destin d’Amélie Poulain, 2001) Aici, Parisul e o legendă-clișeu de proporții uriașe – e tot ceea ce străinii știu despre francezi, de la boulangeriile lor până la vecinele care îți povestesc lângă un ceainic fierbinte de bărbații lor răpuși pe front. Cu toate astea, în apărarea filmului, lumea asta prefabricată (simultan viu colorată și cu parfum de anticariat) e trecută prin filtrul imaginației lui Amélie, e infuzată complet de felul naiv în care ea interpretează lumea (în tradiția realismului poetic francez din anii ‘30, vezi Marcel Carné, sau a impresionismului lui Germaine Dulac, de pildă). În final, e povestea de dragoste dintre doi colecționari singuratici, fiecare dintre ei bricolându-și bucata de existență. 

 

Marți: Un SF clasic – Back to the Future (r. Robert Zemeckis, 1985)

Back to the Future
Back to the Future

M-am bucurat revăzând Back to the Future probabil mai mult decât era cazul; n-am mai sesizat sexismul unor puști, ci mi-au părut niște caricaturi simpatice, făcute să augmenteze cavalerismul protagonistului. Povestea e simplă (reluată și în Rick and Morty, apropo): un puști, împreună cu un savant semi-nebun găsesc o formulă prin care se pot plimba prin trecut și viitor fără probleme. Doar că, fără să-și propună, puștiul ajunge în anii ’50, unde e nevoit să facă pe cupidon pentru părinții săi, altfel, la finalul călătoriei, el nu mai poate exista în nicio formulă. Ideea e ridicolă, dar execuția e pe alocuri fantastică: asiști la invenția spontană a skateboard-ului, la nașterea rock’n’roll-ului, și vezi că până la urmă bariera dintre părinți și copii nu mai e atât de meteorică. Face o pereche bună cu un fantasy din aceeași categorie, Jumanji (1995). 

 

Miercuri: Musical cu tente neo-realiste: Les Parapluies de Cherbourg (r. Jacques Demy, 1964)

Les Parapluies de Cherbourg
Les Parapluies de Cherbourg

Les Parapluies… poate că e mult mai puțin cunoscut publicului contemporan decât cordialul La La Land (r. Damien Chazelle, 2016), însă fanii genului musical au recunoscut imediat că La La Land e o pastișă a filmului lui Demy – decorurile, niște bomboane colorate care reflectă stările interioare ale personajelor, precum și inovația numerelor muzicale în sine (la Demy, toate replicile sunt cântate), fac ca Les Parapluies să fie un film mai dificil de clasat decât ar părea la o primă vedere. Amestecul dintre conținutul high-brow (decoruri sofisticate și cântece de operetă) și felia de viață simplă de dragoste dintre un bărbat și o femeie îl fac mai curând un neo-realism prețios decât un musical obișnuit. 

 

Joi: Pastișă horror – Young Frankenstein (r. Mel Brooks, 1974)

Young Frankenstein
Young Frankenstein

Young Frankenstein e o pastișă comică a două produse foarte serioase: unul, Frankenstein (1931), regizat de James Whale; precum și The Bride of Frankenstein (1935), regizat de același Whale. Cu toate astea, Brooks nu e atât de ireverențios față de materialul-sursă (nici față de scrierile lui Mary Shelley, nici față de Whale, ale cărui decoruri au fost reciclate parțial). Pe scurt, nepotul lui Frankenstein (Gene Wilder), un doctor ambițios care acum vrea să se descotorosească de numele lui monstruos și își spune Fron-kon-steen, ajunge să-i calce pe urme savantului nebun și creează, după rețetă, propriul său om. Numai că adjutantul său, Igor, (printre altele, un netot cu cocoașă fabricată), încurcă borcanele și îi aduce un creier anormal – monstrul iese atât cu sechele, cât și cu un apetit sexual turbat. Nimic în filmul ăsta nu e mai horror – cu excepția, desigur, a personajului Frau Blucher, o damă gotică și misterioasă care face caii să tresară. 

 

Vineri: Studio Ghibli – Spirited Away (r. Hayao Miyazaki, 2001)

Spirited Away
Spirited Away

Animația Spirited Away e probabil cel mai faimos film produs de Studio Ghibli (și totodată cel mai valoros): povestea, un fantasy Oz-esc (o fetiță se rătăcește de părinți, intră într-o lume a spiritelor și își regândește existența pentru a putea reveni la normal) are atât de multe nuanțe și găselnițe narative fantastice încât necesită vizionări multiple. În universul ăsta, patronat de o vrăjitoare cu un cap supradimensionat, fantomele umblă prin lume și păcălesc muritorii cu bănuți de aur, oamenii se pot transforma în dragoni plutitori, iar când ești blestemat de spirite ajungi să te transformi în cel mai bun caz în furnică (și condamnat să plimbi bucăți de cărbune), porc sau șoricel. 

 



Critic de film și jurnalist, masterandă filmologie la UNATC. Colaborează cu revistele Scena9, Acoperișul de Sticlă, FILM, FILM Menu. La Films in Frame se ocupă de topul lunar de filme, precum și de editorialul de opiniem Panorama - publicat lunar într-o zi de joi. Când are timp liber, se retrage cu cortul în pădure, unde își imaginează vieți paralele și vulpi zburătoare.